Sinuzita

Sinuzita constă în inflamarea sinusurilor paranazale (din jurul cavităţii nazale) provocată de infecţii (virale, bacteriene, fungice) sau de reacţii alergice.

Din punct de vedere anatomic, sinusurile sunt cavităţi umplute cu aer, localizate la nivelul craniului. Există patru perechi de sinusuri: maxilare, frontale, etmoidale şi sfenoide, localizate la nivelul obrajilor, în jurul orbitelor şi în spatele cavităţii nazale.

Sinuzita afectează 1 din 8 adulţi anual. În funcţie de durata bolii, aceasta se poate clasifica în: acută (vindecarea survine într-un interval mai scurt de 30 de zile), subacută (vindecarea se produce între 30-90 zile), recurentă (patru sau mai multe episoade discrete pe an vindecate complet în mai puţin de 30 de zile) şi cronică (durata bolii este mai mare de 90 de zile). [1], [2], [3]

Cum acţionează boala

Sinusurile sănătoase nu conţin germeni. Mucoasa lor este tapetată cu un strat de mucus menit să reţină impurităţile. Celulele de la acest nivel sunt prevăzute cu cili care vor mobiliza secreţiile în faringe, de unde vor ajunge în stomac şi vor fi distruse de acidul clorhidiric din compoziţia sucului gastric. Mucoasa nazală inflamată blochează orificiile prin care sinusurile drenează în cavitatea nazală, orificii ce poartă denumirea de ostii. Obstrucţia provoacă presiune negativă, care va fi răspunzătoare de durerea şi de eliberarea de lichid. Lichidul acumulat este un mediu propice pentru dezvoltarea infecţiilor şi de diseminare a acestora.

Organismul se apără apelând la celulele sistemului imunitar, astfel că se vor acumula globule albe (leucocite) care vor elibera substanţe menite să înlăture infecţia. Cu toate acestea, factorii eliberaţi sunt nocivi şi pentru mucoasa sinusală, apărând înroşirea mucoasei, alimentarea durerii şi acumularea de lichid. În plus, celulele ciliate de la nivelul sinusurilor nu mai sunt capabile să dreneze mucusul. În răceală şi alergii, mucusul se acumulează şi va bloca ostiile sinusale, determinând, la rândul său, dezvoltarea infecţiilor. De asemenea, deviaţiile de sept şi polipii nazali pot conduce la blocarea deschiderii sinusurilor. [1], [2], [4]

Când trebuie să bănuieşti că ai această afecţiune

Pentru formele acute de sinuzită, la persoane fără afectarea sistemului imunitar, cauzele sunt reprezentate de:

• virusuri: rhinovirus, virusul gripal şi virusul paragripal;
  
• bacteriene (pot apărea ca o complicaţie a sinuzitelor virale): streptococ, pneumococ, Haemophilus influenzae şi stafilococ;
  
• abcesul dentar: colecţia purulentă migrează spre sinusul maxilar.

Cazurile care necesită spitalizare sunt reprezentate de pacienţi infectaţi cu: Staphylococcus aureus, Klebsiella pneumoniae, Pseudomonas aeruginosa, Enterobacter. La bolnavii imunocompromişi (diabet, cancer, HIV/SIDA), majoritatea cazurilor de sinuzită sunt provocate de fungi din genurile Aspergillus şi Candida.

Un al doilea tip de sinuzită este sinuzita cronică despre care se poate afirma că este o combinaţie între agenţii etiologici bacterieni sau fungici şi alţi factori favorizanţi precum: alergiile cronice, anomaliile structurale la nivelul cavităţii nazale (polipi nazali), iritanţii din mediu (fum de ţigară şi alţi poluanţi).

Un tip particular de sinuzită cronică este sinuzita alergică fungică, produsă de fungii care se găsesc în mod natural la nivelul sinusurilor (Aspergillus).

