Sibiu: Expoziţie cu plante anticancerigene din România, proiect al Muzeului de Istorie Naturală

Data publicării: 24-05-2018

Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu va găzdui, în luna septembrie, prima expoziţie cu plante anticancerigene din România, realizată în colaborare cu specialişti farmacologi şi medici oncologi, cu scopul de a arăta că există în ţară, la îndemâna oricui, remedii pentru cancer, a declarat pentru AGERPRES, Ghizela Vonica, expert botanist al muzeului sibian.

"Sunt peste 200 de plante în flora spontană, în sălbăticie sau în grădină, marea majoritate sunt condimente pe care ar trebui să le folosim foarte des în mâncare. Şi, dacă ştii să le foloseşti, ele sunt medicamente", a explicat Ghizela Vonica.

Fostă bolnavă de cancer, Ghizela Vonica studiază plantele de o viaţă, datorită profesiei sale şi şi-a propus să ofere publicului interesat informaţii simple, corecte şi utile despre proprietăţile antitumorale ale plantelor de la noi din ţară.

"Eu vreau să aduc în expoziţie plante care se găsesc aici, în România. Sunt plante cunoscute. Spre exemplu, pătrunjelul are de 10 ori mai multă vitamina C decât o lămâie şi este foarte bun pentru stimularea imunităţii corpului", a mai spus Ghizela Vonica.
Sursa: Agerpres, 24-05-2018, Vizualizari 264
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.