Parisul găzduieşte Jocurile Homosexualilor, într-un context de înmulţire a agresiunilor anti-gay în Franţa

Data publicării: 04-08-2018

Atleţi din Arabia Saudită, Egipt şi Rusia s-au aflat printre miile de oameni adunaţi sâmbătă la Paris pentru ceremonia de deschidere a celei de a 10-a ediţii a Jocurilor Homosexualilor, manifestare care îşi propune în primul rând să ridice gradul de conştientizare privind drepturile persoanelor gay şi transgen, relatează Reuters.

Sportivii au defilat în spatele steagurilor naţionale pe un stadion din vestul Parisului, în prezenţa primarului Parisului Anne Hidalgo, dar şi a Adei Vox, primul travestit calificat în finala competiţiei "American Idol".

Peste 12.700 de participanţi din 91 de ţări sunt aşteptaţi la competiţia din perioada 4-12 august, care este deschisă atleţilor tineri şi bătrâni, bărbaţi şi femei, heterosexuali şi homosexuali.

Nu mai puţini de 58 de sportivi sunt din Rusia, care în 2013 a adoptat o lege care interzice "propaganda pentru relaţiile sexuale netradiţionale", în timp ce un atlet deţine un paşaport din Arabia Saudită, unde homosexualitatea se pedepseşte cu moartea.

Egiptul şi alte ţări musulmane unde homosexualii au fost reţinuţi şi încarceraţi sunt de asemenea reprezentate la una dintre cele 36 de discipline sportive, de la fotbal şi înot, până la volei şi iahting.

Chiar Franţa se confruntă cu o creştere recentă a actelor anti-gay în contextul în care are în vedere legalizarea reproducerii asistate pentru lesbiene în 2019, o promisiune de campanie a preşedintelui Emmanuel Macron.

Potrivit societăţii caritabile pentru susţinea drepturilor homosexualilor SOS Homophobie, numărul agresiunilor fizice motivate de homofobie au crescut cu 15% din 2016 până în 2017.

Franţa a legalizat căsătoriile între persoane de acelaşi sex în 2013, după o dezbatere amară şi care a provocat diviziune, unii foşti conservatori în prezent membri ai guvernului lui Macron opunându-se deciziei.

Organizatorii Jocurilor Homosexualilor au anunţat că se aşteaptă la câştiguri de 58 de milioane de euro pentru economia locală.

Evenimentul se bucură de un sprijin larg din partea guvernului francez şi este sponsorizat de mai multe companii mari, precum BNP Paribas, Renault şi General Electric.

Parisul a fost ales în 2012 ca loc de desfăşurare al jocurilor care se desfăşoară odată la 4 ani în detrimentul Amsterdam, Londra sau Rio de Janeiro.

Federaţia Jocurilor Homosexualilor (Federation of Gay Games, FGG) a ales Hong Kong pentru desfăşurarea ediţiei a 11-a anul trecut, în detrimentul altor 17 oraşe, printre care Tel Aviv, Cape Town şi mai multe metropole americane.
Sursa: Agerpres, 04-08-2018, Vizualizari 198
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.