S-a sinucis pentru ca urma sa-si piarda locuinta

Data publicării: 31-03-2009

Un barbat de 30 de ani, din localitatea bistriteana Tarpiu, a decis sa isi curme viata, dupa ce a aflat de la un consatean ca urmeaza sa fie evacuat din locuinta in care statea impreuna cu parintii sai.
Potrivit purtatorului de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Bistrita-Nasaud, Claudia Creta, tanarul a fost gasit spanzurat in gradina casei, de ramura unui mar, dupa ce, cu cateva ore inainte, incercase din nou sa se sinucida, dar a fost observat la timp de un vecin si convins sa renunte, pe moment, la idee.
Politistii spun ca barbatul de 30 de ani si-a dorit demult sa isi puna capat zilelor. Prima tentativa de suicid a avut-o anul trecut, cu doua zile inainte de Pasti. De atunci si pana in ziua in care a aflat ca va fi evacuat din locuinta, tanarul a mai incercat de cinci ori sa isi ia viata, insa soarta a decis altfel.
Cadavrul barbatului a fost transportat la morga Spitalului orasenesc din Nasaud, iar cercetarile in acest caz sunt continuate de lucratorii postului de politie al comunei Dumitra.
Sursa: Agerpres, 31-03-2009, Vizualizari 432
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.