Riscuri pentru sanatatea turistilor

©

Autor: Redacția ROmedic

Diareea calatorilor

Reprezinta principala problema medicala semnalata in randul turistilor. In mod normal, diareea calatorilor  are un caracter autolimitant si o durata scurta de evolutie; doar o cincime dintre cei afectati necesitand internare si repaus la pat.

 

Riscul de imbolnavire creste considerabil atunci cand se calatoreste in tarile aflate in curs de dezvoltare (America Centrala si de Sud, Africa , Asia de Sud-Est). Boala afecteaza mai ales copii si adultii tineri si este in stransa corelatie cu igiena alimentatiei din aceste tari. De aceea se recomanda evitarea localurilor dubioase si consumul de alimente comercializate in locatii insalubre.


Diareea calatorilor este produsa cel mai frecvent de bacterii precum: Escherichia Coli, Campylobacter, Salmonella sau Shigella. Uneori diarea poate fi cauzata de infectia cu anumiti paraziti. In ultimul timp se semnaleaza dezvoltarea rezistentei la antibiotice a unora dintre aceste bacterii patogene. Cu toate acestea diareea acuta a calatorului este autolimitanta si poate fi combatuta prin administrarea de antibiotice.

Anumite infectii pot lasa sechele, precum intoleranta la lactoza sau aparitia unui sindrom de colon iritabil.


Daca la intoarcerea din vacanta, turistul semnaleaza probleme intestinale, se recomanda consultul unui medic specialist.


Data actualizare: 16-08-2012 | creare: 13-01-2009 | Vizite: 18022
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!