Raluca Anghelache, candidat UNPR la Primăria Ploieşti: Este timpul ca o femeie să preia administraţia municipiului (interviu)

Data publicării: 31-05-2012

Candidatul UNPR la Primăria Ploieşti, Raluca Anghelache, susţine într-un interviu acordat AGERPRES că este timpul ca o femeie să preia administraţia municipiului şi îşi propune, dacă va deveni primar, să se preocupe, pe lângă obligaţiile din fişa postului, de problemele care ţin de protecţia socială. Printre priorităţile sale se regăsesc înfiinţarea unui centru dedicat femeilor şi copiilor abuzaţi, construirea unei baze sportive şi a unui spital municipal nou, precum şi implementareea programului "Coşul de solidaritate".
De profesie medic, Raluca Anghelache are 48 de ani şi este înalt funcţionar public.

AGERPRES: De ce v-aţi hotărât să candidaţi pentru Primăria Ploieşti?
Raluca Anghelache: Pentru că este timpul ca o femeie să preia administraţia locală. Doar o femeie poate să facă diferenţa. Femeile sunt puternice, sunt manageri foarte buni şi pe deasupra mai au şi suflet.

AGERPRES: Au mai încercat şi alte femei înaintea dumneavoastră. Ce atu credeţi că aveţi în această competiţie electorală faţă de cele care au mai candidat de-a lungul vremii pentru Primăria Ploieşti?
Raluca Anghelache: Sper din tot sufletul că ploieştenii sunt pregătiţi să aleagă o femeie. Poate că nu sunt chiar atât de misogini aşa cum se spune şi, mai presus de orice, ploieştenii sunt cei care au făcut prima revoluţie din Europa şi, dacă la Ploieşti a fost prima republică, este timpul ca Ploieştiul să fie şi primul oraş important din România care să aibă o femeie în administraţie. În plus de asta, spre deosebire de toţi ceilalţi contracandidaţi ai mei sunt singura care sunt pregătită pentru asta. Pregătită în sensul că am învăţat administraţie.

AGERPRES: Ce obiective prioritare v-aţi stabilit dacă veţi prelua mandatul de primar al Ploieştiului?
Raluca Anghelache: Primarul, în primul rând, trebuie să respecte legea. Deci, eu nu pot să îmi iau angajamentul că voi rezolva problema câinilor comunitari, infrastructura, siguranţa cetăţeanului pentru că toate lucrurile acestea sunt atribuţiile primarului prevăzute în lege. Ceea ce voi face pentru ploieşteni, pentru că reprezint un partid de centru stânga, sunt lucruri care ţin de protecţia socială. Ceea ce voi face sunt lucrurile care le lipsesc ploieştenilor în momentul de faţă: un centru de adăpost al femeilor şi al copiilor abuzaţi care nu au unde să se ducă, cantine sociale, lucruri ce ţin numai de protecţia lor. Pentru că sunt mamă, simt nevoia să am şcoli sigure pentru copii pentru că şcolile din Ploieşti, în mare majoritate, nu au evaluat gradul de risc seismic. Asta este o prioritate pe care o am eu. Avem nevoie de şcoli, avem nevoie de grădiniţe, avem nevoie de mai multe parcuri, de spaţii verzi, avem nevoie, fiind un oraş poluat, să rezolvăm problema poluării, avem nevoie de o bază sportivă reală, nu împrăştiată prin tot Ploieştiul. Programul meu include şi propunerea legislativă a UNPR ca pensionarii să îşi achiziţioneze alimentele de bază la preţul de producător. Vorbim despre "coşul de solidaritate", o măsură pe care niciun primar din România nu am cunoştinţă să fi implementat-o până acum.

AGERPRES: Primăria Ploieşti are în subordine două spitale - cel Municipal şi cel de Boli Infecţioase. Ce proiecte v-aţi stabilit pentru a creşte calitatea actului medical sau chiar gradul de siguranţă a pacienţilor în spital?
Raluca Anghelache: Calitatea actului medical ţine de conştiinţa fiecărui medic. În îmbunătăţirea actului medical nu am cum să intervin. Ceea ce pot să fac pentru ploieşteni este construirea unui spital municipal nou, pentru că asta le lipseşte. Spitalul pe care îl avem este un spital vechi, pavilionar şi, dacă veţi trece pe strada Ana Ipătescu, veţi vedea căruciorul cu mâncare trecând dintr-o curte în alta, veţi vedea pacienţi care trec pentru investigaţii în pijamale dintr-o curte în cealaltă. Ne trebuie o clădire nouă care să respecte normele europene şi care să fie total modernă.

AGERPRES: În privinţa infrastructurii oraşului, ce priorităţi v-aţi stabilit?
Raluca Anghelache: Este o singură prioritate. De infrastructură categoric avem nevoie. Este una din obligaţiile primarului. Ceea ce voi face eu este să verific foarte bine contractele care se vor încheia şi, de fapt, ofertanţii, pentru că îmi doresc un singur lucru - să existe un raport foarte bun între calitatea serviciilor, preţ şi mai ales perioada de garanţie. Înainte de orice, nu voi accepta începerea niciunei lucrări de asfaltare până când ceilalţi furnizori de utilităţi nu vor preciza care sunt lucrările pe care le au de făcut pe zonele respective, pentru că este vorba de banii noştri, ai tuturor ploieştenilor, este vorba şi de banii mei şi nu pot accepta să se asfalteze o stradă ca ulterior să o spargem şi în felul acesta să îşi piardă perioada de garanţie.

