Poliţiştii ilfoveni vor face cursuri de prim ajutor sub instruirea Crucii Roşii Române
Data publicării: 26-04-2017
Primul curs de prim ajutor pentru poliţişti va avea loc miercuri, 26 aprilie, în incinta IPJ Ilfov, unde vor participa 15 de poliţişti, care pe parcursul a 12 ore, împărţite în două zile consecutive, vor învăţa manevrele de acordare a primului ajutor.
"Cursul este preponderent practic şi se finalizează cu un examen, în urma căruia aceştia vor primi un certificat de absolvire şi o legitimaţie, care confirmă că sunt instruiţi să acorde primul ajutor de bază. Astfel, după absolvirea cursurilor de prim ajutor, poliţiştii ilfoveni vor şti să acorde primul ajutor în caz de pierderea cunoştinţei, stop cardio-respirator, hemoragii, luxaţii, entorse, fracturi, arsuri (în caz de electrocutare sau insolaţie), înec sau sufocare cu un corp străin", se arată într-un comunicat al IPJ Ilfov remis AGERPRES.
Cursurile de prim ajutor au certificare europeană eliberată de Centrul Mondial de Referinţă pentru acordarea primului ajutor al Federaţiei Internaţionale de Cruce Roşie şi Semiluna Roşie şi sunt predate de formatori acreditaţi.
Sursa: Agerpres,
26-04-2017, Vizualizari 132