Peste 250 de candidaţi străini au depus aplicaţii la UMF Târgu Mureş prin intermediul "early admission"

Data publicării: 04-04-2018

Peste 250 de candidaţi străini şi-au depus în luna martie aplicaţiile de concurs la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş prin intermediul "early admission", un sistem de admitere pentru studenţii străini, unic la nivel naţional, care funcţionează la această instituţie de învăţământ de trei ani.

"Conform calendarului de desfăşurare a admiterii, cei 253 de candidaţi, 228 la programul de studiu Medicină şi 25 la Medicină Dentară în limba engleză, vor fi programaţi la interviuri, prin Skype, în perioada 16-24 aprilie, rezultatele urmând a fi comunicate în data de 4 mai. Solicitanţii vor trebui să achite, în data de 21 mai, o taxă de rezervare a locului, iar în 31 iulie să depună dosarul cu documentele necesare emiterii scrisorii de acceptare. Aceste documente vor fi prezentate în original până în data de 15 octombrie", a anunţat, marţi, UMF Târgu Mureş, printr-un comunicat de presă.

Potrivit comunicatului, numărul candidaţilor străini care aplică la UMF Târgu Mureş prin intermediul "early admission" a crescut de la un an la altul, astfel încât în anul 2015 s-au înscris 50 de candidaţi, în anul 2016 şi-au depus aplicaţiile 97 de candidaţi, iar în 2017 s-au înscris la 198 de candidaţi străini.

UMF Târgu Mureş a precizat că "early admission" oferă avantajul asigurării unui loc cu câteva luni mai devreme decât majoritatea solicitanţilor, care este condiţionat de obţinerea unor rezultate foarte bune la examenul de bacalaureat sau echivalentul acestuia, în ţara de origine. Universitatea a mai arătat că pune la dispoziţia candidaţilor străini două sesiuni de admitere, "early admission", în luna aprilie, şi "regular admission", în luna septembrie.

"În prezent, la UMF Târgu Mureş studiază 676 de studenţi internaţionali care provin din toate colţurile lumii: Germania, Italia, Ungaria, Austria, Suedia, Finlanda, Norvegia, SUA, Israel, India,  America de Sud, precum şi din ţări de pe continentul african", subliniază comunicatul UMF Târgu Mureş.
Sursa: Agerpres, 04-04-2018, Vizualizari 411
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.