În literatura de specialitate sunt evidenţiaţi şi anumiţi factori de risc responsabili de producerea sinuzitei, dintre care se pot menţiona:

• obstrucţia drenajului sinusal normal (rinita alergică, polipi nazali, intubaţia nazogastrică sau nazotraheală);
• modificări de altitudine;
• fumat;
• febra fânului sau alte alergii netratate;
• statusul de imunosupresie (diabet, HIV, chimioterapie);
• spitalizarea de lungă durată;
• arsurile severe;
• fibroza chistică;
• dischinezia ciliară;
• alergeni: polen, mucegai, particule de praf. [1], [5], [6]

Când să mergi la medic

În privinţa semnelor şi simptomelor, acestea sunt similare în cele două tipuri de sinuzită (acută şi cronică):

• secreţie nazală purulentă;
• presiune şi durere la nivelul feţei (durerea este mai intensă în sinuzita acută);
• congestie şi obstrucţie nazală;
• scăderea capacităţii de percepţie a mirosurilor (hiposmie);
• halenă (respiraţie urât mirositoare); 
• tuse productivă.

În zona sinusului afectat se remarcă: durere la atingere, înroşirea tegumentelor, tumefacţie. Bolnavul cu sinuzită maxilară poate indica: durere în regiunea maxilarului; dureri de dinţi; durere la nivelul frunţii.

Sinuzita frontală se caracterizează prin: durere în regiunea frontală; dureri de cap.
Sinuzita etmoidală implică: durere în spatele globilor oculari; dureri de cap localizate preponderent în regiunea frunţii; celulită periorbitară; lăcrimare.
Sinuzita sfenoidală are ca manifestări: durerea difuză localizată în regiunea frontală sau occipitală; alterarea stării generale.

Mucoasa nazală este roşie şi tumefiată, secreţia nazală este purulentă (culoare galben-verzuie), iar febra şi frisoanele sunt semne ce indică diseminarea infecţiei.

La copil este dificil de făcut diferenţa între sinuzită şi o infecţia acută a căilor respiratorii superioare. Sinuzita bacteriană la copil se caracterizează prin:

• secreţie nazală purulentă (galben-verzuie) pentru mai mult de 10 zile;
• tuse;
• oboseală;
• absenţa febrei;
• durere facială locală sau disconfort.

Netratată, sinuzita duce la complicaţii importante care, în anumite situaţii, pot pune în pericol viaţa bolnavului. Dintre acestea se pot menţiona:

• celulita orbitară şi periorbitară;
• tromboza de sinus cavernos;
• abcesul cerebral sau epidural;
• osteomielita (infecţie a osului);
• meningita (infecţie a foiţelor care tapetează creierul). [2], [3], [5], [7]

La ce medic să mergi şi la ce să te aştepţi

Specialiştii care se ocupă cu diagnosticarea şi tratarea sinuzitelor sunt: medicul de familie, medicul ORL şi medicul alergolog. Aceştia vor discuta cu pacientul despre: momentul debutului bolii, simptomele acesteia, eventualele tratamente urmate şi despre posibilele complicaţii sesizate. Va fi realizat şi examenul clinic general şi al căilor aeriene şi, în funcţie de gravitatea bolii, se va dispune efectuarea analizelor de laborator şi a investigaţiilor imagistice.

Cum se pune în general diagnosticul

Diagnosticul se stabileşte în urma examenului clinic şi, eventual, după efectuarea unei tomografii computerizate. În cazurile acute, examenul clinic al pacientului este suficient, necesitatea investigaţiei tomografice fiind indicată doar în suspiciunea complicaţiilor sau la bolnavii imunocompromişi, ori internaţi pe secţia de anestezie sau terapie intensivă.

Cu toate acestea, în cazurile cronice, se recomandă efecturea CT-ului. Se mai poate recurge şi la prelevarea unei probe de la nivelul sinusurilor pentru efectuarea de culturi în laborator. Asemenea situaţii presupun efectuarea unei endoscopii sau puncţii sinusale şi este necesară: atunci când tratamentul se dovedeşte a fi ineficient, la persoanele imunodeprimate şi dacă se suspectează o infecţie cu germeni multirezistenţi la antibiotice. Biopsia se recomandă în infecţiile fungice care pot distruge structura osoasă şi pot avansa spre alte organe sau în sindromul cililor imobili. Examenul radiologic nu diagnostichează corespunzător sinuzita.

