Sălaj: Protest spontan al personalului auxiliar din Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău

Data publicarii: 17-04-2018

Circa 40 de persoane din cadrul personalului auxiliar al Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău au protestat, luni dimineaţă, în curtea instituţiei, nemulţumite de pierderile salariale cauzate de ultimele modificări legislative privind plafonarea sporurilor.

"Doleanţa noastră ar fi să se revină la salariile care au fost înainte de ianuarie 2018... această mărire - cu minus în cazul meu - în ianuarie am pierdut 700 de lei, iar acum, din martie, încă 150 de lei", a declarat, pentru presă, Adrian Lungu, angajat în cadrul Serviciului de Medicină Legală.

O infirmieră din cadrul secţiei de boli infecţioase a afirmat că sporul de 25% pe care îl avea a fost redus cu 10%, iar salariul a scăzut cu 300 de lei, în vreme ce un alt angajat a susţinut că există persoane care ar fi pierdut peste 1.000 de lei.

Managerul celei mai mari unităţi spitaliceşti din judeţ, Liliana Neaga, a precizat pentru AGERPRES că a discutat cu protestatarii, dar în actualele condiţii legislative, nu se pot acorda sporuri mai mari.

"Am discutat pe rând cu reprezentanţi ai brancardierilor, registratorilor medicali, infirmierelor, din partea personalului cu studii superioare angajat al laboratorului clinic, pentru că acestea sunt categoriile de personal care au pierdut din veniturile salariale. Dorinţa noastră, a tuturor, este să putem să acordăm salarii aşa încât să nu piardă din venituri, dar în momentul de faţă, pe ce înseamnă suma alocată din partea Consiliului Judeţean pentru sporuri şi regulamentul de sporuri care trebuie aplicat, nu îţi poţi permite acest lucru. Noi, practic, acordând sporurile la limita minimă din regulament, nu ne încadrăm în suma respectivă şi acolo, pe lângă sporurile acordate pentru condiţii de muncă, sunt incluse în orele de gardă şi orele de sâmbătă-duminică. Dacă am încerca să acordăm sporurile mai mari, ar trebui să tăiem din celelalte sporuri, ceea ce poate fi şi mai nefavorabil. Doar prin modificări legislative ar putea fi găsite soluţii", a precizat Liliana Neaga.

Aceasta a adăugat că pierderile salariale suferite de personalul auxiliar afectează şi munca în echipă, în cadrul actului medical.

"Pe mine, personal, chiar mă doare foarte, foarte mult, unu la mână, că oamenii pierd din venituri şi doi la mână, că se dezbină personalul şi ceea ce ar trebui să fie o echipă în acordarea asistenţei medicale explodează. Faptul că ai crescut salariile medicilor şi asistenţilor nu garantează o atmosferă mai bună în care tu să-ţi prestezi activitatea, pentru că ai alături de tine, în echipă, oameni care au pierdut la salariu", a conchis Liliana Neaga.
Sursa: Agerpres, 17-04-2018, Vizualizari 53
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK