Psiholog român, nominalizat la premiile World Autism Festival din Canada

Data publicării: 14-05-2015

Preşedintele Centrului de Autism "Marea Neagră", psihologul Adrian Gemănaru, a fost nominalizat la premiile World Autism Festival, pentru o revoluţionară terapie menită să vindece persoanele cu dizabilităţi - autism, ADHD, sindrom Down, retard.

Potrivit unui comunicat de presă al Centrului de Autism Marea Neagră, evenimentul internaţional va avea loc în Vancouver (Canada), în luna octombrie şi premiază cele mai importante descoperiri din ultimul an în domeniul recuperării copiilor diagnosticaţi cu tulburări din spectrul autist.

Proiectul realizat de psihologul român, "Sensory therapy legs", uşurează activitatea terapeutică prin reducerea stărilor de agitaţie şi agresivitate.

Componenta principală a mecanismului este aşa-zisul 'covor senzorial', confecţionat manual şi modificat în permanenţă pentru a putea obţine cel mai bun randament în ceea ce priveşte interacţiunea copilului cu mediul înconjurător. În realizarea covoarelor senzoriale, specialistul s-a inspirat din materialele pe care le găsim în natură, dintre care: gazon, bambus, piatră de râu, marmură, bumbac, scoarţă de copac, bambus mic sau fibră de copac, se arată în comunicatul de presă.

Avantajul principal al acestui tip de terapie este dat de faptul că natura interacţiunii este indirectă iar copilul nu o percepe ca pe o comandă sau o sarcină de executat, întreaga activitate desfăşurându-se în mod firesc.

"În momentul de faţă, desfăşurăm o cercetare ştiinţifică a acestei terapii şi am selecţionat trei eşantioane formate din grupe de 8 copii. Grupa 1 desfăşoară această terapie zilnic, Grupa 2 beneficiază de două zile de terapie pe săptămână iar Grupa 3 nu beneficiază de terapie, având rolul de grupă-etalon faţă de celelalte două grupe. Observăm o evoluţie remarcabilă în special în rândul copiilor din Grupa 1, am reuşit să reducem aproape în totalitate mersul pe vârfuri, stimulările şi stereotipiile la nivelul picioarelor. Copiii îşi conştientizează, în momentul de faţă, mult mai bine membrele inferioare şi sunt mult mai prezenţi în tot ceea ce priveşte corpul lor", a declarat psihologul Adrian Gemănaru, citat în comunicatul de presă.

Sursa: Agerpres, 14-05-2015, Vizualizari 472
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.