Psihoterapia experiențială centrată pe emoție în tulburările anxioase

În ultimii ani se poate vorbi despre un interes renăscut legat de rolul emoțiilor atât în înțelegerea cât și în tratamentul tulburărilor psihice. Cele trei mari orientări teoretice și psihoterapeutice (cognitiv-comportamentală, psihodinamică și experiențială), în ciuda definițiilor și modelelor diferite de explicare a emoțiilor și a rolului acestora în procesul psihopatologic și în tratament, manifestă în ultimii ani tendința de a avea un punct de vedere convergent privind rolul funcțional al emoțiilor în conceptualizarea și tratamentul tulburărilor psihice.

Atenția legată de tulburările anxioase a crescut exponențial în ultimii 20 de ani, iar un număr impresionant de studii au demonstrat utilitatea dezvoltării unor modele de conceptualizare si tratament pentru tulburări precum panica, fobia socială sau anxietatea generalizată.

Anxietatea este o stare afectivă vagă, difuză, de neliniște, de apăsare, tensiune, îngrijorare și teamă nemotivată, fără obiect, care este neconformantă din punct de vedere psihologic. Persoana în cauză trăiește sentimente intense de insecutritate.

În categoria tulburărilor anxioase, Manualul de diagnosticul și statistica al tulburărilor mintale (Diagnostic and Statistic Manual of Mental Disorder) - DSM-IV-TR publicat de Asociația Psihiatrică Americană descrie 12 tulburări:

• panica fără agorafobie
• panica cu agorafobie
• agorafobia fără istoric de panică
• fobia specifică
• fobia socială
• tulburarea obsesivo-compulsivă
• stresul posttraumatic
• stresul acut
• anxietatea generalizată
• tulburarea anxioasă datorată unei condiții medicale generale
• tulburarea anxioasă indusă de o substanță
• tulburarea anxioasă fără altă specificație.

Psihoterapia centrată pe emoții, cunoscută inițial sub sintagma de psihoterapia proces-experiențială, este o formă a terapiei centrate pe emoții care are ca scop sprijinirea clienților pentru a-și dezvolta inteligența emoțională, pentru ca aceștia să poată face față mai bine problemelor existențiale și a trăi într-o mai bună armonie cu ei înșiși și cu alți oameni.

Ideea de bază a acestei abordări psihoterapeutice este că emoțiile sunt adaptative, dar pot deveni problematice datorită experiențelor traumatizante trecute sau datorită faptului că oamenii sunt adesea învățați să le ignore sau să le alunge din gând. Emoțiile au rolul de a ne comunica ce anume este important într-o situație și de aceea funcționează ca un ghid spre a ne împlini nevoile sau dorințele, ajutându-ne să alegem acțiunile cele mai potrivite. De-a lungul timpului, capacitatea de a fi conștienți de emoțiile noastre și antrenarea noastră în a le manageria și utiliza în scopul atingerii țelurilor de viață ne dă un sentiment de consistență și ne unifică. Însă a învăța despre emoțiile noastre și a le înțelege nu este suficient. În terapie, clientul experiențiază aceste emoții pe măsură ce ele apar, în contextul de siguranță dat de ședința terapeutică. În acest spațiu sigur și protejat, clientul poate descoperi modalități mult mai flexibile de management al propriilor emoții.

Psihoterapia centrată pe emoții este o formă de psihoterapie experiențialist-umanistă validată empiric. Ea integrează idei din psihoterapia centrată pe client, gestaltterapie și psihoterapia existențială, adaptate însă la gândirea psihologică contemporană. Modelul terapeutic are la bază 35 de ani de cercetare de un înalt nivel științific.

Ideea de bază în conceptualizarea clinică experiențială a tulburărilor anxioase este aceea că majoritatea acestor tulburări sunt legate de experiențe dureroase și periculoase ale sinelui. Mai mult, în toate tulburările anxioase se poate constata un sentiment cronic de „auto-periclitare”. Diferitele tulburări anxioase reprezintă variații în conținutul experiențelor de sine amenințătoare și, mai important, prezintă variații în procesele experiențiale utilizate pentru a îndepărta pericolul.

Pacienții cu tulburări anxioase au nevoie de dezvoltarea unui sentiment de control asupra simptomelor înainte de a putea lucra asupra repărării deficiențelor în experiențierea sinelui. Acesta este motivul pentru care, în tulburările anxioase, trebuie să tratăm simptomele înaintea patologiei sinelui. De exemplu, în tulburarea de panică, din punct de vedere experiențial, componentele tratamentului de control al panicii au ca efect creșterea capacității clientului de a permite experimentarea „aici și acum” a senzațiilor corporale de care îi este frică. Scopul terapiei este de a restaura experiențierea autentică a obiectului, situației sau senzației care îi provoacă frică pacientului. Psihoterapeutul folosește o serie de tehnici bazate pe expunere, cu scopul de a-l ajuta pe pacient să capete un sentiment de control asupra simptomelor anxietății.