Sindromul Treacher-Collins-Franceschetti

Sindromul Treacher-Collins-Franceschetti este o boală genetică rară, caracterizată prin anomalii în dezvoltarea craniului și feței, oferindu-i pacientului un facies specific.

Sindromul Treacher-Collins-Franceschetti apare la aproximativ un individ din 10.000 până la 50.000. Ambele sexe sunt afectate în mod egal. Pot fi afectate mai multe generații din cadrul aceleiași familii.

Etiologie

Etiologia sindromului Treacher-Collins-Franceschetti este genetică și acesta apare datorită apariției de mutații la nivelul genelor TCOF1, POLR1C, POLR1D. În cazul implicării genelor TCOF1 și POLR1D modul de transmitere este autosomal dominant, pe când în cazul genei POLR1C este autosomal recesiv. În 60% dintre noile cazuri de sindrom Treacher-Collins-Franceschetti mutația este nouă, fără existența acestui sindrom în antecedentele heredo-colaterale. Există cazul în care un părinte poate fi afectat minimum de acest sindrom și să nu fie conștient. Acesta are un risc de 50% de transmitere a genei anormale la copil. Gena TCOF1 este localizată pe brațul lung al cromozomului 5, o regiune care are adresa 5q32 și codifică o anumită proteină numită „treacle” (omelasă). Această proteină are rolul în sinteza de ribozomi. Genele POLR1C și POLR1D sunt localizate la nivelul cromozomilor 6 și 12 pe pozițiile 6q21. 2 și 13q12. 2. Aceste gene au rolul de a coda subunități ale polimerazelor ARN I și III, care la rândul lor sunt esențiale în biogeneza ribozomală. Acest deficit la nivelul ribozomilor se traduce printr-o creștere și o proliferare deficitară a celulelor în timpul embriogenezei. Datorită variabilității crescute a acestui sindrom se speculează existența unor cauze genetice adiționale, cât și implicarea factorilor de mediu în modularea gradelor de severitate ale bolii.

Simptome

Clinic sindromul Treacher-Collins-Franceschetti se poate prezenta într-o varietate de forme. Acesta afectează oasele feței, simetric bilateral. Faciesul este specific prin subdezvoltarea arcului zigomatic (pomeților) și a mandibulei. Copiii pot avea micrognație (bărbia foarte mică) macrostomie (orificiul bucal este mărit de volum) ptoza linguală cu sau fără despicături labio-maxilo-palatine. Căile respiratorii superioare sunt afectate prin atrezia sau stenoza choanală sau hipoplazia faringiană. La nivelul scalpului se observă o așezare anormală a foliculilor piloși, cu extinderea liniei părului până la nivelul obrazului, anterior de tragus. Nasul are baza lată și este deformat, iar ochii sunt situați la distanță unul de celălalt. Pacientul mai poate prezenta defecte cardiace congenitale.

Aproximativ 5% dintre pacienții ce suferă de acest sindrom prezintă deficite de dezvoltare sau probleme neurologice precum întârzierea răspunsului psihomotor. Totuși IQ-ul nu este afectat, cu dezvoltare normală la nivel lingvistic. Totuși, probleme cu dezvoltarea vorbirii pot apărea datorită pierderii auzului, despicăturilor labio-maxilo-palatine sau dificultăți în pronunțarea sunetelor datorită modificărilor structurale.

La nivelul urechii se pot observa:

• urechi absente sau anormale ca dimensiune, subdezvoltate sau malformate;
• atrezia sau stenoza canalului auditiv extern;
• pierderea capacității de conducere a sunetului (de la grade medii până la severe) datorită malformațiilor la nivelul urechii medii, cu osificarea ciocanului, scăriței și nicovalei;

La nivel ocular se decelează:

• coloboma (modificări ale irisului ca formă, mărime, poziție, prelungiri ale pupilei în iris, ca niște fisuri);
• înclinația spre inferior a unghiului extern al fantei palpebrale conferă un aspect anti-mongoloid;
• absența completă sau parțială a genelor inferioare;
• incapacitatea deschiderii complete a ochiului datorită pleoapelor lăsate;
• scăderea acuității vizuale;
• îngustarea canalelor lacrimale.

La nivelul cavității orale se observă:

• agenezia mugurilor dentari;
• opacități la nivelul smalțului;
• dinții sunt foarte spațiați;
• erupții anormale (erupția ectopică a molarilor primi permanenți);
• malocluzii cu ocluzii deschise frontale, ocluzii inverse sau malocluzii de clasa a III-a;
• despicături labio-maxilo-palatine;

Diagnostic

Diagnosticul se pune în urma unei evaluări clinice și după identificarea trăsăturilor caracteristice prin radiografii sau computer-tomografie.
Se poate apela la testarea genetică moleculară pentru a confirma un diagnostic și pentru a detecta mutațiile la nivelul genelor TCOF1, POLR1C și POLR1D. Aproximativ 90% dintre pacienți au o mutație identificabilă la nivelul TCOF1.

Diagnosticul prenatal este posibil prin amniocenteză. Screening-ul prenatal prin ecografie cu ultrasunete poate detecta malformațiile craniene grave în al 2-lea până în al 3-lea trimestru. Rudele apropiate ale unui pacient diagnosticat cu această afecțiune trebuie la rândul lor examinate, deoarece pot prezenta același sindrom, dar într-o formă atenuată.

Tratament

Tratamentul urmărește plastia defectelor pentru a ușura viața pacientului și depinde de vârsta pacientului, severitatea simptomelor și starea generală de sănătate.

Tratamentul de reconstrucție plastică a țesuturilor dure și moi faciale se face prin diverse și repetate intervenții chirurgicale, care pot începe de la 5-7 ani și se recorectează odată cu creșterea individului. La 6 ani se pot corecta chirurgical urechea internă și externă. În acest domeniu grefele osoase sau adiția de os (pentru zone mai mici de malformație) sunt urmate de intervenții de reconformare a obrajilor și bărbiei prin adiție de grăsime proprie. În deficiențele majore se poate apela chiar la disjuncții sub-maxilare – osteotomii tip Le Fort I pentru a corecta poziția maxilarelor în raport unul cu celălalt (vârsta pentru efectuarea acestei operații variază în funcție de pacient de la naștere până la momentul adolescenței).

Atenție deosebită trebuie acordată copiilor mici pe perioada somnului, deoarece se produc perioade de apnee datorate îngustării căilor respiratorii superioare. Pentru combaterea fenomenului se pot utiliza diferite dispozitive, dar se poate și apela operații la acest nivel pentru lărgirea căilor respiratorii superioare.

Pentru restabilirea funcției auditive se recomandă implanturi auditive. Ulterior este necesară și terapie logopedică pentru pacienții care au avut de suferit în urma pierderii auzului.

La nivelul aparatului vizual anomaliile oculare se pot trata prin lentile corective, lentile de contact sau alte tehnici. Există posibilitatea necesității de picături, mai ales pe timpul nopții pentru a previne uscarea conjunctivei și prevenirea infecțiilor. Se pot corecta defectele la nivelul pleoapelor pentru a îmbunătăți aspectul facial. Obstrucția canalului lacrimal are nevoie, la rândul ei de intervenții chirurgicale în anumite cazuri.

La nivelul cavității orale se recomandă tratamentul ortodontic pentru îmbunătățirea aspectului facial și a funcției masticatorii. Igiena și educația sanitară sunt extrem de importante pentru pacientul cu acest sindrom pentru a împiedica apariția infecțiilor aeriene superioare cu origine în cavitatea orală.