Parotiditele acute

Glandele parotide sunt cele mai mari glande salivare ale organismului uman. Acestea sunt localizate la nivelul ramului mandibular (în regiunea anteriaoră pavilionului urechii), bilateral. Saliva seroasă produsă de aceste glande se varsă în cavitatea orală, în regiunea celui de-al doilea molar superior, printr-un conduct numit canalul lui Stenon.

Parotiditele acute sunt un grup de boli cu debut zgomotos, ce au drept consecință inflamația glandelor parotide. Sunt afecțiuni relativ rare, cel mai frecvent de origine infecțioasă, vindecabile cu tratament simptomatic sau antibioterapie.

Cauze și factori de risc

Cauzele parotiditelor acute sunt infecțioase, fie de origine virală sau bacteriană. Uneori, o sialolitiază (calculi în glandele salivare) sau acumularea dopurilor de mucus pot favoriza infecția glandelor parotide cu germeni din cavitatea orală.

Parotidita acută bacteriană

Înainte de era antibioticelor, parotidita bacteriană apărea frecvent la pacienții operați. Datorită deshidratării și stres-ului chirurgical, infecția glandelor parotide era frecventă, contribuind la moartea prin sepsis (infecție diseminată sistemic) a acestor pacienți.
Acum, parotidita bacteriană este o entitate rară și apare mai frecvent la bătrânii care iau medicamente cu efect atropinic și au un flux de salivă redus. Totuși, deși mult mai rar decât în trecut, aceasta poate încă să complice o intervenție chirurgicală.
Agenții etiologici implicați în apariția parotiditei acute bacteriene sunt, mai frecvent: Staphylococcus aureus și anerobi precum Pretovella, Fusobacterium spp, Streptococcus spp., Escherichia Coli. Aceștia din urmă sunt asociați cu o igienă dentară precară și/sau existența bolii carioase netratate.
Parotidita bacteriană poate apărea și în perioada neonatală (până la 28 de zile după naștere). Această entitate este foarte rară și are consecințe nefaste dacă rămâne netratată; poate apărea cu predilecție la nou-născuții de sex masculin.

Parotidita virală

Infecția virală comună a parotidelor este cea determinată de virusul urlian, din familia paramyxoviridae. Numită și oreion sau parotidita epidemică, este o entitate frecventă, tratată pe larg într-un subiect separat.
În cazul pacienților infectați cu HIV, virusul citomegalic (VCM) și adenovirusuri pot cauza parotidie acute.

Sialolitiaza

Sialolitiaza este o afecțiune frecventă a glandelor salivare și se definește prin formarea pietrelor la nivelul ductelor acestor glande. Deoarece secreția glandei parotide este mai apoasă decât a altor glande salivare, formarea pietrelor este mai rară aici.
Cel mai frecvent, calculii din glandele salivare cauzează simptome cronice - creșterea în volum și durerea glandei timp de câteva minute, după fiecare masă. Uneori însă, calculii pot favoriza infecția înainte de a obstructiona ductul glandei, astfel încât modalitatea de debut să fie o parotidită acută. Și în acest caz, infecția se produce cu bacterii proprii cavității orale, care găsesc un mediu propice atunci când saliva este incomplet drenată din parotidă.

Dopuri de mucus

Creșterea vâscozității salivei poate duce la formarea de „dopuri” de mucus, care realizează o obstrucție în calea eliminării salivei. Colonizarea bacteriană ulterioară poate avea loc în aceeași manieră ca și în cazul sialolitiazei.

Parotidita juvenilă recurentă

Numită și parotidita acută recurentă, aceasta este o afecțiune non-obstructivă, non-infecțioasă, care se prezintă cu simptome asemănătoare parotiditei epidemice. Este a doua ca frecvență în cadrul afecțiunilor de glande salivare la copii. Momentan, cauzele și mecanismul parotiditei acute recurente sunt necunoscute, dar s-au propus factori precum infecții repetate, un mecanism autoimun, anomalii congenitale ale ductelor glandulare sau factori ereditari.

Factori de risc

Parotiditele acute apar mai frecvent în următoarele circumstanțe:
  • Lipsa igienei orale riguroase
  • Deshidratare
  • Perioada post-operatorie
  • Vârsta peste 65 de ani
  • Medicația precum: l-asparginaza, clozapina, fenilbutazona, nifedipin, captopril. Mai rar, poate apărea ca efect advers la enalaprilat injectabil, chlormethiazole și altele.

