Sibiu: Prima garda de spital, ultimul million de cartuse de razboi trase-Reportaj
Data publicării: 23-12-2010
Sibiu. 22 decembrie 1989. Tânăra stagiară Liana Chicea, licenţiată a Facultăţii de Medicină din Cluj, tocmai îşi începe prima gardă, la Ginecologie. Fiică de medic, aceasta şi-a început garda cu ochii pe strada din faţa spitalului, unde, încă de la primele ore la dimineţii, muncitorii, intelectualii, pensionarii sibieni au mărşăluit ca de 23 August. Numai că de această dată, strigau împotriva regimului.
" În dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989 au manifestat foarte mulţi sibieni şi, ţin minte, că ne-au chemat asistentele la geam şi spuneau că a început Revoluţia. Era plin de oameni în faţa spitalului, ca la 23 August, scandau. M-am speriat, pentru că mi-am dat seama că urma să fie ceva foarte periculos. Ştiam că mama era acasă singură", îşi aminteşte dr. Liana Chicea.
Aceasta tocmai îşi internase tatăl, în urmă cu patru zile, la Ortopedie, pentru că s-a ales cu o fractură care necesita operaţie, după ce căzuse în casă. Dr. Eugen Măhăra nu ar mai fi mers niciodată, dacă nu îl prindea Revoluţia, operat deja de colegii lui. Acum, după 21 de ani, fiica sa, dr. Liana Chicea îşi aduce aminte cum venind la spital înainte de 22 decembrie, să îşi îngrijească tatăl, vedea în centrul Sibiului, în jurul spitalului, camioane cu prelate şi înăuntru soldaţi tineri, înarmaţi. Asta urma să prevestească nenorocirea care a urmat.
" Nu o să uit că l-au operat pe tatăl meu înainte să vină primul rănit al Revoluţiei, pentru că dacă nu l-ar fi operat atunci, nu mai aveau când să îl opereze şi nu ar mai fi mers şi ar murit mult mai repede", povesteşte dr. Liana Chicea.
O tânără doctoriţă, care în decembrie 1989, la 24 de ani, tot ce dorea era să facă carieră de medic, asemenea tatălui ei.
"În anul acela am primit repartiţiile foarte târziu, abia pe 6 decembrie 1989. Am început serviciul pe 15 decembrie. La Ginecologie nu prea erau cazuri şi ne-au trimis la Urgenţă. Aşa am văzut primul împuşcat - era un soldat tânăr, împuşcat în cap, pe urmă a murit. În facultate auzisem la Legală cum arată o plagă împuşcată, dar nu văzusem niciodată. Nu o să pot uita niciodată spaima când l-am văzut pe acel soldat. Am uitat din oamenii răniţi, deşi sunt câţiva de care îmi amintesc, cum e băiatul acela. Pe urmă am lucrat într-o circă de cartier, pe unii dintre pacienţii de atunci, i-am revăzut, unii cum rămăseseră răniţi, pe alţii cum au rămas fără copii", ne povesteşte suspinând doctoriţa.
În camera de gardă de pe Medicală 2, e bine, e cald. Nu sună nici telefonul să o cheme pe doctoriţă la vreun caz. Insist şi o întreb: "cum a fost în zilele acelea - au venit şi cetăţeni, şi soldaţi şi miliţieni răniţi..."
Dintr-o dată îşi ridică privirea gravă şi îmi spune cum doctorii au scăpat nişte miliţieni să nu fie linşaţi de brancardierii de atunci din Urgenţă.
"În Urgenţă la un moment dat au venit nişte miliţieni, cunoscuţi de nişte brancardieri, care avuseseră de suferit din cauza lor. Brancardierii doreau să îi bată pe miliţieni. Începea să fie dezorganizare, din câte îmi amintesc. Spuneau că urmează să vină armata să ne apere la spital. La Urgenţă au început să vină tot mai multe cazuri", rememorează episodul cu brancardierii şi poliţiştii, doctoriţa Liana Chicea.
