Osteita

Autor:

Osteita
Osteita (gr. Osteon-os, -itris –inflamație) este inflamația țesutului osos, fără afectarea periostului sau a măduvei osoase. În cadrul osteitei există o cale directă de infectare cu germeni (de exemplu, stafilococ), rezultată din traumatisme cu fractură deschisă sau intervenții chirurgicale și una hematogenă, în cazul infecțiilor specifice. Rar se descoperă ca afecțiune unică, de obicei procesul infecțios cuprinde toate elementele structurii osoase, transformându-se în osteomielită.

Cauzele producerii osteitelor

  • Infecțiile contactate prin suprafețele de fractură;
  • Infecțiile contactate în timpul manoperelor chirurgicale incorecte – infecții nosocomiale ce răspund mai greu la tratament (Stafilococul, Klebsiella, Proteus etc);
  • Infecțiile specifice (TBC, sifilis, actinomicoză);
  • Modificările degenerative osoase;
  • Factori chimici;
  • Factori parazitari.

Osteitele nespecifice

Osteita postraumatică acută

În urma producerii unei fracturi deschise sau unei intervenții chirurgicale pe os sau în vecinătatea lui se realizează o soluție de continuitate care permite contaminarea cu diverse tipuri de germeni (stafilococul auriu, streptococ, etc) ce declanșează un proces inflamator. Intensitatea lui depinde de cantitatea microbilor ce au pătruns în țesuturi, de afectarea vascularizației și de gradul de distrucție a țesuturilor moi și osoase. Starea generală de sănătate a organismului și afecțiunile asociate dictează și ele expresivitatea simptomelor clinice, care includ: febrilitate accentuată noaptea, dureri și căldură locale cu înroșirea și tumefierea zonei, eliminarea unui lichid seros prin plagă. Funcționalitatea segmentului de osteită este alterată, osul devine spongios, își pierde duritatea și greutatea sa scade, poate suferi încurbări. Examenul radiologic confirmă existența unui focar de distrucție osoasă de formă neregulată, precis sau imprecis delimitat în spongioasa sau compacta osoasă. Dimensiunile pot varia de la câțiva milimetri la câțiva centimetri, iar în centru este vizibil uneori, sechestrul osos. Osteita trebuie deosebită de: osteomul ostoid, granulomul eozinofil, necroza aseptică limitată, formațiunile chistice, etc.

Tratamentul presupune deschiderea plăgii pentru a curăți cu soluții speciale țesuturile, reducerea și osteosinteza, drenajul și administrarea obligatorie de antibiotice. Există și tratamente homeopatice care pot da rezultate bune.

Osteita postraumatică cronică

Manifestată prin proliferare, hipertrofie, provocate de supurația continuă a sechestrului. Rezultă un calus de țesut osos condensat, iar dacă fractura nu se consolidează, spațiul dintre fragmente se transformă într-o articulație falsă (pseudoartroză) ce supurează continuu. Uneori infecția poate fi exteriorizată prin fistulizare sau abcese. Regiunea este dureroasă la atingere, dar și spontan; tegumentele se subțiază. Examinarea radiologică pune în evidență calusul osos de formă neregulată sau un sechestru separat de osul sănătos printr-o zonă clară. Tratamentul include antibiotice selectate pe baza antibiogramei și intervenția chirurgicală pentru îndepărtarea tuturor țesuturilor alterate până se ajunge în os sănătos. În cazuri extreme se recurge la amputația de necesitate. Complicațiile osteitelor cronice pot fi:
  • fracturile în os patologic, din cauza diminuării densității osoase și a scăderii rezistenței lui;
  • anomalii de dezvoltare în lungime a oaselor;
  • inflamația cavităților articulare vecine;
  • malignizarea fistulelor, când acestea persistă timp îndelungat (ani de zile).

