Societatea de Neuropatie Diabetică - Neurodiab oferă 10 burse de dezvoltare profesională

Data publicării: 15-05-2018

Societatea de Neuropatie Diabetică oferă 10 burse ce constau în sponsorizarea participării la cursurile oganizate de International School of Neurology în perioada 29 iunie-5 iulie 2018, la Eforie Nord, Hotel Europa. Bursele se adresează rezidenților din specialitățile neurologie și diabet, în anul de rezidențiat II-V precum și medicilor specialiști în anul I-III de specialitate. Cursurile sunt acreditate de Consiliul European de Acreditare pentru Educaţie Medicală Continuă (EACCME).

Scopul acestor burse este de a oferi posibilitatea tinerilor medici de a învăța de la experți naționali și internaționali în domeniu pentru a-și îmbunătăți și actualiza cunoștințele medicale din domeniul de interes. Bursele acoperă toate costurile de participare.

Selecția bursierilor se va face de către Comitetul Științific al Societății de Neuropatie Diabetică. Aplicanții trebuie să descarce de pe site-ul www.neurodiab.org fișierul word dedicat aplicației, să îl completeze în limba engleză și să îl trimită sub forma unui mesaj electronic, în format pdf, la adresa de email: secretariat@neurodiab.org cu mențiunea „Aplicație Bursa Neurodiab 2018 – nume și prenume applicant” la subiectul mesajului.

Aplicanţii trebuie să fie membri Neurodiab cu cotizaţia plătită la zi (pentru a deveni membru Neurodiab se accesează Secțiunea Membri de pe site-ul www.neurodiab.org).

Termenul limită de trimitere a aplicațiilor este 20 mai 2018.
Vor fi luate în considerare numai înscrierile complete, transmise în termenul fixat.

Rezultatele selecţiei vor fi publicate pe site-ul www.neurodiab.org până la data de 03 iunie 2018. Bursierii selecţionaţi vor fi anunţaţi prin e-mail.

Cursurile se desfăşoară în limba engleză și este necesar ca aplicanţii să aibă un nivel ridicat al cunoştiinţelor de limbă engleză, în special al cunoştiinţelor medicale în limba engleză.

 „Societatea de Neuropatie Diabetică dorește să ofere aceste burse de dezvoltare profesională, deoarece consideră importantă participarea la astfel de manifestări unde învățarea se poate îmbina cu schimbul de experiență și, astfel, fiecare cursant să acumuleze informații suplimentare care sper să ducă la o îngrijire cât mai bună a persoanei cu neuropatie diabetică” a declarat prof. dr. Gabriela Radulian, Președintele Societății de Neuropatie Diabetică - Neurodiab.

Cursul de educaţie postuniversitară este organizat regulat, în fiecare an, de către Societatea pentru Studiul Neuroprotecției și Neuroplasticității, sub directa îndrumare a prof. dr. Dafin Mureșanu. Și la această ediție programul acoperă toate domeniile esenţiale şi noutăţile legate de neurologia de azi.
Sursa: Sănătatea Press Group, 15-05-2018, Vizualizari 358
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.