Ploi torenţiale în Himalaya: Noul bilanţ a crescut la aproape 70 de morţi în India şi Nepal

Data publicării: 15-08-2017

Alunecările de teren provocate de ploile torenţiale din ultimele zile, în această perioadă a musonului, au provocat moartea a cel puţin 66 de persoane în Nepal şi India, au informat duminică autorităţile care se tem de o agravare a bilanţului, relatează AFP.

În Nepal, 49 de persoane au decedat în urma inundaţiilor şi alte 17 sunt date dispărute, potrivit lui Shankar Hari Acharya, şeful centrului naţional al situaţiilor de urgenţă.

În schimb, Crucea Roşie a avansat un bilanţ de 53 de morţi şi numeroase persoane dispărute.

În India vecină, cel puţin 17 persoane au murit şi alte zeci sunt date dispărute, după o alunecare de teren care a făcut ca două autocare să se prăbuşească pe versantul unui munte.

Cele două autocare se opriseră pentru o pauză sâmbătă noapte, în Himachal Pradesh, un stat dintr-o zonă muntoasă din nordul ţării, în momentul în care mai multe pietre şi valuri de noroi s-au prăvălit şi le-au ele aruncat peste parapet.

Un număr de 17 corpuri au fost recuperate, dar bilanţul s-ar putea agrava, zeci de persoane fiind în continuare date dispărute, a declarat responsabilul local, Sandeep Kadam.

Potrivit prognozei meteo nepaleze, ploile ar trebui să continue până luni.
Sursa: Agerpres, 15-08-2017, Vizualizari 194
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.