Satu Mare: Cartierul unde a fost descoperit un focar de pestă porcină africană, strict monitorizat

Data publicarii: 11-08-2017

Cartierul Balta Blondă din municipiul Satu Mare, unde în urmă cu două săptămâni a fost descoperit un focar de pestă porcină africană, singurul caz confirmat în ţară, este în continuare strict monitorizat de către Poliţie, Jandarmerie şi Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), nefiind depistat niciun nou caz, conform autorităţilor locale.

Directorul DSVSA Satu Mare, Nicolae Dumuţa, a declarat joi, pentru AGERPRES, că nu s-a înregistrat nicio evoluţie a virusului la alte animale, însă cu toate acestea, zona este strict monitorizată.

"Atunci au fost eutanasiaţi şase porci. Unul a fost cadavrul dus la laborator pentru analize şi incinerat la noi, ceilalţi au fost eutanasiaţi, arşi şi îngropaţi la noi în zonă. De atunci nu avem nicio evoluţie, măsurile se respectă, Poliţie, Jandarmi, noi, verificăm în fiecare zi tot ce înseamnă animale. Nu am mai avut niciun caz bolnav. Pentru orice sacrificare pentru consum propriu se anunţă medicul veterinar să îl vadă, nu e vorba de a afecta omul, dar să nu răspândim boala", a declarat Dumuţa.

El a precizat că localnicilor din cartierul de la periferia municipiului Satu Mare li s-a transmis să îşi hrănească porcii doar cu produse vegetale.

"Este interzisă hrănirea cu resturi animale a porcilor. Se pare că este sursa cea mai bună. Supravegherea rămâne, este zilnică. Noi vrem să fim pregătiţi, din timp. Porcul poate avea câteva semne, nu afectează omul, dar e important să nu răspândim boala. Resturile animale sunt cele mai păcătoase", a spus Dumuţa.

Primul focar de pestă porcină africană în România a fost depistat pe 29 iulie într-o gospodărie de la periferia municipiului Satu Mare. Zona a fost izolată şi dezinfectată.

Pesta porcină africană este o boală virală a porcinelor domestice şi sălbatice, cu evoluţie rapidă şi mortalitate de 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. Pentru această boală nu există vaccin, singura cale de a feri animalele fiind respectarea unor măsuri de protecţie la venirea în contact cu animalele sănătoase. Specialiştii veterinari menţionează că pesta porcina africană nu se transmite de la animal la om.
Sursa: Agerpres, 11-08-2017, Vizualizari 23
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK