Pulpitele cronice

Patologia pulpară poate fi acută sau cronică, reversibilă sau ireversibilă. Pulpitele cronice sunt pulpopatii rare, ireversibile fără a prezenta un tablou clinic dureros specific. Acestea pot fi închise sau deschise.

Pulpitele cronice deschise

Pulpitele cronice deschise sunt de două tipuri: ulceroase sau polipoase.

1. Pulpita cronică deschisă ulceroasă

Clinic este o afecțiune asimptomatică. Pacientul acuză dureri la masticație, doar cât durează actul masticator propriu-zis. Momentul în care dispare presiunea locală, durerea dispare. Mai pot apărea fenomene de reacutizare, dar durerea nu este însemnată datorită proceselor degenerative de la nivelul pulpei, care distrug țesutul nervos.

Obiectiv se observă un proces carios profund, cu deschiderea largă a camerei pulpare. Pulpa este roșu închis spre brun. La nivelul ei se observă ulcerații superficiale date de traumatismele repetate în timpul masticației.

Dintele afectat răspunde la testele de vitalitate, doar că la intensități mult mai mari față de pulpa sănătoasă. Pacientul este doar sensibil la explorarea cu sonda a straturilor profunde ale cavității carioase.

Acest tip de pulpită evoluează întotdeauna spre necroza și gangrena pulpară. Netratată poate duce la parodontite periapicale. Datorită asocierii cu un proces carios mare, există și riscul fracturii dintelui datorită evoluției rapide, cât și a pierderii treptate a vitalității pulpare.

2. Pulpita cronică deschisă polipoasă

Clinic se manifestă sub forma unui polip la nivelul cavității carioase. Acesta jenează și sângerează la masticație. Polipul poate fi epitelizat sau neepitelizat. Dacă este epitelizat atunci el are o culoare roz și o suprafață netedă lucioasă. Dacă polipul nu este epitelizat atunci el presintă o culoare roșie vie, cu suprafață neregulată și acoperită de depozite de fibrină. La presiune este retractil, țesutul fiind elastic. La explorare se observă baza polipului în camera pulpară sau la nivelul canalului radicular. A nu se confunda cu polipul gingival care are baza la nivelul epiteliului gingival. Explorarea în zonele profunde ale cavității declanșează senzația dureroasă a pacientului și sângerarea, care este abundentă datorită tipologiei histologice.

Testele de vitalitate sunt tipice pentru acest tip de pulpită, cu scăderea sensibilității la stimuli crescuți.

Evoluția tinde spre necroză și gangrenă pulpară, cu apariția frecventă a fracturilor coroanei dentare.

Pulpitele cronice închise

Pentru ca o pulpită cronică închisă să existe este necesară condiția unei camere pulpare închise. Au o evoluție asimptomatică și se caracterizează prin prezența unui proces inflamator la nivelul pulpei timp îndelungat, cu prezența țesutului de granulație pulpar.

Există două forme clinice de pulpite cronice, dar care pot fi deosebite doar în urma unui examen histopatologic amănunțit.

1. Pulpita cronică închisă propriu-zisă

Apare ca răspuns la o inflamații pulpare, cu camera pulpară închisă. În general apare sub obturații mari sau dinți cu procese carioase mari. Astfel apare un strat de dentină alterară la nivelul căreia se cantonează agenți microbieni. Produsele metabolismului microbian acționează prin canaliculele dentinare până la nivel pulpar, producând iritația locală timp îndelungat. Astfel pulpa trece printr-o serie de modificări locale (atrofie și alcătuirea unor infiltrate celulare inflamatorii) modificări ce nu prezintă răsunet la nivelul cavității orale.

Diagnosticul pozitiv este dificil și necesită prezența tuturor semnelor clinice ale unei pulpite închise.
Această patologie evoluează sper necroza și gangrenă pulpară.

2. Pulpita cronică închisă hiperplazică

Este afecțiune rară la nivelul țesutului dentar care apare asimetric și preponderent în zona frontală.
Clinic apare o jenă dureroasă vagă la dintele lezat, dar deseori este asimptomatică. Este descoperită întâmplător prin examen radiologic de rutină. Dezvoltarea țesutului de granulație poate duce la apariția unor fistule în dreptul dintelui la nivelul mucoasei vestibulare.

Testele de vitalitate relevă sensibilitatea scăzută a pulpei. Radiologic se observă lărgirea camerei pulpare, cu modificarea conturului și imaginea de resorbție apare sub forma unei pete de culoare închisă, cu contur neregulat în prelungirea camerei pulpare.

Evoluția este foarte lentă și tinde către necroză pulpară sau fracturi ale dintelui dacă pereții au fost subțiați.

Tratamentul pulpitelor cronice

Tratamentul cel mai indicat, ținând cont de transformările lezionale este extirparea vitală. În situațiile în care această metodă nu dă rezultate se recurge la extirparea devitală. La pulpitele închise se deschide camera pulpară, iar la pulpita deschisă polipoasă se excizează polipul. Astfel se creează spațiu necesar pentru aplicarea substanțelor medicamentoase necesare.