Peste 500 de specialişti, aşteptaţi la Congresul Naţional de Urologie ROMURO

Data publicării: 15-06-2017

Asociaţia Română de Urologie organizează în perioada 14-17 iunie cea de-a 33-a ediţie a Congresului Naţional de Urologie ROMURO 2017, manifestare ştiinţifică cu participare internaţională la care sunt aşteptaţi peste 500 de specialişti din domeniu.

Potrivit unui comunicat de presă remis marţi AGERPRES, pe parcursul celor patru zile vor avea loc mai multe sesiuni şi dezbateri conduse de reputaţi profesori urologi atât din ţară, cât şi din străinătate.

În cadrul evenimentului vor fi organizate cursuri ale Şcolii Europene de Urologie iar ca noutate, va avea loc o secţiune de practică laparoscopică.

De asemenea, va fi prezentat şi Registrul pacienţilor cu cancer de prostată.

Conferinţa va fi prezidată de preşedintele Asociaţiei Române de Urologie, Ioanel Sinescu, şi de preşedintele congresului, prof. dr. Orsolya Martha.
Sursa: Agerpres, 15-06-2017, Vizualizari 318
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.