Sibiu: Investiţie de 5 milioane de lei în clădirea Secţiei ORL a spitalului judeţean, veche din 1904

Data publicării: 05-10-2017

 Consiliul Judeţean (CJ) a anunţat marţi că investeşte peste 5 milioane de lei pentru renovarea, extinderea şi modernizarea clădirii Secţiei ORL a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din municipiul Sibiu, potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES.

Clădirea secţiei ORL a fost construită în 1904.

"Lucrările au fost începute la data de 1 februarie 2017 şi, până în prezent, au fost efectuate în proporţie de circa 60%. Termenul de finalizare este 14 luni de la data începerii lucrărilor, dar se fac eforturi ca imobilul să fie finalizat înainte de termen. În prezent secţia a fost relocată în cadrul Blocului Chirurgical al SCJU Sibiu, etajul I", se mai arată în comunicat.

Pentru prima dată, pacienţii şi angajaţii din secţia clinică ORL vor avea şi un lift.

"Secţia Clinică ORL este una deosebit de importată prin prisma patologiei complexe abordate, iar reabilitarea completă a acesteia este un obiectiv de investiţii major, prin care acest imobil se va transforma într-un spaţiu modern, utilat corespunzător, care va asigura tot ceea ce este necesar pentru un act medical de calitate, în condiţii superioare de cazare şi tratament", a declarat managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, Cornel Benchea.

Clinica ORL va beneficia şi de o sală nouă de operaţii, cu salon pre şi postoperator pentru doi bolnavi.

ORL este specialitatea medico-chirurgicală care se ocupă cu prevenirea, diagnosticarea şi tratamentul afecţiunilor urechii, nasului, gâtului, căilor respiratorii superioare, sinusurilor. Secţia are 31 de paturi în regim de spitalizare continuă, din care opt pentru Compartimentul de chirurgie maxilo-facială şi două pentru spitalizare de zi.
Sursa: Agerpres, 05-10-2017, Vizualizari 150
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.