Riscul cardiovascular

Riscul cardiovascular
Riscul cardiovascular este produsul efectelor mai multor factori de risc. Riscul cardiovascular crește odată cu înaintarea în vârstă, mai exact după vârsta de 40 de ani și pentru acele persoane care prezintă istoric familial de boli cardiovasculare. De asemenea, un risc cardiovascular mai mare prezintă și persoanele care au avut un episod cardiovascular (angină, infarct miocardic, AVC, atac ischemic tranzitoriu sau boli arteriale periferice), dar și persoanele cu diabet (tip 1 sau 2) cu vârsta de peste 40 de ani și cele cu hipercolesterolemii în familie.

Principalii parametri vizați când vorbim de riscul cardiovascular rămân:
  • Vârsta;
  • Valoarea colesterolului total;
  • Fumatul;
  • Valoarea HDL-colesterolului;
  • Valoarea tensiunii arteriale.

Factorii de risc cardiovascular

Majoritatea bolilor cardiovasculare sunt cauzate de factori de risc ce pot fi controlați, tratați sau modificați, ca hipertensiunea, colesterolul ridicat, supraponderalitatea/obezitatea, fumatul, sedentarismul sau diabetul. Cu toate acestea, există și o serie de factori de risc ce nu pot fi controlați.

Principalii factori de risc cardiovascular sunt:
  • Vârsta (bărbații cu vârsta mai mare de 45 de ani și femeile cu vârsta mai mare de 55 de ani);
  • Genul (bărbații sunt mai predispuși în general riscului de boli cardiovasculare, iar riscul femeilor crește după menopauză);
  • Fumatul (nicotina produce constricția vaselor de sânge, iar monoxidul de carbon afectează căptușeala interioară a arterelor, făcându-le mai susceptibile la ateroscleroză);
  • Hipertensiunea (140/90 mmHg sau mai mult);
  • HDL-colesterol scăzut (mai puțin de 40 mg/dl);
  • Dieta deficitară (o dietă bogată în grăsimi, sare sau zahăr poate contribui la dezvoltarea bolilor cardiovasculare);
  • Istoricul familial de boli cardiovasculare (boli cardiovasculare ale rudelor de gradul I înainte de 55 de ani în cazul celor de gen masculin și înainte de 65 de ani în cazul rudelor de gen feminin);
  • Colesterolul total și LDL-colesterolul ridicat pot crește riscul formării plăcilor și dezvoltarea aterosclerozei;
  • Glicemia ridicată;
  • Obezitatea;
  • Sedentarismul;
  • Statusul socioeconomic;
  • Stresul;
  • Igiena deficitară crește riscul de infecții virale sau bacteriene ce predispun la infecții cardiace, mai ales în cazul persoanelor cu anumite boli cardiovasculare deja dezvoltate;
  • Funcția renală.
Mai multe despre factorii de risc cardiovascular, aici

Pacienții se clasifică în 4 grupe de risc cardiovascular, în funcție de valoarea riscului care se măsoară în procente:
  • Risc scăzut (sub 10%);
  • Risc moderat (10-15%);
  • Risc ridicat (15-20%);
  • Risc foarte ridicat (peste 20%).

Diagrame de risc

Diagramele de risc sau modelele de risc multivariat au fost dezvoltate pentru a estima probabilitatea unei persoane de a manifesta evenimente cardiace în funcție de diverși parametri. Acestea se adaptează în funcție de pacient, de alte boli și de anumite caracteristici.

Se recomandă ca în cazul persoanelor mai mari de 20 de ani fără boli cardiovasculare să se calculeze periodic riscul cardivoascular la fiecare 3-5 ani. Aceste măsurători oferă facilitarea identificării factorilor de risc și oferă o viziune privind managementul specific al anumitor factori de risc specifici. Iată care sunt prinicipalele diagrame de risc cunoscute și utilizate în practica medicală:

Diagrama SCORE (2003)

Diagrama SCORE (Evaluarea Sistematică a Riscului Coronarian) a fost recomandată în 2007 de către Societatea Europeană de Cardiologie pentru utilizarea clinică. Estimează riscul pe 10 ani de evenimente aterosclerotice fatale (accident vascular cerebral, rupturi ale anevrism de aortă abdominală), și estimează mortalitatea de cauză cardiovasculară.

Cuprinde următorii parametri:
  • Vârstă;
  • Gen;
  • Colesterol total (mg/dl);
  • HDL-colesterol (mg/dl);
  • Tensiune arterială sistolică (mmHg);
  • Fumat (DA sau NU).

Mai jos vă prezentăm diagrama SCORE de evaluare a riscului cardiovascular:



Sursa: Jurnalul Asociației Americane a Inimii

Diagrama Framingham (2008)

Este printre cele mai utilizate diagrame de stimare a riscului cardiovascular la nivel mondial și a suferit variate modificări de-a lungul anilor. Cuprinde următorii parametri:
  • Vârstă;
  • Gen;
  • Colesterol total (mg/dl);
  • HDL-colesterol (mg/dl);
  • Tensiune arterială sistolică (mmHg);
  • Diabet zaharat (DA sau NU);
  • Tratament pentru reglarea tensiunii (DA sau NU);
  • Fumat (DA sau NU).

Diagramele QRISK și QRISK2 (2007) - doar pentru locuitori din Regatul Unit

Sunt algoritmi dezvoltați pentru aprecierea riscului cardiovascular, destinați grupurilor de locuitori din Anglia și Țara Galilor ce includ parametri de risc utilizați în scara Framingham dar și date privind etnia, statusul socioeconomic, istoricul familial și alte variabile medicale.