Ca în cazul adulţilor, şi la copii examenul clinic este suficient de elocvent pentru diagnosticarea sinuzitei bacteriene. De cele mai multe ori, la examinarea CT nu se apelează decât în suspiciunea unor complicaţii din cauză că radiaţiile sunt dăunătoare pentru aceştia.

În plus, la copii, mai sunt necesare: testarea pentru diverse tipuri de alergii, testele de sânge pentru a exclude infecţia HIV şi afecţiunile imunologice, testarea funcţiei ciliare, cultură din prelevat de la nivelul cavităţii nazale, examen citologic nazal şi teste specifice pentru depistarea fibrozei chistice. Citologia nazală este indicată în: sinuzita alergică, polipoza nazală şi sensibilitatea la aspirină. [1], [2], [4], [6]

Ce trebuie să ştii despre tratament 

Scopurile tratamentului sunt: creşterea drenajului la nivelul sinusurilor şi suprimarea infecţiei.

Pentru ameliorare simptomelor sunt cunoscute anumite metode ce pot veni în ajutorul pacientului:

• aplicarea pe faţă a unui prosop umed, călduţ;
• consumul de lichide pentru fluidificarea mucusului;
• inhalarea de aburi de 2-4 ori pe zi;
• utilizarea de spray-uri cu soluţii saline conform prospectului;
• evitarea, pe cât posibil, a deplasării cu avionul în perioada de congestie nazală;
• evitarea expunerii la temperaturi extreme sau la modificările bruşte de temperatură;
• administrarea de paracetamol (reducerea febrei şi a durerii) şi ibuprofen (scăderea inflamaţiei).

În sinuzita acută, pentru stimularea drenajului sunt eficiente: inhalaţia cu aburi şi băuturile calde. Se pot utiliza şi vasoconstrictoare locale de tipul: fenilefrinei şi oximetazolinei, precum şi corticosteroizi locali ce necesită minimum 10 zile de tratament. În general sinuzitele provocate de virusuri se vindecă de la sine.

Pentru a preîntâmpina dezvoltarea rezistenţei la antibiotice, debutul terapiei cu acestea trebuie să ţină cont de mai mulţi factori:

• simptomele sinusale minore sau moderate persistă mai mult de 10 zile;
• prezenţa simptomelor severe (durere puternică, febră peste 39 de grade) pentru mai mult de 3-4 zile;
• înrăutăţirea stării de sănătate consecutiv unei aparente ameliorări secundare unei infecţii virale;
• apariţia edemului în jurul orbitelor;
• la copiii cu secreţii nazale purulente şi tuse care nu se ameliorează în 2-3 zile.

Tratamentul antibiotic presupune administrarea de:

• amoxicilină sau augmentin (amoxicilină şi acid clavulanic) ;
• fluorochinolone cu indicaţie respiratorie (levofloxacin sau moxifloxacin) la adulţii cu alergie la penicilină;
• lovofloxacin şi clindamicină la copiii cu alergii la peniciline;
• cefopodoximă sau cefiximă.

Pentru adulţi, durata tratamentului este de 3-10 zile, iar la copii de 10-14 zile. În exacerbările sinuzitelor cronice, tratamentul antibiotic trebuie administrat pe o perioadă de 4-6 săptămâni. La copii, este de preferat să nu se administreze aspirină pentru diminuarea durerii şi a inflamaţiei, din cauza reacţiilor alergice extrem de grave pe care le-ar putea provoca (sindromul Reye). Sinuzitele cronice, nefiind determinate de infecţii, nu răspund la tratamentul cu antibiotice. În astfel de situaţii trebuie evitate spaţiile şi activităţile cunoscute ca declanşatoare a simptomelor.

Sinuzita recurentă presupune utilizarea de spray-uri cu corticosteriozi, cea fungică necesită administrarea de antifungice, iar cea alergică are ca remediu tratarea alergiilor şi ferirea de factorii declanşatori. Sinuzita alergică fungică nu răspunde la tratamentul cu antifungice, ci la corticosteroizi cu administrare orală.

