Scriitorul Ion Vianu: Romania, regiune de granita in dezvoltarea psihanalizei

Data publicării: 25-10-2007

Scriitorul Ion Vianu a concluzionat, miercuri seara, intr-o conferinta tinuta la Institutul Cultural Roman (ICR), ca Romania este o regiune de granita in ceea ce priveste dezvoltarea psihanalizei.
    "M-am intrebat care sunt factorii care influenteaza dezvoltarea psihanalizei si am constatat ca sunt patru conditii care trebuie indeplinite - prezenta unei elite evreiesti, existenta unei culturi urbanizate si a unei tari crestine, cat si a unei societati democratice si a libertatii de constiinta. In aceste conditii, Romania este o tara de granita", a declarat Ion Vianu.
    Scriitorul a facut o sinteza a istoriei psihanalizei in tara noastra, incepand cu sfarsitul primului razboi mondial, cand a cunoscut o raspandire inegala in lume, strabatand perioada interbelica si Al Doilea Razboi Mondial, cand era deja prezenta in Romania comparativ cu celelalte tari ortodoxe, apoi perioada comunista, cand a fost interzisa timp de 20 de ani, dupa care a fost recunoscuta ca practica.
    El a apreciat ca psihanaliza este acum marginalizata, fapt pentru care introspectia sau autoevaluarea este destul de putin prezenta in literatura autohtona.
    "Din punct de vedere medical, lipsa unei scoli psihanalitice a saracit gandirea psihopatologica si psihoterapeutica. Chiar pentru oponentii psihanalizei este important sa cunoasca daca exista sau nu un context al acestui domeniu. Se poate spune ca in Romania acest dialog a fost ratat", a subliniat Vianu.
    Referitor la dezvoltarea psihanalizei in Occident, scriitorul considera ca aceasta este in declin din cauza presiunilor facute de firmele de medicamente.
    Evenimentul "Romania fara Freud", la care au participat filosofi, psihiatri, psihanalisti, artisti plastici si jurnalisti, a fost organizat de ICR in parteneriat cu Editura Trei si face parte din seria "Intalniri si reintalniri la ICR".
    Scriitorul si medicul psihoterapeut Ion Vianu s-a nascut in 1934, la Bucuresti, si este fiul criticului literar Tudor Vianu.
    A studiat timp de doi ani filosofia clasica, dupa care a trecut la medicina. In 1977 a emigrat in Elvetia, dupa luarile de pozitie impotriva tentativei de folosire a psihiatriei ca arma politica.
    Este cunoscut pentru volume ca "Introducere in psihoterapie", "Stil si persoana" - pentru care a primit premiul pentru debut din partea Uniunii Scriitorilor -, "Amintiri in dialog", "Paramnezii", "Caietele lui Ozias" si "Vasiliu, foi volante".
Sursa: Rompres, 25-10-2007, Vizualizari 437
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.