Reţeaua de sănătate Regina Maria, expansiune de peste două milioane de euro

Data publicării: 21-02-2017

Reţeaua de sănătate Regina Maria a inaugurat în luna februarie Policlinica Victoria (aflată în imediata apropiere a Pieţei Victoria) şi are în plan deschiderea unei noi unităţi medicale în Dorobanţi, investiţia totală depăşind două milioane de euro, potrivit unui comunicat al companiei, remis luni AGERPRES.

Din acest an, Regina Maria a început să activeze şi pe piaţa serviciilor medicale private din Ploieşti prin preluarea centrului Al-Medica Berlin şi şi-a extins portofoliul în Bucureşti prin achiziţionarea clinicii IXIA Medica, deservind o zonă importantă din estul oraşului.

'2016 a fost, pentru Regina Maria, un an al tranzacţiilor. Doar prin intrarea în reţea a Ponderas Academic Hospital am marcat una dintre cele mai importante astfel de tranzacţii de pe piaţa serviciilor medicale private. În ultimii ani, Regina Maria a fost implicată în 13 tranzacţii cu preluare integrală a altor jucători, precum şi în trei tranzacţii care au vizat schimbarea acţionariatului companiei, cele mai mari din piaţa serviciilor medicale. Cu toate acestea, punem în continuare accent pe calitate, nu pe cantitate', a declarat Fady Chreih, CEO Regina Maria.

Potrivit acestuia, Regina Maria a achiziţionat Al-Medica Berlin, punând astfel pe hartă prima policlinică a reţelei din Ploieşti, care, în urma unui proces de modernizare, va prelua numele Regina Maria Ploieşti. Noul centru se întinde pe o suprafaţă de 300 de metri pătraţi, dispune de 9 cabinete pentru consultaţii şi de un punct de recoltare a analizelor.

Reţeaua de sănătate Regina Maria deţine 14 policlinici în Capitală, după ce, la începutul acestui an, a inaugurat alte două centre şi are ca obiectiv pe termen scurt deschiderea unui al treilea.

Reţeaua de sănătate Regina Maria este operator de servicii medicale private din România, cu peste 3.500 de angajaţi şi colaboratori în cele 35 de locaţii proprii din Bucureşti şi din ţară.

Totodată, Regina Maria are un portofoliu de peste 390.000 de pachete de prevenţie şi tratament.

Regina Maria a introdus în România pachetele de prevenţie (abonamente) pentru companii, în urmă cu 20 de ani, şi a lansat prima gamă de pachete de prevenţie destinată IMM-urilor, indiferent de numărul de angajaţi.
Sursa: Agerpres, 21-02-2017, Vizualizari 86
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.