Sindromul post-orgasmic (POIS)

Sindromul post-orgasmic (POIS = Post-Orgasmic Illness Syndrome) este o afecțiune rar întâlnită, descrisă pentru prima dată în anul 2002 de Dr. Marcel Waldinger (1), caracterizată prin apariția unor simptome similare cu cele din infecțiile gripale, care debutează imediat după ejaculare. Manifestările clinice pot apărea în decursul a câteva secunde, minute sau ore după ce sperma este eliberată din penis și durează, în medie, între 2 și 7 zile, ulterior remițându-se spontan.

Cauza exactă care duce la producerea acestei patologii nu este cunoscută până la momentul actual, însă anumiți oameni de stiință consideră că ar fi vorba despre o alergie, dezvoltată de pacient, la propria spermă, care determină o reacție imediată de hipersensibilitate (2). Este considerată a fi o boală a sexului masculin, însă au fost notate câteva cazuri și în rândul femeilor.

Deși nu reprezintă o situație care să poată amenința viața pacientului, această afecțiune are consecințe importante pentru psihicului individului, întrucât acesta va evita ejacularea. Un tratament standard nu există în momentul de față, fiind o boală relativ nou documentată, însă sunt diverse terapii care pot îmbunătăți atât viața persoanei afectate, cât și relațiile în care acesta este implicat.

Până în prezent nu a fost notat un număr foarte mare de cazuri de sindrom post-orgasmic, însă este considerată că a fi o afecțiune subdiagnosticată și prea puțin cunoscută la momentul actual (2).

Teorii privind patogenia sindromului post-orgasmic (POIS)

Luând în considerare că este o afecțiune relativ recent descrisă și că nu au fost notate prea multe cazuri noi în literatura de specialitate, cauza exactă, care duce la producerea acestui fenomen post-ejaculare, nu este cunoscută pe deplin. Există, însă, o serie de supoziții:

a) Teoria autoimunității:

Însuși Waldinger a afirmat, în urma studiului efectuat în anul 2011 pe un lot de 45 de bărbați afectați de simptomatologia specifică POIS, că această afecțiune ar putea fi cauzată de o reacție autoimună la o substanță din lichidul seminal sau din cel spermatic al pacientului (3). În momentul ejaculării, lichidul seminal și cel spermatic ajung la nivelul uretrei, unde, în epitelului mucoasei uretrale, se vor afla celulele dentritice (celule prezentatoare de antigen), care vor recunoaște lichidul seminal drept antigenic. Acestea vor prezenta ulterior antigenul (lichidul seminal/spermatic) limfocitelor T naive și se va iniția un șir de evenimente imune, care vor conduce la o reacție de hipersensibilitate (4). Manifestările fizice determinate de sindromul post-orgasmic sunt legate de eliberarea unor citokine specifice (molecule cu rol reglator al răspunsului imun) în momentul declanșării acestor fenomene imune.

Inițial, se considera că reacțiile sunt determinate de autoimunitatea îndreptată strict împotriva spermei pacientului implicat, însă ulterior s-a ajuns la concluzia că antigenul se află în compoziția lichidului seminal. Acest lucru este susținut de persistența simptomatologiei în cazul bărbaților care au suferit intervenții de vasectomie - sterilizarea definitivă a persoanelor de sex masculin, care presupune întreruperea canalelor deferente. Întrerupând singura cale de eliberare a lichidului spermatic, acesta nu va mai putea ajunge la nivelul uretrei, motiv pentru care s-a considerat că antigenul se află în lichidul seminal, care va continua să fie produs de țesutul prostatic și de veziculele seminale chiar și post-vasectomie (3).

În cazul femeilor, se crede că antigenul ar fi produs de glandele Skene (supranumite „prostata feminină”), aflate la nivelul peretelui anterior al vaginului și care se dezvoltă, în viața intrauterină, din aceleași structuri ca și prostata masculină.

b) Dezechilibru al catecolaminelor indus de apariția orgasmului:

Nivelele de adrenalină și de noradrenalină din organism ating un vârf în momentul ejaculării, ulterior revenind încet la valori bazale. Sinteza și secreția acestor hormoni este controlată de ACTH, un alt hormon, secretat de lobul anterior al hipofizei. La nivelul glandelor suprarenale, responsabile de producerea de catecolamine (adrenalină și noradrenalină), se mai produce și cortizolul, drept urmare ACTH-ul va stimula totodată și sinteza acestuia.

