Sindromul Beckwith-Wiedemann

Sindromul Beckwith-Wiedemann este o boală genetică manifestată prin tulburări de creștere și prin predispoziție crescută către dezvoltarea unor tumori embrionare.

La nivel mondial sindromul Beckwith-Wiedemann afectează aproximativ 1 din 13.700 oameni, dar se presupune că numărul ar putea fi mai mare datorită faptului că pacienții cu forme ușoare ale sindromului nu sunt diagnosticați. (1, 2, 3, 4)

Cauze

Mecanismele genetice prin care are loc apariția sindromului sunt complexe. Au fost identificate anomalii ale brațului scurt al cromozomului 11 în cazul pacienților cu sindrom Beckwith-Wiedemann. Peste jumătate din cazuri sunt produse de modificări la nivelul unui proces numit metilare (reacție prin care are loc atașarea unor grupări metil la nivelul unor segmente de ADN-ului). Când acest proces nu se produce în mod corect la nivelul unor gene care sunt implicate în procesul de creștere (ex. genele CDKN1C, H19, IGF2, KCNQ1OT1), vor apărea modificări la nivelul acestor gene, manifestate prin anomalii de creștere și alte caracteristici specifice sindromului Beckwith-Wiedemann.

Aproximativ 85% din cazurile de sindrom Beckwith-Widemann apar în afara oricăror antecedente familiale. În restul de 15% din cazuri, sindromul este moștenit de la unul dintre părinți (transmitere autosomal dominantă). (1, 2, 3, 4, 6)

Simptomatologie

Sindromul Beckwith-Wiedemann reprezintă o tulburare de creștere ce se manifestă prin: hipoglicemie, macrosomie, macroglosie, omfalocel, hemihiperplazie, apariția de tumori embrionare (tumora Wilms, hepatoblastom, neuroblastom, rabdomiosarcom), anomalii renale (nefrocalcinoză, rinichi spongios, nefromegalie). Pacienții cu sindrom Beckwith-Wiedemann prezintă o creștere rapidă încă din viața intrauterină, dar și în primii ani de viață. Frecvent, la naștere copiii prezintă macrosomie și macroglosie, însă aceste caractere pot apărea și după naștere.

Cele mai comune manifestări ale sindromului Beckwith-Wiedemann care apar la copii sunt: macroglosia, macrosomia, hemihiperplazia și anomaliile uro-genitale. Macroglosia și hemihiperplazia pot cauza dificultăți în alimentație sau dificultăți în articularea cuvintelor. Hemihiperplazia apare în aproximativ un sfert din cazurile de sindrom Beckwith-Wiedemann. Aceasta poate regresa pe parcursul vieții, iar în cazul complicațiilor este recomandată intervenția chirurgicală.

În cadrul sindromului Beckwith-Wiedemann pot apărea o serie de tumori, cele mai frecvente fiind: tumora Wilms (nefroblastomul), carcinomul glandelor suprarenale, hepatoblastom, neuroblastom și rabdomiosarcom. Tumorile apar cel mai adesea la vârste de sub 10 ani la aproximativ 7,5% din pacienții cu sindrom Beckwith-Wiedemann. S-a constatat că riscul de a dezvolta o tumoră este de aproximativ 4 ori mai mare în cazul copiilor ce prezintă și hemihiperplazie decât în cazul celor care nu prezintă această manifestare. Screening-ul în vederea depistării unei tumori constă într-o ecografie abdominală o dată la trei luni.

Cele mai multe manifestări ale sindromului Beckwith-Wiedemann sunt prezente doar în copilările. De obicei, pe măsura înaintării în vârstă, înfățișarea capătă aspect normal, iar înălțimea este la fel ca a unui adult normal, intelectul nefiind afectat. Prognosticul este favorabil, speranța de viață fiind normală, dar uneori unele complicații pot persista în viața adultă (infertilitate la bărbați). (1, 2, 3, 4, 5, 6)

Diagnostic

Diagnosticul de sindrom Beckwith-Wiedemann se face pe criterii clinice. Nu toți copiii prezintă toate manifestările ce pot apărea în cadrul sindromului. Există criterii majore și criterii minore de diagnostic. Prezența a trei criterii majore sau asocierea dintre două criterii majore și unul minor pot pune diagnosticul de sindrom Beckwith-Wiedemann. (2, 3, 4, 6)

Criterii majore

• macrosomie
• macroglosie
• defecte abdominale (ex. omfalocel)
• hemihiperplazie
• visceromegalie
• pliu al lobului urechii
• tumori embrionare
• anomalii renale
• despicături labio-palatine
• antecedente familiale de sindrom Beckwith-Wiedemann

Criterii minore

• polihidramnios
• hipoglicemie neonatală
• anomalii vasculare (ex. nevus simplex, hemangioame)
• facies caracteristic
• diastasis recti

Diagnosticul diferențial se face cu alte sindroame genetice care presupun anomalii de creștere, macroglosie și hipoglicemie. Aceste sindroame sunt reprezentate de: sindromul Simpson-Golabi-Behmel, sindromul Costello, sindromul Perlman, sindromul Sotos, sindromul Maroteaux-Lamy. (3, 4, 6)

Tratament și prognostic

Sindromul Beckwith-Wiedemann nu are tratamant. Totuși este posibil tratamentul complicațiilor (macroglosia, hemihiperplazia, tumori). În cazul copiilor se recomandă o ecografie abdomnială o dată la 3 luni și măsurarea concentrației alfafetoproteinei în vederea apariției unei tumori embrionare. Ecografia renală și determinarea creatininei și a concentrației calciului urinar sunt folosite în vederea evidențierii unor complicații precum nefrocalcinoza sau a rinichiului spongios.

După copilărie prognosticul este favorabil. Adulții au de cele mai multe ori o înălțime normală, iar intelectul nu este afectat. Uneori însă, unele complicații pot persista și în viața adultă, cum ar fi infertilitatea la bărbați. (2, 3)