Sesiunile de saună pot reduce riscul de Alzheimer

Sesiunile de saună pot reduce riscul de Alzheimer
Conform unui studiu recent realizat în cadrul Universității din Finlanda de Est, sesiunile de saună pot avea beneficii asupra reducerii riscului unor boli neurologice, cum e boala Alzheimer.

Studiul recent a inclus 2000 de bărbați sănătoși cu vârste cuprinse între 42-60 de ani, din Finlanda. La începutul studiului, aceștia au fost împărțiți în 3 grupuri: primul grup a beneficiat de ședințe de saună săptămânale, al doilea grup a beneficiat de 2-3 ședințe pe săptămână, iar al treilea grup de 4-7 ședințe pe săptămână.

Aceștia au fost monitorizați pe parcursul a 20 de ani, iar la final au fost solicitați să completeze o serie de chestionare și au fost testați pentru riscul de Alzheimer sau anumite tipuri de demență. Conform rezultatelor, cei care au urmat ședințe de saună de 4-7 ori pe săptămână au prezentat un risc cu 66 procente mai mic de a dezvolta orice formă de demență, iar riscul de Alzheimer a scăzut cu 65%.

Studii  asemănătoare sugerează că frecventarea saunei este asociată și cu reducerea riscului de boli cardiovasculare, decese cauzat de bolile coronariene sau altfel de episoade cardiovasculare.

Motivul principal pentru care sauna este benefică pentru inimă și creier nu este complet explicat, însă starea de bine și relaxarea din timpul ședințelor ar putea juca un rol.

Rezultatele studiului au fost publicate în jurnalul Age and Ageing.

Sursa: New Atlas

Data actualizare: 21-12-2016 | creare: 21-12-2016 | Vizite: 332
Bibliografie
Frequent sauna sessions may lower dementia risk, link: http://newatlas.com/saunas-dementia-alzheimers/47004/
Alte articole din aceeași secțiune:

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Sedativele uzuale pentru anxietate și insomnie ar putea crește riscul de Alzheimer
  • Anxietatea, gelozia și indispoziția la femei au fost asociate cu creșterea riscului de Alzheimer
  • Metode de prevenire a bolii Alzheimer
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum
    Aplicația Activ (by ROmedic)
    Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

    Accesează gratuit Aplicația
    Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK