Primul ajutor psihologic

Autor:

Primul ajutor psihologic
În situații de criză, traumatizante, cum sunt dezastrele naturale (cutremure, inundații, incendii etc.), războaiele, accidentele auto, strămutare etc. persoanele aflate în suferință (adulți și copii deopotrivă, care sunt implicați sau sunt martorii unor astfel de evenimente) au nevoie imediată de ajutor și sprijin.

The National Child Traumatic Stress Network și The National Center for Post Traumatic Stress Disorder au dezvoltat Primul ajutor psihologic, un ghid de ajutorare menit să reducă suferința victimelor și să încurajeze adaptarea la noile condiții. (1)

Ce este primul ajutor psihologic?

Primul ajutor psihologic este conceput sub forma unui manual, disponibil online și sub forma unei aplicații de mobil. Organizația Mondială a Sănătății oferă ghidul în mai multe limbi, printre care și limba română. (2)

Ghidul este adresat celor care prin profesia lor au rolul de a ajuta: personal medical, asistenți sociali, profesori, pompieri, polițiști, voluntari din domeniul social, dar și tuturor celor care își doresc să ajute atunci când semenii lor tocmai au trecut printr-o situație traumatizantă. (1)

Organizația „Salvați Copiii” a extins și adaptat acest ghid și pentru copiii care sunt victime, pentru a -i ajuta să se recupereze după situații traumatizante prin care trec. (3)

Deși conceptul de „prim ajutor psihologic” a fost utilizat încă din anul 1940, a devenit popular abia în ultimii 15 ani. De altfel, Organizația Mondială a Sănătății a propus ca tema pentru 2016 a Zilei Mondiale a Sănătății mintale să fie „Primul ajutor psihologic”, tocmai pentru a arăta cât este de important pentru comunitate. (4)

Aspecte principale ale primului ajutor psihologic

Ghidul de acordare a primului ajutor psihologic este bazat pe 3 principii esențiale:
  • 1. Privește
  • 2. Ascultă
  • 3. Fă legături

Informarea înainte de a oferi primul ajutor psihologic

Înainte de a acorda primul ajutor psihologic, este necesar să ne informăm despre evenimentul dezastruos prin care a trecut persoana respectivă: în ce constă, când s-a întâmplat, câte persoane sunt afectate, dacă evenimentul s-a încheiat (un accident de mașină, de exemplu) sau continuă (inundații), dacă există încă pericole, care sunt serviciile și ajutoarele de care pot beneficia persoanele afectate. Astfel de informații ne ajută să ne menținem în siguranță și să acordăm eficient primul ajutor psihologic.

Identificarea persoanelor cu nevoi de bază urgente sau nevoi speciale

Unele persoane sunt puternic afectate de situațiile traumatizante prin care trec și au nevoie de mai mult decât primul ajutor psihologic. În acest caz este important să nu le lăsați singure și să le mențineți în siguranță până când primesc ajutor medical. Poate fi cazul:
  • persoanelor rănite grav, care au nevoie de intervenții medicale de urgență;
  • persoanelor prinse sub dărâmături;
  • persoanelor imobilizate, cu dizabilități fizice sau mintale;
  • persoanelor care se pot răni singure ori care sunt atât de confuze/abătute, încât nu pot avea grijă de ele însele ori de copiii lor;
  • copiilor, vârstnicilor.

Atenție! Propria siguranță trebuie tot timpul avută în vedere!

Comunicarea și atitudinea față de persoana aflată în nevoie

O persoană care tocmai a trecut printr-o situație traumatizantă poate fi confuză, speriată, aflată în stare de șoc, se poate învinovăți pentru ce s-a întâmplat etc. Important este:
  • să fim calmi pentru a o ajuta să se liniștească;
  • să îi respectăm tăcerea dacă nu dorește să vorbească;
  • să găsim un loc liniștit pentru a vorbi;
  • să fim sinceri și să îi oferim informații reale despre ce s-a întâmplat, care este situația rudelor/apropiaților, cum poate avea acces la ceea ce are nevoie;
  • să respectăm intimitatea și confidențialitatea informațiilor oferite de persoana în cauză.

Asigurarea legăturii între persoanele afectate și resurse/servicii

Aceasta este o etapă importantă a acordării primului ajutor psihologic, care constă în a oferi informații persoanelor și a-i ajuta să aibă acces la:
  • resurse (apă, hrană, adăpost);
  • informații actualizate despre situația de criză prin care trec;
  • servicii specializate pentru grupurile defavorizate (copii, persoane cu dizabilități);
  • informații despre cum pot lua legătura cu membrii familiei sau apropiații în cazul unui eveniment de proporții.
Nevoi de bază care trebuie asigurate persoanelor: hrană, apă, îmbrăcăminte, adăpost, igienă. (2)

Cine poate acorda primul ajutor psihologic?

Chiar dacă nu este nevoie ca persoanele care acordă primul ajutor psihologic să aibă o pregătire psiho-socială, recomandarea Organizației Mondiale a Sănătății este ca cei interesați să acorde primul ajutor să o facă în cadrul unei organizații sau al unui grup comunitar. În acest mod evită să se pună în pericol și pot pune în legătură persoanele aflate în nevoie cu resursele și sprijinul necesare. (2)

Important de reținut

  • Primul ajutor psihologic nu reprezintă un program de consiliere, terapie sau un tratament!
  • Deși denumirea este de „prim ajutor psihologic”, ajutorarea constă în sprijin psihologic și social deopotrivă.
  • Persoanele aflate în suferință nu trebuie forțate să accepte primul ajutor psihologic. În cazul unui refuz, este suficient să arătați că sunteți disponibil pentru când persoana va considera ca poate accepta ajutor.

Varianta în limba română a ghidului complet privind „Primul ajutor psihologic” este disponibil online aici.

Data actualizare: 10-10-2016 | creare: 10-10-2016 | Vizite: 393
Alte articole din aceeași secțiune:

Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK