Sibiu: Preşedintele Asociaţiei Partida Romilor "Pro-Europa" susţine campania antirujeolică

Data publicării: 26-07-2017

Preşedintele Asociaţiei Partida Romilor "Pro-Europa", Petru Duca, susţine campania de vaccinare antirujeolică şi va încerca să-i convingă pe romi să-şi vaccineze copiii, potrivit unui comunicat de presă al Prefecturii Sibiu.

Petru Duca s-a întâlnit marţi, cu prefectul judeţului Sibiu, Lucian Radu, coordonatorul Comisiei mixte pentru monitorizarea şi sprijinirea campaniei de vaccinare antirujeolică.

"Subiectul întâlnirii a fost campania de vaccinare antirujeolică în comunităţile de romi, în special în localităţile în care s-au înregistrat focare de rujeolă. Cu ajutorul mediatorilor sanitari şi al asistenţilor comunitari, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică au început o campanie de convingere a populaţiei de etnie romă despre beneficiile vaccinării. Petru Duca, preşedintele Asociaţiei Partida Romilor 'Pro-Europa', şi Maria Ciociu, expert în cadrul Agenţiei Regionale pentru Romi Alba, membri ai grupului de lucru, vor avea un rol esenţial în acest demers", se arată în comunicat.

Prefectul sibian este convins că romii îşi vor vaccina copiii împotriva rujeolei, în urma aceste campanii.

"Am convingerea că rezultatul acesteia va fi pozitiv, unicul scop fiind sănătatea copiilor noştri şi a întregii comunităţi", a subliniat prefectul Lucian Radu.

O primă măsură luată deja de prefect a fost aceea de a transporta copiii nevaccinaţi din satele unde nu există punct sanitar, cu microbuzele şcolare, până la dispensarul comunei.

De la începutul anului, 41 de copii au fost internaţi la Spitalul Clinic de Pediatrie din Sibiu, cu forme de rujeolă complicate. Directorul spitalului, medicul Stelian Banciu, a propus dislocarea câtorva medici rezidenţi de la Pediatrie şi Infecţioase pentru a merge în judeţ, să ajute medicii de familie. Directorul Direcţiei de Sănătate Publică, medicul Gabriel Budescu, a precizat că în comuna Brădeni, unde nu există medic de familie, vaccinarea va fi realizată de specialiştii instituţiei, care se vor deplasa acolo.
Sursa: Agerpres, 26-07-2017, Vizualizari 301
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.