AGERPRES: Ce ţintă aveţi în domeniul atragerii de fonduri europene?
Raluca Anghelache: Gândesc, în primul rând, că în Primăria Ploieşti trebuie să existe specialişti care să fie capabili să implementeze un astfel de proiect. Nu este normal să plătim bani unor societăţi din afara primăriei care îşi încasează banii degeaba. Asta s-a dovedit până acum. Fondurile europene pe care intenţionez să le atrag către Primăria Ploieşti vor fi direcţionate, în primul rând, către grădiniţe, pentru că şi acestea lipsesc, către spitale şi către asistenţa socială.

AGERPRES: Aveţi în vedere realizarea unor parteneriate public-private? În ce domenii?
Raluca Anghelache: Categoric. În domeniul social. Tot pe proiecte sociale. De exemplu, mă gândesc la acea bază sportivă. Am identificat un teren care este al unei persoane private şi care este dispusă, într-un parteneriat cu primăria, să pună la dispoziţie terenul pentru o bază sportivă şi chiar pentru un spaţiu de joacă şi educativ pentru copii, pentru că putem să ne jucăm şi să muncim, în acelaşi timp, şi să ne pregătim pentru viaţă.

AGERPRES: Ploieştiul este un oraş extrem de poluat. Ce veţi face pentru reducerea gradului de poluare din oraş?
Raluca Anghelache: În primul rând, Garda de Mediu trebuie să îşi facă datoria. În al doilea rând, din nefericire, Ploieştiul s-a extins foarte mult, s-a extins până la limita marilor combinate care sunt la periferia Ploieştiului, pe când normele europene prevăd ca aceşti coloşi să fie la zece kilometri minimum de Ploieşti. Nu avem cum să mai remediem acest lucru, dar toate filtrele care trebuie puse trebuie să existe. Ştiu că un mare poluator implementează sistemul şi se preocupă pentru acest lucru, dar nu este suficient. Trebuie să facem mult mai mult. Şi poluatori nu sunt numai aceştia. Sunt gazele de emisie, este praful din Ploieşti şi până la urmă lipsa spaţiilor verzi, pentru că avem foarte puţine parcuri.

AGERPRES: Ce veţi face pentru remedierea problemei privind lipsa spaţiilor verzi?
Raluca Anghelache: Mi-aş dori să avem un parc nou. Parcul Municipal Vest nu este suficient. Spuneam de o bază sportivă nouă. Poate să fie şi un parc nou în aceeaşi zonă. Să fie un loc de agrement pentru ploieşteni, un loc în care să se ducă la sfârşitul zilei sau la sfârşitul săptămânii, pentru că cele trei parcuri pe care le avem în Ploieşti nu sunt suficiente pentru locuitorii Ploieştiului. La Sala Sporturilor Olimpia şi Parcul Bucov este supraaglomerat şi opţiunile pe care le avem în zonele respective sunt destul de limitate. Două terenuri de tenis nu sunt suficiente pentru un Ploieşti întreg.

AGERPRES: Cum veţi rezolva problema câinilor comunitari?
Raluca Anghelache: Şi asta este una din obligaţiile primarului prevăzute de lege. Câinii comunitari sunt ai noştri. Eu îmi amintesc Ploieştiul din vremea liceului, în 1980, când s-au dărâmat toate casele de pe Gheorghe Doja. Câinii aceia nu sunt pe străzi din vina altcuiva decât tot a noastră sau a autorităţilor din acel moment. Dar câinii sunt un pericol. Nu spun că trebuie eutanasiaţi, pentru că una din cele zece porunci spune "Să nu ucizi". Câinii aceia trebuie să trăiască şi ei în condiţii normale, trebuie să fie vaccinaţi şi deparazitaţi pentru că, pe stradă, chiar dacă sunt sterilizaţi, nu acesta este principalul pericol. Spiritul de haită îşi spune cuvântul şi ei devin un pericol mai ales seara, mai ales în preajma copiilor şi a bătrânilor, deci pentru siguranţa populaţiei. Mă gândesc şi ca medic care sunt costurile pentru a trata un pacient care a fost muşcat de un câine. Banii aceia trebuie investiţi şi redirecţionaţi pentru probleme de sănătate reale. Îi luăm de pe stradă strângându-i pur şi simplu şi punându-i în zone special amenajate pentru asta, unde persoane specializate trebuie să aibă grijă de ei, iar ploieştenii care doresc să adopte un câine comunitar o pot face. Dar trebuie să îşi ia angajamentul că o vor face cum trebuie şi va trebui să şi urmărim lucrul acesta pentru că nu ne luăm câinele blocului pe care îl ţinem în faţa blocului fără să îi îngrădim un spaţiu şi fără să avem grijă de el.
Sursa: Agerpres, 31-05-2012, Vizualizari 488
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.