Riscul de anxietate la mame, asociat cu utilizarea intensă a dispozitivelor electronice
©
Autor: Costin Oana
Un studiu australian a identificat pentru prima dată o legătură între comportamentele sedentare care implică utilizarea unui monitor (tabletă, computer, telefon) și un nivel mai ridicat al anxietății la mamele care au copii mici.
Studiul a fost condus de un cercetător din cadrul Institutului de Activitate fizică și Nutriție (IPAN) de la Universitatea Deakin și a fost publicat în jurnalul științific PLOS ONE.
Pentru că mamele aflate în intervalul de vârstă 25-34 de ani sunt mult mai predispuse riscului de a se confrunta cu anxietatea (un risc de aproape două ori mai mare comparativ cu bărbații de aceeași vârstă), cercetătorii și-au propus să identifice strategii de a reduce acest risc, în condițiile în care anxietatea maternă este considerată un factor predictor pentru anxietatea la copii.
Autorii au avut în vedere și câteva date de la studii anterioare care au indicat faptul că femeile cu vârsta între 25-34 de ani sunt implicate cel mai mult în comportamente sedentare precum folosirea telefonului mobil, tabletei, computerului sau uitatul la televizor.
528 de mame australiene care aveau copii cu vârsta între 2 și 5 ani au participat la acest studiu. Ele au completat un chestionar care viza oferirea de informații privind timpul zilnic dedicat acestor activități sedentare, precum și identificarea simptomelor asociate anxietății.
Cercetătorii au observat că pentru fiecare oră petrecută utilizând un dispozitiv electronic (tabletă, computer, telefon mobil), nivelul anxietății creștea; în schimb, nicio corelație nu a fost identificată între privitul la televizor și anxietate.
Indiferent de câtă activitate fizică făceau mamele, dacă petreceau timp îndelungat în fața acestor dispozitive, nivelul de anxietate continua să fie ridicat.
Având în vedere aceste informații, cercetătorii recomandă mamelor limitarea timpului dedicat acestor activități sedentare în vederea reducerii riscului de anxietate.
Sursa: Medical Xpress

Data actualizare: 23-05-2016 | creare: 23-05-2016 | Vizite: 1961
Bibliografie
-Mums encouraged to switch off for their mental health, link: https://medicalxpress.com/news/2016-05-mums-mental-health.html ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Senzația de a avea un scop în viață poate ameliora singurătatea
- Cele cinci porunci ale budismului ar putea diminua efectele depresiei
- Durerea cronică ne poate crea handicap prin evitarea unor activități (fals) presupus dureroase
- Noul antidepresiv zuranolon reduce eficient simptomele de depresie și anxietate
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Anxietatea cum se vindeca?
- Anxietate si depresie?
- Anxietatea...boala sufletului sau a creierului
- De ani buni ma tratez impotriva atacurilor de panica, anxietate, acum manie
- Anxietate depersonalizare
- Anxietate si atacuri de panica sau altceva ?
- Anxietate recurenta
- Metoda Lindhen
- Tuse de aproape 3 luni ? ajutor va rog?
- Anxietate (diagnostic tratat psihiatric) in sarcina - cu ce se poate inlocui asentra