Cum scot căpușa - prin tragere sau rotire?

Autor:

Cum scot căpușa - prin tragere sau rotire?
Dacă în lumea medicală se recomandă în unanimitate îndepărtarea cât mai rapidă a căpușei care s-a atașat la nivelul pielii, pentru a scădea riscul unei posibile infecții transmise de acest parazit, lucrurile nu sunt la fel de clare în privința modalității de a scoate căpușa.

Recomandările variază între scoaterea prin:
  • tragerea în sus, blând, dar ferm, apucând corpul căpușei cât mai aproape de piele cu o pensetă cu vârf subțire și
  • rotirea ei (cu variațiile – în sensul acelor de ceasornic, respectiv în sens invers).

De exemplu, CDC (Centers for Disease Control and Prevention, SUA), ILADS (International Lyme and Associated Diseases Society) recomandă scoaterea căpușei prin tragerea în sus și contraindică rotirea, în timp ce alte surse încurajează rotirea căpușei ca fiind o metodă mult mai rapidă și eficientă de îndepărtare a căpușei.

Confuzia și neînțelegerile privind cele două metode ar putea avea la bază următoarele aspecte:

Mecanismul de fixare a căpușei la nivelul pielii

În primul rând, căpușa nu își introduce aparatul bucal în piele conform principiului burghiului - căpușa nu se „înșurubează” în piele, de aceea acțiunea de a o răsuci nu o va „deșuruba”. Totuși, desprinderea micilor cârlige ale hipostomului (conul bucal), pe care căpușa le introduce în piele pentru a se fixa, ar putea fi facilitată dacă s-ar face o mișcare ușoară de rotire. Însă rotirea ar putea crește riscul ruperii hipostomului, de aceea recomandările oficiale merg pe ideea tragerii blânde, dar ferme, a căpușei apucate cât mai aproape de piele. (1)

Principiul diferit de funcționare a instrumentelor de scoatere a căpușei

Există pe piață mai multe instrumente speciale pentru îndepărtarea căpușelor. Unele dintre acestea presupun prinderea de tip „furcă” (cu spațiu în „V”) sau „lasou” a corpului căpușei și rotirea ușoară a acesteia. Pentru că instrumentul nu pune presiune nici pe abdomen, nici pe aparatul bucal al căpușei, este mic riscul strivirii și ruperii acesteia. În schimb, aici nu este indicată tragerea în sus, pentru că acțiunea ar putea rupe aparatul bucal al căpușei. Rotirea se poate face în oricare sens, dar nu în ambele alternativ. De asemenea, acțiunea de rotire poate sparge „cimentul” (substanța din saliva căpușei care o ajută se se fixeze) de la locul mușcăturii, facilitând scoaterea căpușei.

În schimb, la utilizarea pensetelor (obligatoriu cu capete subțiri, nu plate sau boante), care presupun apucarea căpușei cât mai aproape de piele, nu se recomandă rotirea, pentru că presiunea aplicată pe aparatul bucal al căpușei este mai mare și ar putea duce la ruperea hipostomului. (2), (3)

Foarte important este să citiți cu atenție instrucțiunile de utilizare dacă folosiți un instrument special de scoatere a căpușelor, pentru a ști care este metoda de îndepărtare recomandată pentru acel tip de instrument.

Rotire sau tragere?

Controversa dintre tragerea versus rotirea căpușei a fost semnalată jurnalului medical peer-reviewed Eurosurveillance de către cititorii săi în 2006. Jurnalul publicase un articol despre căpușe și scoaterea lor prin utilizarea unei pensete, rotind căpușa, iar cititorii au sesizat recomandările diferite oferite de mai multe surse de informare (Organizația Mondială a Sănătății, CDC). De aceea, Eurosurveillance a publicat ulterior o meta-analiză a studiilor din literatură privind metodele de îndepărtare a căpușelor.

Din păcate, foarte puține studii au fost realizate în privința metodelor de scoatere a căpușelor, iar cele identificate de autorii analizei prezentau informații extrem de variate în privința speciilor de căpușe, gazdelor parazitate sau a duratei de atașare a căpușei.

Iată pe scurt ce rezultate au identificat legat de scoatere prin tragere versus rotire:
  • un studiu despre specia Dermacentor variabilis a sugerat că îndepărtarea prin tragere a fost eficientă pentru înlăturarea căpușelor, iar rotirea nu a fost mai susceptibilă de a produce ruperea  hipostomului decât tragerea;
  • un studiu danez care a comparat eficiența mai multor metode de îndepărtare a căpușelor (aplicarea de substanțe chimice, rotirea, tragerea) a arătat că aceasta din urmă este mai puțin susceptibilă de a provoca ruperea căpușei decât rotirea;
  • un alt studiu care a comparat trei instrumente de scoatere a căpușei a concluzionat că pentru căpușele adulte, mai eficiente ar fi penseta și un instrument care apucă căpușa decât un instrument cu deschidere în „V” care presupune tragerea în sus; pentru căpușele în stadiul de nimfă mai eficiente ar fi dispozitivele de tip „lasou” decât pensetele, pentru că acestea din urmă au șanse mai mari de a rupe corpul căpușei de aparatul bucal care rămâne în piele.


În baza acestor studii insuficiente, autorii meta-analizei recomandă, pentru o mai mare siguranță, folosirea pensetei, cu apucarea căpușei cât mai aproape de piele și tragerea ei. (Reamintim că această meta-analiză a fost publicată în 2006.) (4)

Pentru alegerea metodei optime pentru scoaterea căpușei care v-a mușcat, este recomandat să citiți cu atenție instrucțiunile de utilizare a instrumentului (dacă folosiți un dispozitiv special), iar în cazul utilizării unei pensete, asigurați-vă că aceasta nu are vârfurile plate sau boante și încercați mai întâi să trageți căpușa în sus, mai degrabă decât să o rotiți, iar dacă nu se desprinde după 2-3 încercări, puteți încerca să o rotiți ușor (doar într-un sens), în timp ce trageți ușor în sus.

 

Puteți cumpara online o pensetă pentru scos capușe de aici:

Care Plus Extractor Capusa Tick-out

Penseta electrica anti-capusa


Data actualizare: 31-05-2016 | creare: 31-05-2016 | Vizite: 3766
Bibliografie
(1)Tick Removal, link: http://www.lymeneteurope.org/info/tick-removal
(2)Correct tick removal, link: http://www.bada-uk.org/correct-tick-removal
(3)Tick Removal: Tick-removal tool, link: http://www.bada-uk.org/correct-tick-removal/tick-removal-tick-removal-tool
(4)Removal of ticks: a review of the literature, link: http://www.eurosurveillance.org/ViewArticle.aspx?ArticleId=3027
Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Repelente împotriva căpușelor
  • Profilaxia bolii Lyme după mușcătura de căpușă
  • Metode de evitat pentru îndepărtarea căpușei
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum
    Aplicația Activ (by ROmedic)
    Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

    Accesează gratuit Aplicația
    Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK