Sindromul Capgras

Sindromul Capgras este o boală neurologică prin care pacientul are iluzii de identificare a persoanelor. Este opusul de déjà vu. Persoanele cu sindromul Capgras cred că soţul, membrii lor de familie sau chiar animalele lor de companie au fost înlocuite cu dublurile lor, în ciuda recunoaşterii similitudinii de aspect şi de comportament.

Sindromul Capgrs mai poate fi numit Sindromul identificării greşite iluzorii. Aceasta poate să apară în forme acute, tranzitorii sau cronice.

Sindromul Capgras este considerat a fi extrem de rar, dar medicii sunt de părere că nu chiar atât de rar. Sindromul Capgras a fost descris pentru prima dată de către doi medici francezi, Joseph Capgras, după care a fost denumită boală şi Jean Reboul-Lachaux. Pacienta lor, doamna M., era convinsă că familia şi vecinii ei au fost înlocuite cu persoane care arată identic. Ea credea că a avut 80 de soţi – impostorii plecau pentru a face loc altora.

Sindromul Capgras nu este acelaşi lucru ca şi orbirea, sau prosopagnozia. Persoanele cu prosopagnozie pot vedea o faţă pentru a suta oară şi încă nu ştiu cine este. Cu toate acestea, atunci când li se arată o imagine a unei persoane cunoscute, o parte a creierului lor recunoaşte această persoană din punct de vedere emoţional, chiar dacă în mod conştient nu ştiu cine este.

Persoanele cu sindromul Capgras pot percepe feţe şi le recunosc, dar nu îşi pot însuşi sentimentul real de familiaritate. Spre exemplu: acea femeie arată că soţia ta, dar tu nu simţi că ea este într-adevăr soţia ta. Nu ai sentimentele pe care ar trebui să le ai; atunci când te uiţi la această persoană consideri ca are doar aspectul soţiei tale şi nimic mai mult - asemănător ca atunci când ne uităm la un străin. [1][2]

Iluzii versus halucinaţii

Iluziile sunt diferite de halucinaţii. O halucinaţie este ceva care afectează simţurile – vezi, auzi sau miroşi lucruri care nu sunt reale. Iluzii au de a face doar cu gândurile unei persoane - o persoană cu iluzii are unele gânduri şi convingeri care nu sunt adevărate. [2]

Cauze

Sindromul Capgras este mai frecvent asociat cu boli neurodegenerative, în special Boala Difuză Cu Corpi Lewy, unde halucinaţii vizuale coexistă mereu sau Alzheimer. În absenţa unei boli neurodegenerative, debutul sindromului Capgras apare mult mai devreme şi poate fi asociat cu boli psihiatrice precum schizofrenia paranoidă şi tulburare schizoafective, evenimente cerebrovasculare, epilepsie, leziuni craniene, tumori pituitare şi consumul ilicit de droguri.

Cei mai mulţi medici şi cercetători combină ideea de deficit fizic şi o cauză cognitivă.

Alte cauze mai puţin susţinute de lumea medicală: Punctul de vedere psihanalitic este că, probabil sindromul este un rezultat al unui complex Oedip sau Electra - dorinţa sexuală pentru un părinte asociată cu gelozia sexuală pentru celălalt. Persoanele cu sindromul Capgras trebuie să încerce să realizeze vinovăţia lor cu privire la aceste circumstanţe şi să identifice mama lor ca un model de părinte. Unele teorii psihodinamice susţin că sindromul Capgras are de a face cu sentimentele reprimate. Teoria psihodinamică, cu toate acestea, a fost major dezaprobată. Problema este considerată cel mai probabil a fi de nivel lezional. Informaţia legată de familiaritate nu se conectează celei vizuale şi astfel, creierul încearcă să găsească o soluţie problemei prin intermediul ego-ului, considerand persoana o sosie. Alterarea transmiterii informaţionale este considerată a fi între cortexul vizual şi sistemul limbic cu rol în răspunsul emoţional. Alţi neurologi consideră că este o problemă de memorie. [3]

Simptome

Iluziile sunt convingeri false, uneori cu conţinut bizar, care au loc cu convingere puternică, chiar şi în prezenţa unor dovezi contrare. Persoanele care suferă de sindromul Capgras consideră de obicei că trăiesc într-o lume a imitatorilor. Acest sentiment de existenţă a unei iluzorii lumi de dubluri poate fi atât de alarmant încât conduce bolnavul cu Sindrom Capgras către un comportament psihotic.

• Persoana este convinsă că una sau mai multe persoane cunoscute au fost înlocuite cu o dublură, o persoană cu înfăţişare identică, pe care o poate considera chiar un robot sau extraterestru.
• Dublurile pot fi considerate a fi şi a bolnavului însuşi. Dublura este considerată a fi tot un impostor, spre exemplu care doreşte să facă o crimă şi să îl incrimineze pe el (pacient).
• Uneori, pacientul poate avea iluzia că vede atât persoanele adevărate cât şi dublurile lor; alternativ, se poate se poate extinde la animale şi obiecte.
• Persoana este conştientă de anormalitatea acestor percepţii. Nu există nicio halucinaţie.
• Dublura este, de obicei, ceva esenţial în viaţa persoanei în momentul de debut al simptomelor. Dacă este căsătorit, întotdeauna soţul sau soţia este tinţa iluziilor.
• Nevăzătorii cu sindrom Capgras – deşi aceste persoane nu pot vedea, boala se manifestă prin iluzia de a crede că vocea unei persoane este de fapt a unui impostor.
• Unii susţin că persoanele cu sindromul Capgras tind către violenţă. Dacă sentimentul de asociere a dublurii cu un impostor care înlocuieşte fiinţa iubită, acesta poate avea tendinţa de a o ataca, lega sau alte acte de violenţă. Au existat cazuri în care bolnavul credea că dublura era un robot. Aceasta a fost decapitată pe motivul că trebuia să îi găsească bateriile. [2][4][5]

Diagnostic diferenţial

Unele tulburări au simptome similare. Clinicianul, prin urmare, în încercarea sa de a diagnostica, trebuie să diferenţieze sindromul Capgras de următoarele tulburări care trebuie excluse pentru stabilirea unui diagnostic precis.

• Schizofrenie
• Boala Alzheimer
• Boala Huntington
• Scleroză multiplă
• Leziuni traumatice cerebrale
• Tulburări delirante induse de substanţe precum halucinogene şi alcool
• Tulburări de dispoziţie cu iluzii - tipuri maniacale şi depresive
• Demenţă [5]

Tratament

Boala Capgras este foarte rară şi există foarte puţine informaţii legate de tratarea ei. Se consideră că cei care au captat boala în urma unui accident sau lovituri cerebrale îşi pot învinge boala prin restabilirea conexiunii dintre imaginea persoanelor din jur şi ataşamentul emoţional cu ele prin intermediul unui psiholog. Persoanele care au dezvoltat boala împreună cu o altă boală mentală pot spera la ameliorarea bolii prin medicamente. Totuşi, mulţi pacienţi nu răspund niciunui tip de tratament, medicamentos sau psihoterapeutic.

Terapia individuală este considerată a fi cea mai potrivită pentru a trata iluziile persoanelor. Este nevoie de perseverenţă în stabilirea unei empatii terapeutice fără validarea sistemului iluzoriu al persoanei sau confruntarea în mod deschis a pacientului. Tehnici cognitive care includ testarea realităţii şi reîncadrarea pot fi utilizate. Antipsihotice şi alte medicamente au fost folosite cu un oarecare succes.

O abordare de tratament farmacologic rezonabil pentru o persoană cu tulburare iluzorie este un trial standard de un antipsihotic sau SSRI (Inhibitori selectivi ai recaptarii serotoninei) - medicamente frecvent utilizate în tratamentul tulburărilor psihotice sau de dispoziţie:

• Antipsihotice (tipice şi atipicr)
• Pimozida
• Risperidona
• Clozapina [5][6]

Concluzii

Sindromul Capgras este o boală foarte rară datorată afectării de la nivelul creierului. Pacienţii cu acest sindrom consideră că persoanele foarte apropiate, uneori obiecte sau chiar animalele sunt înlocuite de dubluri (chiar şi roboţi sau extratereştri), care arată la fel şi îi consideră ca fiind impostori. Uneori, pacienţii pot fi periculoşi, cu tendinţe violente. Boala afectează atât femeile cât şi bărbaţii. Ea poate apărea în urma unor leziuni cerebrale, ca o consecinţă a dezvoltării unei boli neurodegenerative precum Alzheimer sau Boala Difuza cu Corpi Lewy, boli psihiatrice precum schizofrenia paranoidă şi tulburări schizoafective, evenimente cerebrovasculare, epilepsie, tumori pituitare sau consumul ilicit de droguri. Tratamentul depinde în funcţie de fiecare caz. Acesta poate fi psihologic, prin restabilirea unei conexiuni dintre familiaritate şi imaginea persoanelor din viaţa pacienţilor şi eliberarea de iluzii. Medicii trebuie să găsească metode specifice fiecărui pacient de a-i demonstra că dublura nu există, ci e chiar persoana pe care îşi imaginează că o înlocuieşte. Tratamentul poate fi şi medicamentos de tip antipsihotice, dar în multe cazuri, tratamentul nu dă niciun rezultat.