Astfel, variabilele acestui estimator sunt:
  • Vârstă;
  • Gen;
  • Colesterol total (mg/dl);
  • HDL-colesterol (mg/dl);
  • Tensiune arterială sistolică (mmHg);
  • Tratament pentru reglarea tensiunii (DA, NU);
  • Fumat (DA sau NU);
  • Istoric familial de boli cardiovasculare la rude de gradul I <60 de ani (DA sau NU);
  • Regiunea din Regatul Unit (pentru diferențele socioeconomice);
  • Indice de masă corporală (kg/m2).

Diagramele Reynolds de boli cardiovasculare (2007)

Sunt două astfel de diagrame, una pentru femei și cealaltă pentru bărbați. Cea pentru femei a fost dezvoltată pentru un studiu de cohortă realizat pe un eșantion de aproximativ 25.000 femei americane fără diabet. Cea pentru bărbați este similară celei pentru femei, dar acesta a fost dezvoltată pentru un studiu de cohortă pe un eșantion de 10.000 de bărbați americani fără diabet.

Variabilele vizate sunt:
  • Vârstă;
  • Colesterol total (mg/dl);
  • HDL-colesterol (mg/dl);
  • Tensiune arterială sistolică (mmHg);
  • Diabet zaharat evaluat pe baza hemoglobinei glicozilate A1c (procente);
  • Fumat (DA sau NU);
  • Istoric parental de infarct miocardic înainte de 60 de ani (DA sau NU);
  • Valoare proteina C reactivă - hsCRP (mg/dl).

Calculatorul de risc cardiovascular ACC/AHA (2013)

Este un calculator pe baza rezultatelor unor studii de cohortă desfășurate de către Colegiul American de Cardiologie/Asociația Americană a Inimii (ACC/AHA) din 2013. Modelul de risc include aceiași parametri ca scara Framingham, dar este valabilă doar pentru riscuri grave (infarct miocardic fatal și non-fatal și accident vascular cerebral).

Parametrii vizați sunt:
  • Vârstă;
  • Gen;
  • Colesterol total (mg/dl);
  • HDL-colesterol (mg/dl);
  • Tensiune arterială sistolică (mmHg);
  • Diabet zaharat (DA sau NU);
  • Tratament pentru reglarea tensiunii arteriale (DA sau NU);
  • Fumat (DA sau NU).

Diagrama de risc JBS3 (2014) - doar pentru locuitori din Regatul Unit

The Joint British Societies (JBS) a dezvoltat un nou calculator de risc bazat pe diagrama de risc a speranței de viață QRISK ce încorporează anumite variabile din aceasta. Cu toate acestea, calculatorul extinde estimarea riscului dincolo de 10 ani și permite estimarea vârstei inimii și evaluarea riscului pe intervale mai mari de timp (50 ani la pacientii de 45 de ani sau 30 de ani la cei de 65 de ani). Permite și estimarea impactului modificările stilului de viață asupra riscului viitor.

Parametrii urmăriți sunt:
  • Vârstă;
  • Gen;
  • Etnie;
  • Colesterol total (mg/dl);
  • HDL-colesterol (mg/dl);
  • Tensiune arterială sistolică (mmHg);
  • Tratament pentru reglarea tensiunii arteriale (DA sau NU);
  • Diabet zaharat (DA sau NU);
  • Fumat (DA sau NU);
  • Istoric familial de boli cardiovasculare la rude de gradul I cu vârsta  de <  de 60 de ani (DA sau NU);
  • Boli cronice renale;
  • Fibrilații atriale;
  • Artrită reumatoidă;
  • Regiunea din Regatul Unit;
  • Indice de masă corporală (kg/m2).

Diagrama de risc MESA (2015)

Autorii Studiului multietnic privind ateroscleroza au publicat o diagramă de risc validată în cadrul a două studii de cohortă diferite. Include în plus față de alte diagrame variabile privind etnia:

Parametrii vizați sunt:
  • Vârstă;
  • Gen;
  • Etnie;
  • Colesterol total (mg/dl);
  • HDL-colesterol (mg/dl);
  • Tratament pentru reducerea nivelului lipidelor (DA sau NU);
  • Tensiune arterială sistolică (mmHg);
  • Tratament pentru reglarea tensiunii (DA sau NU);
  • Diabet zaharat (DA sau NU);
  • Fumat (DA sau NU);
  • Istoric familial de infarct miocardic la orice vârstă;
  • Scorul de calciu de la nivelul arterelor coronare.

Diagrama de risc China-PAR (2016)

Deși mulți factori de risc sunt incluși în acest estimator, include și alți parametri diferiți. De asemenea, este destinată doar locuitorilor din China.

Conține următorii parametri:
  • Vârstă;
  • Gen;
  • Colesterol total (mg/dl);
  • HDL-colesterol (mg/dl);
  • Tratament pentru reducerea nivelului lipidelor (DA sau NU);
  • Tensiune arterială sistolică (mmHg);
  • Tratament pentru reglarea tensiunii (DA sau NU);
  • Diabet zaharat (DA sau NU);
  • Fumat (DA sau NU);
  • Circumferința taliei (cm);
  • Regiunea geografică (din China);
  • Urbanizare;
  • Istoric familial de boli aterosclerotice.

Data actualizare: 28-03-2017 | creare: 28-03-2017 | Vizite: 216

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Femeile care lucrează mai mult de 40 de ore pe săptămână pot avea un risc crescut de cancer și boli cardiovasculare
  • Consumul de cereale integrale a fost asociat cu reducerea mortalității (meta-analiză)
  • Untul nu crește riscul cardiovascular (meta-analiză)
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
     
    intră pe forum
    Aplicația Activ (by ROmedic)
    Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

    Accesează gratuit Aplicația
    Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK