Proiectul "Zâna Merciluţă": Cabinet stomatologic mobil şi consultaţii gratuite pentru copii din zone defavorizate

Data publicării: 22-02-2018

Sute de copii din comunităţi rurale sărace din judeţele Braşov, Dâmboviţa, Bacău şi Vaslui, dar şi din Bucureşti vor beneficia de consultaţii gratuite în cadrul proiectului "Zâna Merciluţă", prin care s-a realizat prima unitate stomatologică mobilă din România.

Potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri AGERPRES, lansat în 2017, cabinetul mobil, care asigură consultaţii şi intervenţii de igienă dentară (periaj şi fluorizări) pentru copii, îşi va continua traseul prin ţară şi în acest an.

"Până la finalul lunii mai 2018, în a doua etapă a proiectului, alţi 600 de copii vor beneficia de servicii de prevenţie dentară. Potrivit calendarului pentru acest an, cabinetul mobil va ajunge în luna martie la Complexul de servicii sociale Măgura din Codlea, Braşov. În aprilie, se estimează că vor avea loc vizite la două centre de plasament din Bucureşti, iar în mai vizite în patru sate din comuna Motoşeni, judeţul Bacău, şi din comuna Puieşti, judeţul Vaslui, cabinetul mobil urmând să fie prezent şi la Târgovişte (judeţul Dâmboviţa), în spaţiul unde vor fi organizate jocurile Special Olympics. În perioada 26 martie - 27 mai, vor fi de asemenea organizate vizite periodice la Institutul Oncologic Bucureşti", precizează sursa citată.

Proiectul "Zâna Merciluţă", iniţiat de Merci Charity Boutique, a fost finanţat de Fundaţia Vodafone România cu peste 170.000 de lei, buget care a acoperit achiziţia şi dotarea unităţii mobile care se deplasează prin ţară.

În 2017, în cabinetul stomatologic mobil deservit de echipe de medici voluntari, au fost consultaţi peste 600 de copii, cazuri sociale din 11 sate defavorizate din judeţele Iaşi (Lungani, Sineşti, Voineşti, Dagâţa, Fântânele, Tutora, Mironeasa, Liteni) şi Mureş (Gogan, Daia, Cund), precum şi din Bucureşti, din cartierul Ferentari şi de la Institutul Oncologic.

Astfel de cabinete stomatologice mai funcţionează în Germania, Franţa, Polonia, Olanda, Statele Unite ale Americii, gestionate de organizaţii neguvernamentale. Acestea furnizează gratuit servicii de asistenţă medicală preventivă, curativă, de recuperare şi de urgenţă pentru grupuri defavorizate de copii şi adulţi.

Ultimul raport al Institutului Naţional de Sănătate Publică, Centrul Naţional de Evaluare şi Promovare a Stării de Sănătate, menţionează că medici stomatologi şcolari există în prezent doar în cabinetele de medicină dentară din mediul urban. Potrivit estimărilor, incidenţa cariilor la copii de peste şase ani este, la nivel naţional, de peste 80%. De asemenea, în ultimii doi ani, multe cabinete stomatologice de stat s-au închis, cei mai afectaţi de această schimbare fiind copiii din mediul rural.
Sursa: Agerpres, 22-02-2018, Vizualizari 216
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.