A intrat în gardă pe 22 decembrie 1989. A ieşit pe 27 decembrie 1989. A intrat ca stagiar la Ginecologie şi spera să ajute la venirea pe lume a primilor copii liberi din Sibiul Revoluţiei. Cinci zile. 82 de foi de observaţie, adică 82 de răniţi prin împuşcare. A stat drepţi cinci zile, cu acelaşi halat, cinci zile, alături de colegii ei şi aşa şi-a început meseria de medic. S-a târât în coate şi genunchi de frică, pe holurile din tunelul care uneşte clădirile spitalului, de teama gloanţelor care zburau în toate părţile. Recunoaşte că, de frică, îi venea să se ascundă din calea gloanţelor, chiar sub paturile pacienţilor. A fost medic stagiar. Acum este unul din cei mai buni specialişti pe care îi are Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, unul din medicii care au plecat să înveţe după Revoluţie şi în străinătate, dar care profesează aici, luptându-se zilnic, pentru viaţa pacienţilor, cu lipsurile şi problemele sistemului sanitar.
Acum, după 21 de ani de la prima sa gardă, cea mai lungă din cariera de medic, îşi aminteşte că cel mai bun lucru din acea gardă a fost fraternitatea. Timp de cinci zile, nici un medic, nicio asistentă, nici un brancardier, nicio infirmieră nu a plecat acasă. Se opera la foc continuu, în toate sălile de operaţie. Toată lumea lupta pentru viaţă. O altfel de luptă, faţă de cea care se ducea la Ginecologie. La Urgenţa celui mai mare spital de stat din Sibiu, şi acum după 21 de ani, lupta s-a dus până la sacrificiu. Pentru că aici medicii s-au luptat pentru un oraş întreg. Un oraş de revoluţionari, un oraş numit cel al lui Nicu Ceauşescu, un oraş în care dincolo de zvonurile că există terorişti, că este otrăvită apa, a rămas un bilanţ negru:
"Măcelul din Sibiu a durat mai multe zile, făcând din acesta oraşul cu cel mai mare număr de victime raportat la populaţie. Bilanţ: 99 morţi şi 274 răniţi, s-au tras peste un milion de cartuşe de război de diferite dimensiuni" - acesta este bilanţul unuia dintre primii revoluţionari sibieni, Nicolae Fesan - Vicepreşedintele Asociaţiei Sibiu Decembrie 1989.
Azi, 22 decembrie 2010, înghesuiala este la hipermarketurile din Sibiu, nu este la troiţele şi la mormintele celor care au murit în urmă cu 21 de ani.
Urgenţa spitalului sibian s-a hrănit cinci zile cu speranţă. Şi cu hrană trimisă de ţăranii şi orăşenii din judeţul Sibiu.
"Atunci au fost nişte momente pe care nu le voi uita niciodată. Au început să sosească coşuri de mâncare de pe sate. Coşuri ca la ţară cu mâncare. Zilele alea, orice aveam, împărţeam tot", îşi aminteşte unul din primii medici stagiari de după Revoluţie din Sibiu.
Ce a fost cel mai greu? Când, înainte de anestezie, un vecin de al ei, i-a mărturisit că în faţa casei sale, în care rămăsese doar mama ei, era un tun. Pregătit să tragă.
27 decembrie 1989. Dr. Eugen Măhăra, ajutat de fiica sa, Dr. Liana Chicea sosesc acasă. Primul, operat. Fiica îi scoate aţele acasă. Cea de a doua, îngrozită şi fericită în acelaşi timp. Casa le fuseseră împuşcată. Şi cărţile. Şi vecinii. Dar mama ei supravieţuise.
Miliţienii împuşcaţi erau păziţi de soldaţi, cu puşca la umăr, în saloanele Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu. Pe urmă au fost externaţi. Doar puţinele televizoare care erau în spital atunci vorbeau non-stop despre ce se întâmpla. Astăzi, televizoarele s-au înmulţit. Doar câţiva îşi mai amintesc cu adevărat acele zile.
"Vecinul meu care fusese adus la Urgenţă, ca pacient, fusese împuşcat în timp ce i-a dat de mâncare câinelului său. Înainte de anestezie, mi-a zis, Liana, în faţa casei tale este un tun. Se trage în casă. Aşa mi-am continuat eu garda, neputând să sun acasă, pentru că erau oprite telefoanele, să ştiu dacă mama mai trăieşte", îşi încheie povestea dr. Liana Chicea - singurul reumatolog din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu.
Sursa: Agerpres,
23-12-2010, Vizualizari 915