Posturi de medic scoase la concurs

Data publicării: 06-03-2009

Peste 80 de posturi de medic, cele mai multe de la spitalele judetene din Barlad si Vaslui, au fost scoase la concurs. Directorului medical al Spitalului Judetean de Urgenta Vaslui, medicul Carmen Rotaru, a declarat vineri ca scoaterea posturilor la concurs era mai mult decat necesara, deoarece, schema de personal medical este completata abia in proportie de 65% .
“La Spitalul Judetean de Urgenta Vaslui, au fost scoase la concurs 29 de posturi, destinate medicilor, cate trei posturi pentru psihiatrie si chirurgie pediatrica, cate doua posturi pentru reanimare, cardiologie, urgente, neonatologie, medicina de laborator si radiologie. Sa speram ca toate posturile vor fi ocupate si vom avea medici astfel incat activitatea sa se desfasoare in conditii normale. Si la Vaslui sunt conditii de munca foarte bune si se poate practica cu succes meseria de medic, cu atat mai mult cu cat unitatea a fost modernizata si dotata cu aparatura medicala performanta”, a spus directorul medical, Carmen Rotaru.
La Spitalul de Urgenta Barlad au fost scoase la concurs 27 de posturi, cate trei pentru anestezie si terapie intensiva si medicina de urgenta, cate doua pentru ORL, boli infectioase, nefrologie si neurologie. Posturi de medic au fost scoase la concurs si la Spitalul de Copii Barlad, la Spitalele din Husi, Negresti, Tutova si Murgeni.
De asemenea, la Serviciul Judetean de Ambulanta Vaslui au fost scoase la concurs opt posturi de medici.
Sursa: Agerpres, 06-03-2009, Vizualizari 587
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.