Semne și simptome

Parotidita acută bacteriană

Subiectiv:
  • Durere la nivelul unei parotide, agravată de masticație
  • Tumefiere progresivă a glandei, într-un timp scurt (1-2 zile)
Obiectiv:
  • Febră ridicată, frison
  • Alterarea stării generale
  • Loja parotidiană tumefiată, uneori roșie și sensibilă la palpare
  • Masajul glandei determină exprimarea puroiului prin orificiului ductului Stenon

Parotidita virală

Sunt prezente:
  • Durere și tumefiere a ambelor parotide pe o durată de 5-9 zile
  • Anorexie, astenie și febră scăzută

Parotidita acută recurentă

Anamnestic:
  • Mai multe episoade de tumefiere dureroasă a uneia sau ambelor glande parotide, între vârsta de 4 și 10 ani
  • Simptomatologie asemănătoare cu cea a infecției cu virusul urlian
Obiectiv:
  • Lipsa puroiului
  • Semnele caracteristice parotiditei epidemice

Diagnostic

În prezența unui tablou clinic semnificativ, nu sunt necesare alte teste pentru diagnosticul unei parotidite virale. În cazul parotiditelor acute de alte etiologii, unul sau mai multe din următoarele instrumente diagnostice pot fi de folos.

Cultura germenului și antibiograma

Atunci când se suspectează o origine bacteriană, cultura germenului este indicată pentru a conduce un tratament antibiotic eficient. În acest caz, izolarea bacteriei și antibiograma se realizează pe lichidul obținut prin aspirare cu ac fin din interiorul parotidei. Recoltarea de la nivelul puroiului exprimat în cavitatea orală ar putea preta la confuzii, datorită florei bacteriene de la acest nivel.
Mai ales în cazul pacienților spitalizați, cu o evoluție rapidă a simptomelor, hemocultura poate și ea identifica bacteria responsabilă.

Ultrasonografia

Ecografia glandelor parotide poate fi folosită pentru a determina o cauză subiacentă parotiditei la pacienții ne-spitalizați. Această metodă imagistică poate pune în evidență prezența calculilor, chisturilor, tumorilor sau a colecțiilor purulente din interiorul parotidei. Totodată, pot fi obiectivate anomalii în structura glandelor (dilatații, stricturi), care favorizează infecția.

Radiografia

Este utilă strict pentru determinarea calculilor radio-opaci (cu un conținut mare de calciu) sau a calcificărilor difuze din interiorul glandei.

RMN, CT cu substanță de contrast

Aceste explorări imagistice complexe pot fi recomandate în cazurile complicate, cum ar fi abcedarea colecției purulente. Mai sunt utilizate pentru precizarea caracteristicilor unei tumori la nivelul parotidelor.

Tratament

General

Hidratarea adecvată, întreruperea medicației cu efect atropinic și o igienă orală riguroasă pot fi singurele măsuri necesare în parotidita non-bacteriană. În prezența dopurilor de mucus, masajul glandei, dinspre posterior spre anterior, va stimula secreția și eliminarea constantă de salivă.
Parotidita acută recurentă nu necesită de regulă niciun tratament în afară de cel general, la care se poate asocia un medicament antalgic sau antiinflamator. Puseurile încetează până la pubertate.

Medicamentos

Antibiotice
Parotidita acută bacteriană dezvoltată de pacienții ne-spitalizați are drept principal agent etiologic stafilococul auriu. De regulă, antibioticele se administrează intravenos și includ cefazolin, oxacilin, nafcilin, cu modificări după rezultatul antibiogramei. Pacienții care au dezvoltat afecțiunea în spital sunt tratați cu antibiotice cu spectru larg, precum cefoxitin sau ertapenem. Atunci când se suspectează prezența stafilococului multi-drog rezistent, vancomicina este o variantă terapeutică viabilă.
Antiinflamatorii
Antiinflamatoriile nesteroidiene pot fi recomandate pentru managementul durerii și al inflamațiilor, cu precădere în parotiditele non-bacteriene.

Chirurgical

Drenajul chirurgical poate fi necesar pentru cazurile care nu răspund corespunzător la antibiotice. Infecția care se cronicizează poate recomanda efectuarea paroidectomiei (rezecția chirurgicală a parotidei), dar aceasta este o instanță foarte rară.

Tratamentul sialolitiazei

Pentru pacienții care dezvoltă parotidită acută ca urmare a prezenței calculilor, este necesar tratamentul etiologic. Pietrele pot uneori să fie eliminate prin masajul glandei, dar cel mai frecvent necesită o intervenție chirurgicală de mică amploare. Se realizează anestezia și dilatarea ductului parotidic, efilarea sa cu ajutorul unui foarfece ascuțit și eliminarea calcului prin masajul glandei. Uneori, poate fi recomandată litotriția extracorporeală (fărmițarea calculilor cu ajutorul undelor de șoc).

Recomandări

Pentru a preveni parotidita acută, se recomandă o hidratare corespunzătoare, tratarea focarelor de infecție dentară și profilaxia lor printr-o igienă orală corespunzătoare. Totodată, la persoanele cu un flux redus de salivă, masajul periodic al glandelor parotide, cât și consumarea unor bomboane acre pot crește producția de salivă.

Data actualizare: 06-05-2014 | creare: 01-07-2013 | Vizite: 29506

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
  intră pe forum
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK