Razele ultraviolete afectează pielea şi după expunerea la soare

Radiaţiile ultraviolete (UV) cauzează un prejudiciu pielii nu numai în momentul expunerii la soare, ci şi în primele câteva ore care urmează expunerii. Aceasta este concluzia la care a ajuns o echipă de oameni de ştiinţă de la Yale într-un studiu care a fost publicat online pe 19 februarie în jurnalul „Science”.

Expunerea la razele UV provenite de la soare sau de la solar pot cauza alterări ale ADN-ului în toate tipurile de celule ale pielii, inclusiv la nivelul melanocitelor, celulele care secretă melanina, pigmentul care îi dă pielii culoarea caracteristică. Aceste alterări ale melanocitelor reprezintă o cauză majoră de cancer de piele. În trecut, specialiştii credeau că melanina protejează pielea de efectele nefaste ale radiaţiilor prin blocarea radiaţiilor UV nocive. Există însă şi dovezi conform cărora melanina ar fi de fapt asociată cu deteriorarea celulelor pielii.

În studiul amintit mai sus, Douglas E. Brash, profesor de radiologie intervenţională şi dermatologie la Yale School of Medical, şi coautorii săi au expus pentru prima dată melanocite umane şi melanocite ce proveneau de la şoareci de laborator la radiaţiile unei lampe cu ultraviolete. Razele UV au cauzat apariţia unui defect la nivelul structurii ADN-ului cu formarea unui dimer de ciclobutan (cyclobutane dimer sau CPD), care constă în formarea unei legături covalente între două baze vecine de pe acelaşi lanţ ADN care face imposibilă citirea corectă ulterioară a ADN-ului. Spre surprinderea cercetătorilor, melanocitele nu au generat defecte de tip CPD doar în momentul expunerii la radiaţiile UV, ci au continuat să facă asta ore întregi după sfârşitul expunerii.

Spre deosebire de melanocite, celulele fără melanină au determinat defecte ale ADN-ului de tip CPD doar în timpul expunerii la raze UV. Această descoperire a demonstrat că melanina are atât proprietăţi protective (ea este capabilă să absoarbă o mare parte din radiaţiile UV la care a fost expusă pielea, acţionând ca un scut şi protejând celulele de expunerea la radiaţii), cât şi carcinogene (prin inducerea de lungă durată a formării acestor alterări ale ADN-ului).

Echipa condusă de Douglas E. Brash a încercat apoi să măsoare amploarea modificărilor nocive induse de expunerea la radiaţii UV prin prevenirea procesului normal de reparare a ADN-ul în mostrele cu celule animale. Ei au observat că jumătate din defectele de tip CPD de la nivelul melanocitelor fuseseră de fapt produse la întuneric, după ce procesul de expunere luase sfârşit.

Încercând să găsească o explicaţie, Sanjay Premi, un om de ştiinţă din laboratorul lui Brash, a descoperit că razele UV activează două enzime care contribuie la excitarea unui electron din molecula de melanină, proces numit chemiexcitaţie. Energia generată în urma acestui proces este apoi transferată ADN-ului în întuneric, după sfârşitul expunerii la radiaţia UV, creând acelaşi tip de defect pe care lumina soarelui îl cauza în timpul expunerii. Chemiexcitaţia se mai întâlneşte doar la primele tipuri de plante apărute pe Terra şi la anumite animale precum licuricii.

Deşi studiul aduce în lumină proprietăţile carcinogenetice ale melaninei, el permite şi întrezărirea unei raze de speranţă: viteza redusă cu care are loc procesul de chemiexcitaţie ar putea permite intervenţia preventivă cu anumite substanţe care ar putea stopa procesul (precum o loţiune utilizabilă după expunerea la soare, al cărei scop să fie blocarea transferului de energie la lanţurile de ADN).

Sursă: Medical Xpress