Pot să mănânc ouă dacă am diabet?

©

Autor:

Pot să mănânc ouă dacă am diabet?

Nu există o cantitate de gălbenuș sau ou integral sigură pentru a fi consumată de pacienții cu diabet tip 2 sau cu risc cardiovascular crescut. Acest lucru îndeamnă la moderație și diversitate în contextul unei diete omnivore, bogată în alimente integrale, minimum procesate.

Ceea ce au remarcat și studiile, un aport excesiv de o ouă, cu o frecvență crescută, în detrimentul alimentelor integrale, în special legume și fructe, preparate necorespunzător, în contextul unor alte obiceiuri alimentare dăunătoare, ar putea influența negativ starea de sănătate. Dar această regulă se poate aplica oricărui aliment și nu doar oului, a cărui imagine printre alimente a fost profund alterată în ultimele decenii.

Alimentele nu sunt rele sau bune. Ele sunt caracterizate de ambivalență. În cazul oului, ele conțin colesterol, considerat dăunător în exces, dar la fel de bine este un aliment dens în nutrienți cu rol protectiv pentru sănătate, fiind o sursă valoroasă de proteine complete, acizi grași esențiali, antioxidanți, vitamine și minerale. Astfel, în contextul unei diete sănătoase, beneficiile nutriționale depășesc efectele negative probabile ale consumului de ouă.

Un ou mare fiert tare (50g) asigură:

  • 6,3 g proteine: 13% din necesarul zilnic al adulților, raportat la o dietă de referință de 2000 calorii
  • 5,3 g grăsimi totale dintre care 1,6 g saturate, 2 g mononesaturate, 0,7 g polinesaturate, 39 mg acizi grași Omega 3
  • 0,3 mg riboflavină: 15% din necesarul zilnic
  • 0,6 mcg vitamina B12: 9% din necesarul zilnic
  • 22 mcg folat: 5% din necesarul zilnic
  • 15,4 mcg seleniu: 22% din necesarul zilnic
  • 0,6 mg fier: 3% din necesarul zilnic
  • 212 g colesterol
  • 113 mg colină
  • 0,3 mg betaină.

 

Oul conține de fapt aproape toți nutrienții de care organismul uman are nevoie, în cantități mai mici sau mai mari.


În concluzie, în cadrul unei diete echilibrate nutrițional și caloric, asociată unui stil de viață sănătos, alături de monitorizarea glicemiilor, administrarea corectă, neîntreruptă a medicației, screening-ul complicațiilor și controlul medical regulat, ar putea fi sigur consumul regulat de ou la persoanele cu diabet tip 2 sau cu risc crescut de a face boala, fără efecte cardiovasculare adverse.

Consumul de ouă nu este asociat cu riscul cardiovascular

Deși nu s-a putut stabili o doză universală sigură de ouă pentru pacienții cu diabet tip 2 sau prediabet, aportul de 1-2 ouă pe zi, circa 6 pe săptămână, de preferat la micul dejun, alături de alimente minimum procesate, consumate în porțiile recomandate - cerealiere integrale, legume, fructe, lactate slabe – respectând global necesarul nutritiv și energetic de peste zi, ar putea constitui o strategie eficientă pentru controlul diabetului și menținerea greutății corporale în limite sănătoase, ideale pentru reducerea riscului cardiovascular la această categorie vulnerabilă de pacienți.

Cum să eviți complicațiile diabetului

Data actualizare: 16-03-2019 | creare: 11-06-2018 | Vizite: 23568
Bibliografie
[1] To Eat Eggs or Not? Thet Is the Question in Diabetes, link: https://www.medscape.com/viewarticle/896695

[2] Patients With Diabetes: Let Them Eat Eggs, link: https://www.medscape.com/viewarticle/897305?src=wnl_edit_tpal&uac=206814SR&impID=1651165&faf=1

[3] Egg consumption as part of an energy-restricted high-protein diet improves blood lipid and blood glucose profiles in individuals with type 2 diabetes, link: https://www.cambridge.org/core/journals/british-journal-of-nutrition/article/egg-consumption-as-part-of-an-energyrestricted-highprotein-diet-improves-blood-lipid-and-blood-glucose-profiles-in-individuals-with-type-2-diabetes/0D343EB44969CC003FC865D44308D7F4

[4] Egg-Rich Diet Not Harmful in Type 2 Diabetes, link: https://www.medscape.com/viewarticle/832832

[5] Egg, whole, cooked, hard-boiled , link: https://nutritiondata.self.com/facts/dairy-and-egg-products/117/2

©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Controlul diabetului și reducerea greutății în cadrul unui program alimentar cu 3 mese vs 6 mese pe zi
  • Cum influențează ora la care iei micul dejun riscul de obezitate, dacă ai diabet tip 2
  • Poate postul intermitent împreună cu dieta hipoglucidică să vindece diabetul de tip 2?
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum