Poluarea din mediul înconjurător, asociată cu creşterea riscului de cancer (studiu)

Data publicării: 10-05-2017

Persoanele care trăiesc în zone expuse la poluanţi nocivi, prezenţi în atmosferă, apă şi pământ, au un risc mai mare de a dezvolta cancer, conform unui studiu realizat recent în Statele Unite, citat de Reuters.

Numeroase cercetări au asociat poluarea cu creşterea riscului de apariţie a unor tipuri de tumori, însă studiul recent s-a concentrat pe modul în care efectul combinat al expunerii la o diversitate de contaminanţi poate influenţa dezvoltarea cancerului.

Oamenii de ştiinţă au analizat rata anuală a diagnosticelor de cancer în fiecare dintre statele americane şi au descoperit că există, în medie, 451 de cazuri la 100.000 de persoane. Spre deosebire de statele cu cea mai bună calitate a mediului, cele care ocupau poziţiile inferioare în acest clasament aveau, în medie, cu 39% mai multe cazuri de cancer în fiecare an la 100.000 de locuitori.

Anual, cancerul este responsabil de unul din patru decese în Statele Unite, notează echipa de cercetători condusă de dr. Jyotsna Jagai de la Universitatea Chicago, Illinois.

Pentru această cercetare oamenii de ştiinţă au luat în calcul expunerea la o gamă largă de factori de mediu care au inclus poluarea din aer, din apă şi din pământ, dar şi "factori mediu sociodemografici", după cum a explicat Jagai pentru sursa citată.

Pentru a analiza conexiunea dintre calitatea mediului şi riscul de tumori, oamenii de ştiinţă au studiat, stat cu stat, informaţiile legate de expunerea la diverşi poluanţi din anul 2000 până în 2005 şi cele referitoare la diagnosticele de cancer din perioada 2006 şi 2010.

Tumorile de prostată şi sân sunt cel mai puternic asociate cu factorii de mediu, relevă concluziile cercetării.

Una dintre limitările studiului este reprezentată de faptul că a cuprins o perioadă de timp relativ scurtă ţinând cont că unele tipuri de tumori pot apărea la mulţi ani după expunerea la factori de poluare, notează autorii. De asemenea, nu a fost luat în calcul stilul de viaţă al persoanelor, precum consumul de alcool, activitatea fizică şi alimentaţia, care pot influenţa riscul de tumori.

"Totuşi, s-a demonstrat în mod consistent că mediul înconjurător are un impact specific asupra sănătăţii şi asupra cancerului, dincolo de caracteristicile individuale", a precizat Scarlett Lin Gomez, cercetătoare la Institutul pentru Prevenirea Cancerului din California şi la Institutul pentru Cancer de la Stanford, autoarea articolului care însoţeşte studiul.
Sursa: Agerpres, 10-05-2017, Vizualizari 191
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.