Cazurile refractare la tratamentul antibiotic (simptomele persistă pentru mai mult de 3 luni de la iniţierea tratamentului; se constată mai multe de 2-3 episoade de sinuzită acută pe an) sau care sunt determinate de fungi necesită intervenţie chirurgicală reprezentată de una dintre următoarele tehnici: sinusotomie maxilară; etmoidectomie; sinusotomie sfenoidală. Intervenţiile presupun abord endoscopic (intranazal). [1], [3], [5], [7]

Dietă şi mod de viaţă

Prevenţia presupune evitarea episoadelor de gripă sau de răceală sau tratarea promptă a acestora prin:

• consum crescut de fructe şi de legume (au un conţinut important de antioxidanţi care stimulează activitatea sistemului imunitar);
• efectuarea anuală a vaccinului antigripal; 
• tratarea promptă a alergiilor.
• reducerea stresului;
• spălarea cât mai frecventă a mâinilor şi evitarea atingerii feţei mai ales în sezonul rece;
• evitarea fumatului şi, dacă este posibil, a expunerii la poluanţi puternic iritanţi;
• consumul crescut de lichide (pentru fluidificarea secreţiilor şi umidifierea mucoaselor);
• evitarea suflării puternice a nasului (mobilizarea bacteriilor spre sinusuri);
• utilizarea decongestivelor (fenilefrină, pseudoefedrină) în cursul unei infecţii a căilor respiratorii superioare;

În sinuzita cronică, pentru amelioarea simptomelor se recomandă alimente cu proprietăţi antiinflamatoare şi antioxidante precum:

• carne de peşte (cod, sardine, somon): conţine omega 3 necesar pentru reducerea inflamaţiei;
• turmeric/curcuma (condiment ce conţine o substanţă numită curcumină cu proprietăţi antiinflamatorii);
• avocado;
• mazăre;
• ouă;
• verdeţuri;
• roşii;
• broccoli, asparagus;
• fructe de pădure;
• nuci;
• mere;
• ceai verde;
• ghimbir;
• piper.

De asemenea, dieta mediteraneană s-a demonstrat că este bogată în antioxidanţi şi omega 3. Nu în ultimul rând, se poate apela şi la alimente cu proprietăţi antibacteriene precum sunt usturoiul sau ghimbirul. [5], [8], [9], [10]

De reţinut

• Sinuzita reprezintă inflamarea sinusurilor paranazale provocată de infecţii sau de reacţii alergice.
  
• Este de mai multe tipuri: acută, subacută, recurentă, cronică.
  
• Cauzele sunt reprezentate de infecţii: virale (rhinovirus, virus gripal), bacteriene (streptococi, pneumococi), fungice (Aspergillus), de defecte de structură a pereţilor cavităţii nazale (deviaţia de sept) sau de diverşi alergeni (polen, praf).
  
• Principalele simptome sunt reprezentate de: secreţie nazală purulentă, durere la nivelul feţei, congestie şi obstrucţie nazală, tuse productivă, halenă (respiraţie urât mirositoare), scăderea capacităţii de percepţie a mirosurilor.
  
• Specialiştii care se ocupă de diagnosticul şi tratarea sinuzitei sunt: medicul de familie, medicul ORL şi medicul alergolog.
  
• Diagnosticul se pune pe baza discuţiei cu pacientul, a examenului clinic şi, eventual, în urma efectuării unei tomografii.
  
• Tratamentul constă în: inhalaţia de aburi, utilizarea spray-urilor cu soluţii saline, administrarea de antialgice şi antiinflamatoare (paracetamol, ibuprofen), vasoconstrictoare locale (fenilefrină, pseudoefedrină) şi antibiotice (amoxicilină).
  
• Prevenţia constă în evitarea sau tratarea promptă a episoadelor de gripă şi răceală şi introducerea în dietă a fructelor şi legumelor cu proprietăţi antiinflamatorii şi bogate în antioxidanţi.