Sindromul lui Oedip

Sindromul lui Oedip, descris pentru prima dată de către Sigmund Freud în secolul al XIX-lea, vizează o dorință de natură sexuală pe care copiii o pot dezvolta pentru părinţii lor. Acesta descrie această condiţie ca fiind „ansamblul de dorinţe amoroase şi ostile pe care copilul le are pentru părinţii săi” (Sigmund Freud, Introducere în psihanaliză). Această pasiune ia naştere în jurul vârstei de 3-5 ani, perioadă în care copiii încep să îşi descopere organele genitale, perioadă în care înţeleg conceptul de pudicitate, îşi pun întrebări despre tot ce este legat de corpul lor şi despre ideea de procreare şi de relaţii sexuale.

Băiatul caută să o impresioneze constat pe mama sa, în timp ce tatăl este văzut ca un rival pe care, deși îl admiră, doreşte să îl învingă. În egală măsură fetiţa, deşi aceptă şi are nevoie de tandreţea şi de grija maternală, este foarte posesivă şi geloasă în ceea ce îl priveşte pe tată. Datorită acestui conflict interior creat, copilul alege să încerce să semene cât mai mult cu parintele de acelaşi sex, luându-l ca model în speranţa de a îl cuceri pe celălalt. (1)

Deşi Freud se referă la complexul lui Oedip vizând ambele sexe, Carl Jung introduce pentru fete termenul complexul Electra, având aceeaşi definiţie.

Manifestări şi diagnostic

Deşi nu există un algoritm de diagnostic clar, unele manifestări pot fi foarte sugestive pentru complexul lui Oedip. În ceea ce îi priveşte pe băieţi, se observă un comportament posesiv, le înterzic taţilor, sau oricăror membri ai familiei de sex masculin să o sărute sau să o ia în braţe pe mama lor, mai târziu având erecţii şi impulsuri sexuale marcate de dorinţă faţă de aceasta. Fetele sunt şi ele foarte posesive cu taţii lor şi plănuiesc foarte des să se căsătorească cu aceştia mai târziu. De asemenea, şi acestea încearcă să atragă atenţia taţilor, de cele mai multe ori aranjându-se în mod excesiv în preajma acestora. (3)

De cele mai multe ori aceste persoane vor căuta parteneri de viaţă care să semene cât mai mult cu părintele de sex opus, căutând să inducă sau să caute gesturi sau mici detalii prin care să le semene. (2)

În anumite cazuri, dacă manifestările sunt foarte pregnante şi instabilitatea emoţională asociată este imporantă, manifesările pot fi duse la extrem. Fetele sunt predispuse să batjocorească sau să încerce să distruga imaginea mamei în faţa tatălui, în anumite cazuri chiar şi prin tentative de omor. În egală măsură, baieţii sunt predispuşi să intre în conflicte fizice cu tatăl lor pentru a încerca să îşi demonstreze superioritatea faţă de aceştia în faţa mamei.

Tratament

Tratamentul este unul de natură psihiatrică, fiind recomandată terapia congitiv comportamentală şi şedinţe de tipul psihanalizei, în care individul trebuie să se desprindă de această dorinţă fixă şi să realizeze anormalitatea în care se închide. Nu există la ora actuală un algoritm de tratament unanim aceptat, fiecare individ poate necesita o terapie personalizată.