Siguranța medicamentelor în sarcină și Dr. Google

Siguranța medicamentelor în sarcină și Dr. Google
Potrivit unui nou studiu apărut în Journal of Advanced Nursing, în absența unor recomandări ferme cu privire la utilizarea medicamentelor sigure în perioada sarcinii, tot mai multe femei însărcinate apelează la Internet  pentru a obține astfel de informații despre siguranța și riscurile expunerii la anumite tipuri de medicație în perioada apropiată de momentul concepției și pe întreg parcursul sarcinii.

Printre cele 284 de femei însărcinate care au participat la cercetare, mai mult de o treime (39%) se aflau sub medicație la momentul concepției și trei sferturi (76%) dintre gravide au folosit Internetul pentru a căuta informații despre siguranța administrării unor medicamente în timpul sarcinii – clasa analgezicelor fiind cea mai comună căutare dintre categoriile de medicamente (41%), urmată de cea a antibioticelor, antihistaminicelor, antidepresivelor și nu în ultimul rând al antiastmaticelor inhalatorii.

Aflați dacă antidepresivele sunt sigure în sarcină din articol.

Cele mai accesate portaluri medicale au fost cele subordonate serviciilor publice de sănătate, urmate de site-urile profesioniștilor din sănătate legitimați, pe ultimele poziții fiind situate site-urile și canalele de social media dedicate sarcinii și femeilor însărcinate, cărora li s-a acordat și cel mai mare grad de neîncredere în ceea ce privește veridicitatea și siguranța informației.

Femeile însărcinate utilizează de rutină Internetul pentru a se informa, iar în acest studiu mic, puterea Internetului de a influența luarea deciziilor a fost în mod clar demonstrată. Astfel, majoritatea au declarat faptul că informațiile găsite pe Internet fie au confirmat și le-au reasigurat că este în regulă să utilizeze unele medicamente, fie le-au determinat să ia decizia de a nu-și administra anumite medicamentele,” afirmă Prof. Marlene Sinclair, investigatorul principal al studiului.

Vă recomandăm să consutați și articolele noastre pe această temă:

Sursa: News-Medical.Net 

Data actualizare: 12-09-2017 | creare: 12-09-2017 | Vizite: 180
Bibliografie
Many pregnant women use Internet to search for information about medication safety, study reveals, link: https://www.news-medical.net/news/20170911/Many-pregnant-women-use-Internet-to-search-for-information-about-medication-safety-study-reveals.aspx
Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK