Socurile craniene repetate la sportivi au legatura cu tulburarile neurologice (studiu)

Data publicării: 20-08-2010

Şocurile craniene repetate la sportivi, precum boxerii şi jucătorii de fotbal american, par să antreneze tulburări neurologice motorii, similare cu maladia Charcot (scleroză laterală amitrofică), potrivit unui studiu publicat în Statele Unite.
Este pentru prima oară când o astfel de legătură, de mult timp obiectul controverselor, este stabilită clinic, precizează cercetătorii Facultăţii de medicină din Boston (Massachusetts), ale căror lucrări vor fi publicate de Journal of Neuropathology and Experimental Neurology în ediţia din luna septembrie.
Autorii acestor cercetări, în special Dr. Ann McKee, profesor adjunct de neurologie şi patologie, au examinat creierele a 12 sportivi decedaţi, precum şi măduva spinării, descoperind că toţi sufereau, în momentul decesului, de encefalită traumatică, precum în cazul foştilor boxeri, antrenând o deteriorare progresivă a funcţiilor cognitive şi motrice. Această maladie se caracterizează prin depuneri ale unei forme anormale a proteinei "Tau', medicii considerând că aceasta rezultă din traumatismele repetate la cap.
Trei dintre aceşti foşti campioni care şi-au donat corpurile pentru cercetări, doi de fotbal american şi unul de box, au fost diagnosticaţi cu maladia Charcot (scleroză laterală amitrofică), o neuropatie progresivă cu cauza necunocute, rezultat al degenerării neuronilor, celulelor nervoase, în creier şi măduva spinării.
Această afecţiune, încă denumită maladia Lou Gehrig, după numele unui jucător de baseball renumit în SUA, care a decedat în 1941, antrenează o slăbire şi o atrofie musculară.
Cei 12 foşti sportivi deveniţi obiect de studiu au suferit traumatisme repetate la cap, au precizat cercetătorii care au descoperit, totodată, că 10 dintre ei aveau şi o altă proteină anormală în creierele lor, denumită TDP-43.
Dintre cei 10, doar cei trei care erau atinşi de maladia Charcot aveau, de asemenea, proteina TDP-43 şi în măduva spinării.
Creierul şi măduva spinării, în cazul persoanelor normale, nu conţin depuneri de proteine TDP-43 sau 'Tau', au mai precizat realizatorii studiului. Aceştia au adăugat că sunt necesare cercetări suplimentare pentru a se stabili dacă traumatismele repetate la cap provoacă sau coincid cu apariţia maladiei Charcot.
Statistici bazate pe numărul jucătorilor profesionişti de fotbal american (NFL), retraşi din activitate, arată faptul că aceşti sportivi au un risc de opt ori mai ridicat de a fi atinşi de maladia Charcot decât restul populaţiei.
Un studiu realizat în Italia, pe jucătorii profesionişti de fotbal, relevă că frecvenţa acestei maladii este de 6,5 ori mai mare.
În sfârşit, cercetările realizate de Pentagon indică faptul că, printre foştii combatanţi care au suferit răni la cap, riscul de dezvoltare a maladiei Charcot este de 2,3 mai mare.
Sursa: Agerpres, 20-08-2010, Vizualizari 328
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.