S-a constatat că persoanele care suferă de sindrom post-orgasmic au un nivel crescut de ACTH, lucru care ar conduce la menținerea prelungită a unor nivele ridicate de adrenalină, noradrenalină și cortizol, explicând astfel apariția manifestărilor clinice (5).

c) Scăderea nivelului de testosteron sau de progesteron:

Scăderea nivelului de testosteron poate determina simptome similare celor din POIS: fatigabilitate marcată, depresie, anxietate, iritabilitate, dificultăți de concentrare și în alegerea cuvintelor. În prezent, nu există studii care să dovedească influența orgasmului și a ejaculării asupra nivelelor scăzute de testosteron, însă o parte din pacienții diagnosticați cu sindrom post-orgasmic au prezentat o aparentă agravare a acestei scăderi preexistente, în momentul orgasmului (1).

d) Sindromul post-orgasmic și terenul atopic:

În ciuda faptului că sindromul post-orgasmic nu prezintă manifestări locale genitale, ci mai degrabă sistemice și că acest lucru exclude posibilitatea dezvoltării unei reacții alergice locale la propria spermă, Waldinger a analizat în același studiu din 2011 dacă există o corelație între terenul atopic al pacientului și POIS. În lotul său de 45 de bărbați cu manifestări de sindrom post-orgasmic, un procent de 58% au avut istoric de alergii – rinită alergică, alergii la animale, la acarieni și praf. Totuși, în cazul pacienților fără teren atopic, nivelul total de IgE seric era normal, motiv pentru care prezența sindromului post-orgasmic nu a putut fi legată de preexistența unui teren atopic al pacientului (3).

Simptomatologie

Manifestările clinice în sindromul post-orgasmic apar în decursul a câteva secunde, minute sau ore de la ejaculare și au o durată cuprinsă între două și șapte zile, variind de la un pacient la altul. În medie, s-a remarcat că simptomatologia debutează la 30 de minute post-ejaculare. Un procent semnificativ de bărbați afectați de POIS asociază și fenomene de ejaculare precoce.

Semnele și simptomele întâlnite în sindromul post-orgasmic sunt extrem de variate – fatigabilitate, febră, frison, cefalee moderat-severă, transpirații profuze, congestie nazală, mâncărime la nivel ocular, iritabilitate, anxietate, depresie, tulburări de concentrare, de vorbire (dizartrie), cu discurs incoerent, dificultăți în reținerea informațiilor, dureri sau slăbiciune musculară. Toate manifestările mai sus menționate pot fi generalizate sau pot afecta doar o anumită parte a corpului (ex: capul, ochii, nasul, gâtul, musculatura), motiv pentru care au fost clasificate în șapte clustere simptomatice:

• Cluster-ul 1 = Cluster general: caraterizat prin fatigabilitate marcată, palpitații, fotofobie, sensibilitate exagerată pentru zgomote, dificultăți de concentrare, dizartrie, discurs incoerent, stări depresive și iritabilitate
• Cluster-ul 2 = Cluster flu-like: apare o simptomatologie similară cu cea din gripă – febră, frison, transpirații profuze, puseuri de căldură excesivă
• Cluster-ul 3 = Cluster al capului: pacientul poate acuza cefalee moderată sau severă, senzație de greutate la nivelul capului sau vertij
• Cluster-ul 4 = Cluster al ochilor: ochii pot fi dureroși, cu senzație de usturime sau mâncărime, cu hiperemie conjunctivală (ochi roșu), însoțită de hiperlacrimație și vedere neclară
• Cluster-ul 5 = Cluster al nasului: caracterizat prin congestie nazală, rinoree, strănut
• Cluster-ul 6 = Cluster al gâtului: manifestările care pot apărea la nivelul gâtului includ – tuse uscată, chinuitoare, senzație de gură uscată, durere în gât, voce răgușită și disgeuzie (senzație de gust murdar în gură)
• Cluster-ul 7 = Cluster al musculaturii: însoțit de tensiune musculară la nivelul gâtului și spatelui, slăbiciune, durere sau rigiditate musculară.