Osteitele specifice

Osteita tuberculoasă

Diseminarea bacilului Koch se face pe cale hematogenă și poate afecta diverse organe, inclusiv osul. Predilecția lui pentru spongioasă se explică prin abundența măduvei hematogene la acest nivel. Astfel, corpul vertebrelor și epifizele oaselor lungi devin cel mai des sediul stagnării și dezvoltării focarelor de infecție tuberculoasă. Inițial, în jurul bacililor proliferează celule gigante multinucleate Langhans, celule epiteloide și coroana periferică de limfocite – care formează foliculul Koster. Prin tromboza consecutivă a capilarelor, foliculul nu mai primește substanțe nutritive de la sânge și se produce necroza cazeoasă. Din punct de vedere morfopatologic, se disting 3 faze de manifestare a bolii:

1. Perioada de debut (preartritică) – ajunsă în epifiză sau metafiză, se declanșează osteita sub forma de multipli foliculi Koster care au tendința de a joncționa și a produce o cavernă prin necroza cazeoasă. Extinderea ulterioară a procesului se face înspre articulații, situație întâlnită frecvent la tineri și copii, osteita devenind, de fapt, o osteoartrită. Dacă însămânțarea s-a produs la nivelul oaselor plate – ale calotei, sternulului, coastelor, bazinului, propagarea infecției este limitată și nu va interesa cavitatea articulară. În acestă fază, modificările produse sunt reversibile, iar un tratament adecvat poate asigura vindecarea.
2. Perioada de stare (artritică) – sunt afectate și țesuturile cartilaginoase, sinoviala, la nivelul lor proliferează fongozități (proliferări celulare albe, gri sau roșcate) cazeificate mai apoi. Oasele suferă distrucții importante și se pot deforma, iar abcesele fistulizează și se suprainfectează.
3. Perioada reparatorie (postartritică) – vindecarea se face prin calcificarea geodelor - „chenarul de doliu” (Ménard). La copii există tendința de anchilozare, iar la adulți – de fibrozare, în ambele cazuri sechelele fiind importante pentru sistemul locomotor.

Simptomele:
  • Generale: oboseală, lipsa poftei de mâncare, transpirații nocturne – caracterisctice tuberculozei;
  • Locale: durere articulară, inițial de intensitate scăzută, dar care este amplificată de efort fizic, atrofie musculară și limitarea mișcărilor articulare. Poate iradia, iar în final ajunge să determine impotența funcțională a zonei. Simptomele variază în funcție de osul afectat și de perioada de manifestare a TBC.

Osteita sifilitică

În cadrul bolii sifilitice, produse de Treponema Pallidum, osul este interesat cel mai frecvent în perioada terțiară - în forma dobândită a bolii și aproape constant în perioada timpurie la copilul cu sifilis congenital. Se disting două tipuri de leziuni:

1. Infiltrativ-exsudative
  • osteita și periostita sunt osifiante, radiologic sunt vizualizate procese de scleroză osoasă ce obturează canalele medulare, compacta este îngroșată. Rar, infiltratul exsudativ poate evolua spre forme supurate;
2. Distructiv-proliferative (goma sifilitică)
  • au localizare subperiostală sau intracorticală, mai rar în spongioasă;
  • în jurul nodulului au loc procese intense de sclerozare osoasă.

În sifilisul congenital, leziunile osoase sunt simetrice. În general, nu există forme pure de osteită sifilitică, ci o combinație la care se asociază osteomielita și artrita.

Alte forme de osteită specifică apar în actinomicoză, bruceloză.

Complicațiile osteitei

  • Osteomielita (infectarea măduvei osoase hematogene) - sau periostita (inflamația periostului cu deformarea osului și hipermineralizare);
  • Indurația osului – condensarea lui;
  • Anchilozare – dispariția mobilității în articulațiile vecine;
  • Osteonecroza – moartea celulelor osoase.

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Factori de risc pentru osteoporoză
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum
    Aplicația Activ (by ROmedic)
    Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

    Accesează gratuit Aplicația
    Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK