Patru ore pentru a primi si completa fisele pentru gripa A/H1N1

Data publicării: 06-08-2009

Un grup de 15 copii sositi pe aeroportul Henri Coanda dintr-o tabara din Marea Britanie si la care au fost semnalate stari febrile acuza faptul ca au fost necesare patru ore pentru a primi si completa fisele pentru gripa A/H1N1. Parintele unuia dintre copii a declarat pentru AGERPRES ca masurile instituite pe aeroport pentru prevenirea raspandirii gripei noi A/H1N1 ar trebui sa fie si respectate, nu doar anuntate. La randul sau, directorul Centrului pentru Controlul Bolilor Transmisibile din Romania, dr. Adriana Pistol, a declarat joi pentru AGERPRES ca toti copiii din grup au fost investigati si sunt monitorizati in continuare ca de altfel si contactii lor, dar ca nu se instituie tratament decat daca apar simptome in decurs de 7 zile de la contactul cu o persoana infectata. Mai mult, a precizat dr. Pistol, o echipa de medici a asteptat grupul de copii la aeroport. In prezent, Ministerul Sanatatii (MS) are un stoc de tamiflu de peste 400.000 de cutii, cu o cutie asigurandu-se tratamentul necesar unui pacient timp de cinci zile. Ministerul Sanatatii a instituit masuri suplimentare pe perioada concediilor. Astfel, a cerut politiei de frontiera atentie sporita la completarea formularelor de catre cei care sosesc pe rutele aeriene din tarile afectate: Australia, Marea Britanie si Spania. In acelasi timp, raman valabile masurile luate, pana in prezent, pentru cetatenii care sosesc din SUA, Canada si Mexic, tari declarate de Organizatia Mondiala a Sanatatii (OSM) cu un numar mare de cazuri. In plus, avand in vedere inceperea perioadei de concedii, Ministerul Sanatatii a solicitat atentie sporita si la punctele de frontiera din vestul tarii, unde exista un trafic intens dinspre tarile care au inregistrat cazuri multiple de imbolnavire cu virusul A/H1N1. In ultimele ore, in Romania s-au confirmat cinci cazuri noi de infectie cu gripa cu tulpina noua A(H1N1). Numarul total de cazuri confirmate este in prezent de 199, dar nu s-a inregistrat niciun deces. Pana in acest moment, nu s-au inregistrat cazuri de infectie locale, fara istoric de calatorie in alte tari sau de contact cu cazuri importate. In ultimele 24 de ore, au fost raportate 1.016 cazuri noi confirmate de infectie in 11 din tarile UE si EFTA. Numarul cazurilor de infectie este de 28.908 in 30 (din 31) tari din UE si EFTA. Numarul total al deceselor este de 42. Numarul total de cazuri in lume este de 199.034, in care se includ 1.444 de decese. Noul virus a fost semnalat, pentru prima data, la sfarsitul lunii martie, in Mexic, iar OMS a decretat pandemie pe 11 iunie. Boala s-a extins "cu o viteza fara precedent", potrivit OMS, care a subliniat ca "in cursul pandemiilor precedente a fost nevoie de peste sase luni ca virusurile gripale sa se propage asa cum a facut virusul A/H1N1 in mai putin de sase saptamani. Compania americana Baxter a anuntat miercuri ca a finalizat, in luna iulie, producerea primelor loturi de vaccin gripal cu virus AH1N1 si ca, in prezent, se fac studii clinice.
Sursa: Agerpres, 06-08-2009, Vizualizari 327
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.