Diagnostic

Diagnosticul de sindrom post-orgasmic se pune pe baza existenței a cinci criterii:

• Criteriul 1: existența unuia sau a mai multor simptome din cele precizate mai sus
• Criteriul 2: toate manifestările clinice debutează imediat (în câteva secunde sau minute) sau în decursul a câteva ore post-ejaculare, indiferent dacă aceasta survine în urma unui raport sexual, în urma masturbării sau spontan, în timpul nopții
• Criteriul 3: simptomatologia apare întotdeauna sau aproape mereu (în 90% din evenimentele de ejaculare)
• Criteriul 4: majoritatea simptomelor durează între două și șapte zile
• Criteriul 5: manifestările apărute se remit spontan.

În afară de stabilirea diagnosticului pe baza criteriilor clinice, Waldinger a propus realizarea unui test care să poată demonstra caracterul imunologic al reacției care stă la baza acestui sindrom. Testul cutanat prin înțepare (prick test) cu spermă autologă presupune injectarea subcutanată a unei cantități mici de spermă proprie diluată și urmărirea reacției determinate. Pacientul suspect de POIS oferă o mostră de spermă care este înghețată și conservată până când acesta poate fi internat pentru efectuarea testului. Nu este recomandat ca acest test să se facă în afara mediului spitalicesc deoarece manifestările pot ajunge până la șoc anafilactic, care să necesite îngrijiri de terapie intensivă. Atunci când pacientul este pregătit, sperma proprie recoltată va fi dezghețată și diluată cu soluție salină 0,9% până la o concentrație de 1:40.000 (3). Ulterior, pe fața anterioară a antebrațului stâng, se vor injecta pe rând 0,05 ml din soluția de spermă diluată și dintr-o soluție placebo, reprezentată de soluție salină simplă. Reacția se notează la 15 minute după injectare și este considerată pozitivă atunci când apare o zonă de eritem cu o pustulă mai mare de 5 mm.

O altă metodă de diagnostic a POIS, subiectivă însă, este reprezentată de sfătuirea pacientului să oprească actul sexual sau masturbarea fix în momentul în care apar primele senzații genitale de ejaculare. În majoritatea cazurilor, manifestările clinice specifice sindromului post-orgasmic nu vor mai apărea (2).

Tratament

La momentul actual există informații limitate cu privire la tratamentul și managmentul acestei boli, deoarece nefiind cunoscut mecanismul care stă la baza producerii sindromului post-orgasmic, este dificil de spus ce terapie trebuie aleasă. Majoritatea pacienților afectați de POIS vor evita contactul sexual, dar mai ales să aibă orgasm, sau își vor programa actul sexual pentru perioade în care au timp să se odihnească și să își revină după manifestarea sindromlului (6).

Există însă o serie de metode de tratament prin care se încearcă îmbunătățirea calității vieții persoanelor afectare, însă, din nefericire, niciuna dintre ele nu asigură vindecarea, iar unele dintre ele s-au dovedit a fi ineficiente pentru unii pacienți:

• Antihistaminice: histamina este un mediator important în procesele inflamatorii și în reacțiile alergice, ea secretându-se și în timpul orgasmului. Bărbați afectați de POIS care au utilizat antihistaminice înainte și post-orgasm au afirmat că au constatat o îmbunătățire a simptomatologiei.
• SSRI (Inhibitorii reabsorbției de serotonină): au existat anumite supoziții conform cărora simptomatologia psihică apărută în sindromul post-orgasmic ar fi determinată de un deficit de serotonină, motiv pentru care s-a încercat creșterea nivelului acestui neurotransmițator administrând antidrepresive de tip SSRI. Eficiența acestora nu a putut fi însă demonstrată la toți pacienții (1).
• Tratamentul de hiposensibilizare cu spermă autologă: este o metodă utilizată până acum numai în cadrul unui studiu clinic, deoarece este foarte costisitoare și de lungă durată. Aceasta presupune diminuarea reacției imune prin expunerea organismului în mod repetat și prelungit la antigenul incriminat, în cazul de față, propria spermă a pacientului. Acesta este injectat la o perioadă de două săptămâni, în primul an, apoi urmând să fie injectat o dată pe lună, cu diluții crescute progresiv, urmărindu-se ca titrul diluțiilor să fie ajustat în funcție de reacția locală apărută (eritem și pustulă). Deși această terapie nu asigură dispariția în totalitate a simptomatologiei, persoanele implicate în studiu au raportat o îmbunătățire marcantă a manifestărilor clinice pe durata tratamentului.
• Plasturi cu testosteron: se consideră că administrarea de testosteron inhibă activitatea citokinelor responsabile de activarea răspunsului imun, reducând astfel gravitatea manifestărilor clinice (5).