Sindicalistul care a fost resuscitat la Ministerul Sănătăţii - în stare bună

Data publicării: 14-02-2018

Starea de sănătate a sindicalistului care a suferit luni un stop cardio-respirator în timp ce se afla la MS este bună, a informat purtătorul de cuvânt al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, medicul Leonard Grecescu.

Potrivit acestuia, sindicalistul rămâne în continuare în spital pentru supraveghere medicală.

Un sindicalist de la Confederaţia Meridian a intrat în stop cardio-respirator luni în timpul unei întâlniri informale cu ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea. Sindicalistul, cunoscut cu afecţiuni cardiace, a fost resuscitat de secretarul de stat dr. Cristian Grasu, de subsecretarul de stat dr. Tiberiu Brădăţan şi de preşedintele Federaţiei Ambulanţă, Gheorghe Chiş, care participau la întâlnire. Aceştia au continuat manevrele până la sosirea echipajelor specializate.
Sursa: Agerpres, 14-02-2018, Vizualizari 162
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.