Prea mult timp petrecut in fata televizorului sau a calculatorului ii afecteaza chiar si pe copiii activi

Data publicării: 13-10-2010

Mai mult de două ore pe zi petrecute în faţa televizorului sau a ecranului calculatorului îi expune pe copii unui risc crescut de a suferi din cauza diferitelor probleme de ordin psihologic, indiferent de cât de activi sunt în restul timpului, conform unui studiu britanic, transmite Reuters.

Cercetători de la Universitatea din Bristol au studiat peste 1.000 de copii cu vârstele între 10 şi 11 ani, timp de 7 zile. După acest interval de timp copiii au fost rugaţi să completeze un chestionar în care erau întrebaţi cât de mult timp şi-au petrecut zilnic în faţa televizorului sau a calculatorului, dar şi cu privire la felul în care se simt din punct de vedere emoţional şi comportamental. În acest timp, un accelerometru le măsura activitatea cerebrală.

Riscul de apariţie a unor probleme psihologice este cu aproximativ 60% mai mare la copiii care îşi petrec mai mult de două ore pe zi la televizor sau calculator, comparativ cu cei care stau mai puţin de 2 ore, conform rezultatelor studiului publicate în revista Pediatrics. În cazul copiilor care îşi petrec mai mult de două ore pe zi în faţa televizorului şi apoi încă două ore în faţa monitorului, acest risc s-a dublat.

Cercetătorii au precizat că aceste rezultate se menţin, indiferent de sexul copiilor, de vârstă, stadiul pubertăţii, nivelul de educaţie sau situaţia materială a familiei şi indiferent de cât de activi ar fi aceşti copii în restul zilei.
Sursa: Agerpres, 13-10-2010, Vizualizari 414
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.