Rolul creierului în fericire

Deși fericirea are un aspect subiectiv, oamenii de știință au început să facă progrese în investigațiile asupra creierului, menite să identifice mecanismele cerebrale implicate în fericire. Scanarea creierului prin tehnicile de rezonanță magnetică s-au axat preponderent pe acele zone cu rol în generarea plăcerii, o componentă importantă din procesul fericirii. Cu toate acestea, fericirea rămâne un subiect complex și dificil de studiat din cauza subiectivății pe de o parte, dar și a numeroaselor variabile care compun puzzle-ul complet.

Mecanisme cerebrale implicate în fericire

Monitorizarea MRI a creierului a pus în evidență existența a numeroase rețele cerebrale și neurotransmițători care sunt activați în timp ce experimentăm stări sau evenimente care ne fac plăcere. Aceste mecanisme sunt localizate atât în straturile profunde ale creierului, cât și la nivelul cortexului. S-a observat că atunci când suntem fericiți este activată mai mult partea stângă a cortexului prefrontal, în timp ce partea sa dreaptă este stimulată atunci când suntem nefericiți.

Testele de rezonanță magnetică realizate la copii cu vârsta sub 1 an au arătat că cei care aveau partea stângă a lobului prefrontal mai activată plângeau mai puțin atunci când erau lăsați singuri decât cei care aveau o activitate mai scăzută a zonei respective. În această structură cerebrală (partea stângă a lobului prefrontal) sunt localizați mulți neurotransmițători care au rolul de a transmite semnale pozitive către sistemul limbic. Specialiștii consideră că aici ar fi localizat potențialul nostru de a fi fericiți, respectiv acea componentă genetică pe care o moștenim referitoare la capacitatea de a resimți fericirea. (1), (2)

Reacțiile de plăcere sau de neplăcere sunt deosebit de importante în viața noastră și se consideră că rolul lor este fundamental și conform teoriei evoluționiste, nu s-ar fi dezvoltat atât de mult de-a lungul istoriei umane dacă nu ar fi avut o funcționalitate deosebită. Studiile realizate pe cimpanzei au sugerat că și în cazul primatelor ar exista o stare emoțională, similară cumva fericirii pe care oamenii o resimt și care ar putea constitui o formă arhaică, respectiv baza de la care aceasta a evoluat la oameni. (3)

Pierderea capacității de a resimți plăcerea este frecvent întâlnită în cazul tulburărilor psihice, inclusiv în cazul depresiei, ceea ce, consideră specialiștii, ar putea constitui o dovadă a relației strânse dintre fericire și plăcere (hedonism), chiar dacă până acum modul în care cele două procese sunt conectate nu a putut fi încă elucidat. (4)

Un alt concept strâns legat de cel de fericire este recompensa. Studiile neurologice au arătat că atunci când creierul procesează un stimul care ne indică o recompensă care va urma, se eliberează dopamină, neurotransmitățorul care s-a dovedit a avea o influență majoră asupra unor funcții importante, de la cele complexe, precum motivația, până la cele mai simple, precum mâncatul sau adicția. Dopamina stimulează mecanismul recompensei din creier și totodată pune în funcțiune circuitele cerebrale necesare motivației și tot dopamina este cea care acționează în cadrul adicțiilor, determinând chiar comportamente iraționale pentru obținerea recompenselor dorite. (5)

Neuroplasticitatea creierului și fericirea

Neuroplasticitatea se referă la capacitatea creierului de a se adapta și reorganiza datorită unor stimuli și situații care apar pe parcursul vieții prin crearea de noi legături neuronale. Acest domeniu tânăr de studiu vizează modul în care neuronii efectiv se modifică fizic astfel încât să repare un prejudiciu, o traumă sau să se adapteze unor situații noi cu care se confruntă.

Specialiștii consideră că ne putem folosi de această proprietate a creierului pentru a ne îmbunătăți starea de bine și pentru a favoriza apariția unor sentimente pozitive precum empatia, pacea, amabilitatea, altruismul. Două metode pe care cercetătorii le amintesc în care neuroplasticitatea este frecvent implicată sunt meditația (procesul prin care ne canalizăm toată atenția spre noi înșine) și terapia comportamentală (în care în mod deliberat încercăm să ne modificăm acele comportamente deficitare).

O metodă la îndemâna tuturor pentru practicarea neuroplasticității pentru stimularea fericirii constă în exersarea cât mai frecventă a emoțiilor și sentimentelor pozitive și a stării de fericire – cu cât suntem mai des fericiți, cu atât vom da ocazia creierului să creeze această cale neuronală și să o „bătătorească”. Starea de fericire va deveni astfel starea „default” (standard, obișnuită) a creierului nostru. Cu alte cuvinte, cu cât suntem mai des fericiți, cu atât ne obișnuim creierul cu această stare și ne mărim capacitatea de a fi fericiți.

Un exemplu pe care specialiștii în dau în acest sens este practicarea deliberată a unui sentiment pozitiv precum gratitudinea. Studiile au arătat o creștere a stării de alertă la nivelul creierului, asociată cu creșterea nivelului neurotransmițătorului norepinefrină.

Aceste noi descoperiri vin să demonteze ideea că stările și emoțiile noastre s-ar datora în totalitate substanțelor chimice eliberate la nivelul creierului. Procesul este mult mai complex și implică atât eliberarea de substanțe chimice, dar și capacitate de modificare a neuronilor. (6), (7), (8)