Senatul UMF Târgu Mureş, decizie de absorbţie a Universităţii "Petru Maior"

Data publicării: 19-04-2018

Senatul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş a votat miercuri absorbţia Universităţii "Petru Maior" iar noua instituţie, care se va numi Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST), va deveni o forţă în învăţământul superior din România, cu peste 10.000 de studenţi.

Rectorul UMF Târgu Mureş, profesor doctor Leonard Azamfirei, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că UMFST îşi va păstra atribuţiile, preluând şi cele trei facultăţi ale Universităţii "Petru Maior'.

"Cred că este un moment important pentru Târgu Mureş şi pentru această zonă, pentru că vom deveni o universitate cu peste 10.000 de studenţi, cu posibilităţi de dezvoltare care nu au existat până acum, cu intenţii de a intra pe tehnologie medicală, pe informatică medicală, adiacente domeniului medico-farmaceutic. Această fuziune este dovada maturităţii senatelor celor două universităţi. Linia maghiară nu a participat la şedinţa de senat, considerând că acest demers este unul împotriva lor, deşi în hotărârea de astăzi este precizat în mod explicit faptul că UMFST va păstra caracterul multicultural al universităţii aşa cum este prevăzut în Legea educaţiei naţionale", a declarat Leonard Azamfirei.

Hotărârea Senatului UMF Târgu Mureş a fost adoptată cu 36 voturi pentru şi 3 abţineri, însă linia maghiară a universităţii a anunţat proteste interne şi internaţionale, pe motiv că această fuziune ar fi discriminatorie.

"Protestele anunţate sunt totalmente nejustificate, eu am avut o întâlnire cu profesorii maghiari şi cu studenţii maghiari şi români, am încercat să le explic cum stau cu adevărat lucrurile şi că nu au niciun motiv de îngrijorare, dar cu siguranţă decizia lor nu ţine de demersul nostru de management academic, ci are în spate alte motivaţii, extraacademice. Nu îi dezavantajează în niciun fel şi de aceea pentru toţi cei de aici pare surprinzătoare decizia lor de a nu participa, pentru că nu au de pierdut nici ei şi nici studenţii maghiari", a susţinut rectorul UMF Târgu Mureş.

Asociaţia Maghiară pentru Pregătirea Medicală şi Farmaceutică din România a anunţat, miercuri, că va iniţia mai multe proteste 'până la realizarea unei conduite academice de egalitate, fără discriminare etnică în cadrul Senatului universităţii şi până la formarea departamentelor cu predare în limba maternă'.

Potrivit acestei asociaţii, se doreşte organizarea unei acţiuni de protest la Târgu Mureş, în 28 aprilie, apoi o săptămână de proteste în faţa Ministerului Afacerilor Externe din România, "deoarece domnul ministru Teodor Meleşcanu a promis omologului său din Ungaria, domnului ministru Szíjártó Péter, că va întreprinde acţiuni privind reglementarea situaţiei învăţământului în limba maghiară din cadrul UMF Târgu Mureş" şi că "această promisiune nu a fost respectată".

De asemenea, asociaţia susţine că va mai organiza un protest în faţa Ministerului Educaţiei Naţionale şi mitinguri de informare în faţa parlamentelor a 11 state şi circa 30 de universităţii de profil medical şi farmaceutic din Uniunea Europeană.

Tot miercuri, Senatul Universităţii "Petru Maior" (UPM) din Târgu Mureş, a aprobat propunerea de fuzionare prin absorbţie cu Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş.

Preşedintele Senatului UPM Târgu Mureş, prof. dr. Cornel Sigmirean, a declarat pentru AGEPRRES că hotărârea a fost luată cu majoritate de voturi, existând un singur vot împotrivă.

Potrivit anexei hotărârii Senatului UPM Târgu Mureş, obiectul fuziunii îl reprezintă promovarea calităţii şi creşterea eficienţei sistemului de învăţământ superior, creşterea vizibilităţii internaţionale. În plus, se doreşte concentrarea resurselor universitare în scopul utilizării mai eficiente a activelor universitare, sporirea competitivităţii pe piaţa serviciilor de învăţământ şi cercetare prestate, gestionarea mai raţională a resurselor financiare şi pentru micşorarea cheltuielilor, majorarea beneficiului şi volumului serviciilor prestate.

Universitatea de Medicină şi Farmacie, în urma absorbţiei Universităţii "Petru Maior" din Târgu Mureş, îşi păstrează statutul de instituţie de învăţământ superior acreditată, conform legii de înfiinţare a acesteia, codul fiscal şi adresa juridică şi fiscală, precum şi orice alte elemente şi/sau atribute specifice, modificându-şi doar denumirea.

În noua sa structură, UMFST va păstra caracterul multicultural al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, aşa cum a fost definit în Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011 "şi va face toate eforturile pentru conservarea învăţământului în limbile română, maghiară şi engleză, precum şi în alte limbi de circulaţie internaţională".
Sursa: Agerpres, 19-04-2018, Vizualizari 167
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.