Răsplătirea copiilor cu mâncare poate duce la un comportament alimentar pe fond emoțional

Răsplătirea copiilor cu mâncare poate duce la un comportament alimentar pe fond emoțional
Atunci când sunt mici, mulți copii sunt răsplătiți cu „ceva dulce” dacă îndeplinesc o cerință sau realizează o activitate. Părinții care practică răsplătirea cu alimente a copiilor, le pot implementa acestora involuntar un comportament de reglare a emoțiilor prin consum alimentar, conform unui studiu longitudinal publicat în jurnalul Pediatrics.

Rata obezității la copii și riscurile asociate sunt în continuă creștere, lucru care atrage atenția asupra tipurilor de alimente consumate de către aceștia și necesitatea aplicării practicilor alimentare sănătoase.

Studiul s-a axat pe observarea modului în care părinții foloseau mâncarea pentru a le arăta copiilor afecțiune și pentru a-i răsplăti la vârsta de 3-5 ani. Ulterior, cercetătorii au monitorizat copiii până la vârsta de 5-7 ani pentru a analiza dacă practicile alimentare anterioare au influențat într-un anumit fel alimentația ulterioară a copilului.

Au analizat dacă cei mici aveau tendința de a consuma diverse gustări sau de a se juca atunci când erau stresați. Rezultatele au indicat că acei copii ai căror părinți apelau în trecut la recompense alimentare au dezvoltat în majoritatea cazurilor un comportament alimentar pe fond nervos, apelând la refugiul în alimente ca rezolvare pentru diferite situații stresante.

Copiii învățați să folosească alimente pentru a-și controla sau regla emoțiile au tendința de a continua acest comportament și în viața adultă, asociind mâncarea cu sentimentul de reducere a stresului și însușindu-și acel comportament alimentar din copilărie. În plus, când o persoană se confruntă cu situații stresante are tendința de a mânca în special alimente cu un aport caloric ridicat, alimente bogate în grăsimi, zahăr sau sare.

Trebuie să evităm să utilizăm alimente (în special cele bogate în grăsimi, zahăr sau sare) ca metodă de încurajare, recompensare sau ca modalitate de a calma un copil când este supărat. Rezultatele studiilor inițiale au arătat că aceste practici duc la deprinderea unui comportament alimentar emoțional de către copil, care atrage după sine numeroase probleme de sănătate”, menținează coordonatoarea studiului, Dr. Claire Farrow, lector senior în psihologie la Universitatea Aston (Marea Britanie).

Sunt necesare studii suplimentare pentru a identifica importanța acestor descoperiri asupra comportamentului alimentar pe termen lung, însă până acum studiile sugerează că preferințele alimentare ale copilului și comportamentul alimentar se formează din primii ani de viață, în special din modul în are aceștia sunt hrăniți și învățați să folosească mâncarea.

Sursa: Science Daily

Data actualizare: 14-04-2016 | creare: 14-04-2016 | Vizite: 840
Bibliografie
Rewarding children with food could lead to emotional eating, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2016/04/160412090707.htm

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Stresul și sistemul imunitar
  • În ce mod ajută stresul memoria
  • Stresul din timpul sarcinii poate afecta dezvoltarea fătului (studiu)
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum
    Aplicația Activ (by ROmedic)
    Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

    Accesează gratuit Aplicația
    Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK