S-a descoperit o nouă tehnologie care accelerează vindecarea

©

Autor:

S-a descoperit o nouă tehnologie care accelerează vindecarea
Crcetătorii de la Universitatea Uppsala și Universitatea Suedeză de Științe Agricole au găsit o nouă modalitate de a accelera vindecarea leziunilor. Tehnologia implică utilizarea bacteriilor din acid lactic pentru a produce și livra chemokine umane la locul leziunii. Este pentru prima dată când cercetătorii au dezvoltat o tehnologie pentru utilizare topică și aceasta ar putea revoluționa domeniu medicamentelor biologice.

Tratamentul plăgilor cronice și de dimensiuni mari reprezintă o povară financiară pentru sistemul de sănătate, având în vedere lipsa unor modalități eficiente de a accelera vindecarea. În prezent, îngrijirea plăgilor presupune curățare, pansare și tratament cu antibiotic, pentru a preveni infecțiile. Până acum au existat mai multe încercări de a dezvolta medicamente pentru plăgile cronice, însă acestea s-au dovedit a fi prea costisitoare.

„Am dezvoltat un posibil medicament biologic de nouă generație, iar testele preclinice au arătat o accelerare importantă a vindecării leziunilor la șoareci”, a declarat Mia Phillipson, profesor de biologie celulară la universitatea Uppsala.

Accelerarea procesului de vindecare apare datorită schimbărilor din microclimatul leziunii, generând schimbări în comportamentul celulelor imune specifice. Noua tehnologie poate crește nivelul chemokinelor CXCL12 pentru suficient de mult timp pentru a grăbi vindecarea.

„Rezultatele cercetărilor sunt spectaculoase. Deținem o tehnologie care funcționează și înțelegem și mecanismul din spate. Următorul pas este testarea pe porcine”, a mai spus Phillipson.

Sursa: MedicalXpress

Data actualizare: 15-01-2019 | creare: 08-02-2018 | Vizite: 888
Bibliografie
New technology for accelerated wound healing discovered, link: https://medicalxpress.com/news/2018-02-technology-wound.html
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Cum îngrijim corect o julitură în funcție de gravitate
  • Electricitatea ar putea ajuta la accelerarea vindecării rănilor
  • Autofagia este implicată în procesul de vindecare a rănilor
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum