Primul centru privat de medicina materno-fetala

Data publicării: 10-12-2007

Diagnosticul prenatal, reproducerea asistata si diagnosticarea afectiunilor materne sunt acum accesibile intr-un singur centru medical.
    Primul centru complex de Medicina Materno-Fetala din Bucuresti, deschis de MedLife, important operator de servicii medicale private din Romania, in cadrul spitalului Life Memorial din Capitala, este primul din tara care a integrat dotarile tehnologice medicale si specialistii necesari pentru a realiza diagnosticul prenatal (imagistic, genetic, imunologic), diagnosticul preimplantational al embrionului, fertilizarea in vitro (FIV), precum si diagnosticarea principalelor afectiuni materne.
    Investitia s-a ridicat la o jumatate de milion de euro pentru dotari ultramoderne - un laborator de genetica, un laborator de embriologie, un laborator de imunologie, ecografe 3D si 4D si sala de operatii. Centrul de Medicina Materno Fetala este integrat in  spitalul privat Life Memorial, astfel incat pacientii au garantia ca beneficiaza de toate serviciile specifice unui spital privat ce permite proceduri medicale de urgenta.
     In cursul anului 2008, se va adauga dotarilor existente si un laborator de biologie moleculara si studii genetice, pentru completarea analizelor genetice.
    "Centrul de medicina materno fetala deschis de MedLife completeaza serviciile medicale oferite de Hyperclinica MedLife si spitalul Life Memorial la standarde europene. Suntem adeptii unui sistem de asistenta medicala complet reformat, iar datorita calitatii si specializarii inalte a serviciilor noastre speram ca acest centru sa devina un model pentru sistemului medical romanesc", a declarat dr. Silviu Predoi, coordonatorul Centrului de Medicina Materno Fetala din cadrul MedLife.
    Centrul se adreseaza femeilor gravide, cuplurilor sterile sau infertile si tuturor femeilor care doresc sa-si verifice starea de sanatate. Pentru serviciile de diagnostic prenatal, amniocenteze si testari genetice, imagistica ultraspecializata si consultatii de fertilitate/infertilitate,  MedLife estimeaza o medie de 200 de pacienti pe saptamana.
    Serviciile medicale oferite sunt ultraspecializate: fertilizarea in vitro, inseminare artificiala, diagnosticul sterlitatii si infertilitatii, amniocenteze si testari genetice, cordocenteze, ecografii 3D si 4D, ecografii mamare si endovaginale, depistarea precoce a cancerului de col uterin si mamar, bitest si triplutest, testari imunologice de sarcina, determinarea infectiei cu HPV.
    "In Romania, nivelul cererii pentru serviciile de fertilizare in vitro profesioniste este foarte mare. Conform statisticilor oficiale, in ultimii ani, numarul cuplurilor sterile sau infertile a crescut cu 2-3%", a adaugat dr. Silviu Predoi. Devenit operational la mijlocul lunii noiembrie, centrul de medicina materno-fetala MedLife are, in medie, 20 de programari lunar pentru fertilizarea in vitro, in urmatoarele doua luni. Diagnosticul preimplantational al embrionului va fi o procedura noua, care se va efectua la MedLife incepand cu 1 ianuarie 2008.
    Fertilizarea in vitro presupune ca prim pas consultatia cuplului de catre comisia de sterilitate-infertilitate a Centrului, urmata de tratamentul medical indicat de comisie. Costul pentru o fertilizare in vitro simpla se ridica la 1.300 de euro, iar pentru o fertilizare in vitro cu ICSI pretul este de 1.600 de euro. Inseminarea artificiala costa 150 de euro, iar implantarea de embrioni congelati, 400 de euro. Costurile pentru fertilizarea in vitro in centrul privat de medicina materno-fetala din cadrul MedLife sunt similare cu cele practicate de centrul FIV din Bucuresti existent in sistemul de stat.
    Centrul de Medicina Materno Fetala MedLife va initia colaborari cu centre de profil din SUA si Franta. Astfel, echipa de specialisti romani va fi in permanenta la curent cu cele mai eficiente si moderne tehnici in domeniu si va efectua stagii suplimentare in aceste tari. Un exemplu in acest sens este dr. Andreea Mustata, medic specialist genetica, singurul specialist cu ultraspecializare in embriologie, in urma unui training de tehnici de reproducere asistata intr-o institutie de profil din SUA specializata in embriologie si diagnostic genetic preimplantantional.
10-12-2007, Vizualizari 2738
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.