Romania, pe ultimul loc in Europa, la cercetare medicala

Data publicării: 28-06-2007

Consilierul prezidential conf. dr. Virgil Paunescu a declarat, joi, la forumul Healthcare, cu tema "Inovatia si perfectionarea medicala in Uniunea Europeana", ca, in ceea ce priveste cercetarea, Romania ocupa ultimul loc in Europa si locul 74 in lume, potrivit datelor pe care le are Presedintia.
    El a mentionat ca nu exista nicio universitate romaneasca in primele 500 din lume, iar ca personalitati, singura care s-a remarcat in cercetarea romaneasca a fost prof.dr. Gheorghe Benga, care are performante notabile in cercetarea medicala.
    In opinia lui Paunescu, solutia este reformarea invatamantului universitar si a modului de alegere a rectorilor, care ar trebui sa adopte modelul antreprenorial prin concurs international.
    ""In prezent, asistam la o mimare a cercetarii, cartile publicate sunt la limita plagiatului si apar in 10-15 exemplare"", a spus consilierul prezidential, adaugand ca in sistemul de cercetare medicala abunda conflictul de interese si cumulul de functii.
    Forumul abordeaza un subiect de interes, perfectionarea medicala, pregatirea si stimularea medicilor reprezentand garantia ca sanatatea publica e o prioritate in politica de guvernare a statelor europene.
Sursa: Rompres, 28-06-2007, Vizualizari 503
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.