Sforăitul și apneea în somn, corelate cu un declin cognitiv prematur

©

Autor:

Sforăitul și apneea în somn, corelate cu un declin cognitiv prematur
Statisticile arată că 19-40% dintre adulţi sforăie, problemă care nu numai că deranjează somnul partenerului, dar reprezintă o formă de apnee în somn, care poate duce în timp la un declin cognitiv.

Potrivit unui studiu publicat în revista Neurology, persoanele cu apnee în somn dezvoltă mai devreme semne de afectare cognitivă. În cadrul studiului, 2000 de persoane cu vârste cuprinse între 55 şi 75 de ani cu performanţe cognitive variate au fost întrebate dacă suferă de apnee în somn de către cercetătorii de la NYU Center for Brain Health.

Ulterior, a fost urmărită evoluţia lor şi s-a ajuns la concluzia că apar semne uşoare de declin cognitiv cu 12 ani mai devreme la cei cu sforăit sau apnee, fiind luaţi în considerare şi factorii genetici, sexul, nivelul de educaţie, prezența depresiei etc.

Apneea afectează creierul prin încetinirea fluxului sangvin la creier şi privarea temporară de oxigen. Conform altei teorii, apneea ar afecta eliminarea proteinelor anormale care astfel se depun şi determină în timp afecțiuni precum Alzheimer.

Sursa: Alzheimer's

Data actualizare: 04-03-2020 | creare: 28-08-2015 | Vizite: 2908
Bibliografie
How Snoring Can Affect the Brain, link: http://www.alzheimers.net/5-13-15-snoring-can-affect-the-brain/
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Silent Partner - dispozitivul care reduce volumul sforăitului
  • Consumul crescut de grăsimi poate influența negativ calitatea somnului
  • Stimulatorul lingual care ajută persoanele cu apnee nocturnă să respire normal
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum